glasul-hd.ro Web analytics

Mâncărimi culinare

AVENTURA, un locşor unde să te cuibăreşti când ţi-e foame

Cea mai bună reclamă pentru orice este o recomandare, cu atât mai mult când vorbim despre mâncare. Primesc de la o prietenă câteva fotografii din care îmi zâmbesc nişte hamburgeri zemoşi şi mă prinde exact în momentul în care mi-e cam foame şi în perioada în care bucătăria mea este într-o nesfârşită renovare. Condiţiile fiind îndeplinite, cer un nume, îmi spune despre Arborria şi „sap” pe net, ca orice om în secolul XXI. Caut „Arborria” şi dau de „Bistro Aventura”. Sunt confuz, aşa că merg la locaţie să mă lămuresc. Oameni buni, faceţi ceva şi desprindeţi-vă de vechiul nume (şi de fotografiile din vechea locaţie) şi haideţi odată cu hamburgerul ăla, că salivez pe ecranul telefonului!
Locul unde voi lua azi cina nu e ascuns dar e aproape invizibil. Cum urci din bulevardul Decebal, prin dreapta parcului catedralei. Mesele de afară nu mă prea atrag pentru că sunt oleacă înghesuite pe trotuarul îngust, aşa că intru. Un pic cam cald, s-ar cere un aer condiţionat sau măcar o aerisire, plus un paravan care să taie vederea la mopurile pentru curăţenie. În schimb decorul e curajos, avangardist la modul plăcut, cu un tapet gen „trompe l’oeil” care îţi dă impresia de sală enormă şi când mă uit la el parcă respir mai uşor. Cu toate astea, ies afară şi îmi aştept prietenul la o cafea. Chelnerul îmi place, e familiar şi isteţ, glumim de parcă ne ştim de-o viaţă şi asta îmi dă o stare de bună-dispoziţie. Băiatul rămâne tot aşa amabil chiar dacă noi îl testăm, fără să vrem asta neapărat şi ne tot mutăm înăuntru şi afară, în funcţie de cum ni se pare că vine sau nu ploaia. E răbdător, aşa cum trebuie.
Meniul este unul de bistro, bucătărie internaţională, exact aşa cum se laudă. Găseşti humus, paella, gyros, coaste iar preţurile mă surprind plăcut. La antreuri luăm bruschette cu guacamole şi o salată de vinete cu ceapă şi maioneză. Prietenul meu vrea paella şi eu rămân la hamburgerul visat. Fac un experiment şi cer unul vegetal doar ca să văd cum e, pentru că mie un hamburger fără carne mi se pare ca o nuntă fără lăutari.
Vreme trece, vreme vine, ploaia procedează şi ea la fel, stăm în mirosul acela senzaţional de praf udat de ploaie (Apropo, aţi încercat parfumul Dior Dune? E la fel) şi povestim de toate, e plăcut dar parcă e totuşi prea mult 30 de minute ca să pregăteşti nişte aperitive… La un restaurant de fiţe mai merge, dar de la un bistro m-aş fi aşteptat la un pic de viteză. Şi după timpul ăsta lung, în loc de mâncare apare proprietarul. Recunosc acum, eram deja puţin iritat. Dar în următorul minut primesc o demonstraţie de comportament perfect, Tudor Lascu (s-a prezentat, ceea ce este o raritate!), administratorul, ne explică cum că vinetele mele s-au… stricat. Sunt acre şi nu ni le poate servi. Ne smulge şi un zâmbet atunci când ne spune, cu tonul unui medic pus să anunţe veşti proaste la uşa sălii de operaţie, că au făcut tot ce era posibil, dar n-au reuşit se „repare” problema. Mi-l şi închipui pe bucătar încercând să resusciteze biata salată, eventual cu un masaj cardiac, aşa sunt eu, am imaginaţia bolnavă a unui regizor de desene animate. Dar, aşa cum am făcut fotografii platourilor cu mâncare, îmi pare foarte rău că nu am filmat micul discurs. Ar avea de învăţat toţi cei care susţin că prestează servicii alimentare în Deva. Ni se propune altceva, cu un discount şi alegem humus. Fericită întâmplare până la urmă, vă spun eu imediat…
Dacă tot am stat aşa de mult, am ajuns şi la toaleta care este impecabilă. Mică dar perfect curată. Spre deosebire de alte localuri cu pretenţii mai mari, aici singurul gândac l-am văzut pe o fotografie aşezată afară, pe peretele terasei, e artistică dar nelalocul ei într-un bistro, am mâncat tot cu ochii pe ea fără să vreau. Cu toată dimensiunea redusă a toaletei, au găsit loc să pună o plantă mare în ghiveci, o idee originală şi – trebuie să recunosc – foarte bună. Nu ştiu cum creşte în beznă, da’ e faină şi îţi dă o senzaţie de natural.
Aş vrea să le transmit celor ce lucrează la bucătăria mea de acasă că n-au decât s-o lungească oricât vor, eu pot mânca la „Bistro Aventura” toată viaţa. Dăm gata guacamole, gustăm din humusul care are o prezentare de excepţie şi când băiatul de la servire vine să ia primul platou gol îl somăm să nu cumva să se atingă de al doilea, că muşcăm. Întindem cu batonaşele de pâine prăjită prin humusul aromat până… aşa-i că vă lasă gura apă? Încercaţi! Când ajung la hamburgerul vegetal încep – în sfârşit – să-i înţeleg pe vegetarieni, eu, care sunt un carnivor prin excelenţă. Ciuperci, halloumi pe grătar, dovlecei, o feerie de gusturi şi arome. Paella are un orez foarte bine făcut, cum puţini reuşesc în România. Cina devine o desfătare gustativă, în răcoarea plăcută de afară. Am şi uitat că sunt pe un trotuar îngust, de pe care orice biciclist care trece pe lângă mine mă poate stropi dintr-o baltă ce ar putea fi – în paranteză fie spus – dreasă. Sau că podiumul pe care stau cu scaunul e aşa de înalt încât mă feresc ca de dracu să cad, mi-ar fi fatal. Nu mai contează. Mâncarea a fost poezie.
Rămânem multă vreme la masă, la o post-savurare ajutată de un ristretto îmbunătăţit cu un strop de sambuca. Nu mai este nimeni în afară de noi, dar nu ne simţim în nici un fel goniţi sau nedoriţi. Dimpotrivă, mai schimbăm două vorbe cu simpaticul băiat de la servire.
Acum ar fi momentul să îi sfătuiesc pe proprietarii de la „Bistro Aventura” să mai lucreze la vizibilitate, atât în spaţiul virtual cât şi în cel real. N-o fac pentru că asta e în fond treaba şi alegerea lor. Mai mult, ar însemna să-mi tai singur craca de sub picioare, pentru că dacă ar veni mai mulţi clienţi şi ar gusta mâncarea o singură dată, ar însemna ca eu să nu mai găsesc loc atunci când vin. Să mai spun că discountul promis a fost real şi 100%, aşa cum trebuia dealtfel. Cine vine deseară cu mine la „Bistro Aventura”?

Clubul DIGESTIV
0721374581