glasul-hd.ro Web analytics

Economic

Întâlnirea președintelui Uniunii Naționale a Patronatului Român Ioan Lucian cu Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României și cu Secretarul de Stat Liviu Rogojinaru

Marți, 28 ianuarie 2020, președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român Ioan Lucian, împreună cu directorul executiv Tudor Rădăcineanu, a avut o întâlnire cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban.

Principalele teme abordate au fost:

  1. Conjugarea eforturilor de susținere reciprocă a inițiativelor legislative ale celor două entități (Camera de Comerț și Industrie și Uniunea Națională a Patronatului Român)
  2. Realizarea unui parteneriat privind organizarea primului Forum Național al Organizațiilor Patronale și al Corpurilor Profesionale din România
  3. Susținerea comună a internaționalizării firmelor românești.

 

  1. Cei doi președinți au ajuns la concluzia că în cazul stabilirii unor inițiative legislative menite să îmbunătățească evoluția mediului de afaceri, atât Camera de Comerț și Industrie a României cât și Uniunea Națională a Patronatului Român, vor face front comun în găsirea suportului politic pentru a fi promovate în Parlamentul României. În acest sens, vor fi realizate întâlniri periodice, la nivelul fiecărui județ, cu parlamentarii dispuși să susțină mediul de afaceri.
  2. Președintele Mihai Daraban nu numai că a fost de acord cu organizarea a Forumului Național al Organizațiilor Patronale și al Corpurilor Profesionale din România, dar s-a și angajat ca CCIR să devină co-organizator al acestui eveniment. În cel mai scurt timp, CCIR împreună cu UNPR va organiza o întâlnire cu președinții celorlalte confederații patronale din România. De asemenea, președintele Daraban s-a angajat să susțină inițiativa președintelui Ioan Lucian de a obține înalt patronajul administrației prezidențiale pentru acest Forum.
  3. Inițiativa președintelui Mihai Daraban de a promova numirea atașaților comerciali de pe lângă ambasadele României din străinătate, de către reprezentanții mediului de afaceri, va fi de asemenea susținută și de Uniunea Națională a Patronatului Român.

Întâlnirea a dovedit intensificarea colaborării dintre Camera de Comerț și Industrie a României și Uniunea Națională a Patronatului Român.

Miercuri, 29 ianuarie 2020, la sediul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, secretarul de stat Liviu Rogojinaru, în discuția pe care a avut-o cu președintele Ioan Lucian și directorul executiv Tudor Rădăcineanu, a apreciat în mod deosebit eforturile depuse de Uniunea Națională a Patronatului Român pentru realizarea proiectului de coagulare a mișcării patronale și a corpurilor profesionale din România, subliniind că înțelege pe deplin de ce este atât de necesară această coagulare, Domnia Sa provenind din rândurile mediului de afaceri românesc.

Mai mult de atât, la următoarele evenimente organizate în județele unde se vor semna Acorduri de Parteneriat, va participa, sau va delega pe cineva din cadrul Ministerului, încurajând astfel realizarea pe deplin al acestui proiect.

“Transmit membrilor Uniunii Naționale a Patronatului Român că se pot baza în totalitate pe sprijinul meu, legat de problemele cu care se confruntă firmele private din România”, a subliniat secretarul de stat Liviu Rogojinaru.

Back to top button