Comisarul-șef Traian Berbeceanu s-a retras din poliție. „Meseria de polițist a însemnat totul pentru mine, vreme de 25 de ani. (…) Cred că este cea mai tristă zi din viața mea”

Începând cu data de 1 aprilie, comisarul-șef Traian Berbeceanu s-a pensionat. Fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia a acordat cotidianului „Glasul Hunedoarei” un interviu în exclusivitate, în care explică ce l-a determinat să facă acest pas de a se retrage din poliție, dar în care dezvăluie și planurile sale de viitor.

Reporter: Domnule comisar-șef, în urmă cu ceva timp, ne spuneați că abia așteptați momentul în care o să vă întoarceți la echipa dumneavoastră, echipa BCCO Alba Iulia. S-a schimbat ceva, între timp?

Traian Berbeceanu: Așa este! Nimic nu aș fi putut să îmi doresc mai mult, decât să mă întorc la echipa mea, la locul meu de muncă, în funcția din care, în mod ilegal și brutal, am fost îndepărtat. Din păcate însă, soarta a avut alte planuri cu mine. În cei aproape 5 ani care au trecut de la arestarea mea nelegală, echipa mi-a fost aproape „dezintegrată”. Foarte mulți dintre colegii mei au ales să plece în alte structuri ale poliției, dezamăgiți de cele întâmplate.

Rep: Ați luat hotărârea să ieșiți la pensie. De ce?

T.B.: Pentru că, din păcate, între timp am împlinit vârsta de pensionare și am cumulat și „stagiul” de 25 de ani în meseria asta. Dar cel mai important este faptul că, anul acesta, în octombrie, s-ar fi împlinit cinci ani de la „execuția” mea, iar legea pensiilor militare îmi permite să aleg ca bază de calcul șase luni consecutive din ultimii cinci ani lucrați. Evident, a trebuit să aleg perioada aprilie-septembrie 2013, când ocupam funcția de șef al BCCO Alba Iulia. Dacă nu procedam în acest fel, m-aș fi pensionat în baza veniturilor mult diminuate pe care le aveam la acestă dată.

Rep: Cum a primit fosta echipă de la BCCO Alba, cum au primit apropiații decizia de a vă pensiona?

T.B.: Și unii și alții au rezonat cu alegerea mea, întelegând argumentele care au dus la luarea acestei decizii. Și echipa, și colegii, și familia apreciază, așa cum este firesc, că meritam un alt fel de „ieșire din scenă”. Din păcate însă, acest lucru nu a fost posibil și am convingerea că, de fapt, DIICOT-ul asta a urmărit prin tergiversarea nejustificată, peste 10 luni de zile, a motivării apelului declarat. O motivare care, în mod legal, trebuia făcută în 10 zile.

Rep: Nu simțiți nicio frustrare acum, când, de astăzi, nu mai sunteți polițist? Știu că iubeați această meserie și o făceați cu dăruire…

T.B.: Meseria de polițist a însemnat totul pentru mine, vreme de 25 de ani. Acesta este motivul pentru care ziua de astăzi nu aș putea să o consider una festivă. De fapt, cred că este cea mai tristă zi din viața mea. Sentimentul ăsta vine și din faptul că mă despart de meserie, altfel decât mi-aș fi dorit. Am ales însă, ca ziua pensionării să fie 1 aprilie, pentru că la acestă dată se celebrează „Ziua Structurilor de Combatere a Crimei Organizate”, din Poliția Română. Am fost unul dintre „pionierii” acestor structuri, mi-aș fi dat sufletul oricând pentru acestea. Și vreau să profit de cursul pe care l-a luat discuția cu Dvs, pentru a transmite colegilor din întreaga țara „La mulți ani!”.

Rep: Din octombrie 2013, viața dumneavoastră s-a schimbat, cu siguranță. Ați fost arestat, eliberat, judecat și achitat de o instanță. Judecata apelului a început. Ce așteptări aveți, la finalul procesului?

T.B.: Evident, viata mea nu doar că s-a schimbat, ci, pur și simplu, a fost dată peste cap, călcată în picioare, terfelită, întoarsă pe dos… Mereu am spus că am încredere în justiție, și adesea mi s-a reproșat că fac astfel de afirmații doar „din interes”. Nu este așa. Însă, făcând parte din sistemul judiciar mulți, foarte mulți ani, știam cum funcționează. Și știam că mereu adevărul iese la suprafață, indiferent de voința celor care l-au mistificat. Așadar, mereu am crezut cu tărie în capacitatea instanțelor de judecată, de a separa adevărul de minciună, de a discerne între bine și rău, de a face dreptate până la capăt. Am încredere deplină ca soluția definitivă pronunțată de Înalta Curte, va fi una temeinică și absolut legală.

Rep: Nu vă gândiți să plecați din ţară, la finalul procesului?

T.B.: În momentele în care eram descumpănit, mă gândeam serios la faptul că îmi voi duce familia departe de acestă țară. Mă gândeam serios la faptul că, poate, ar fi mai bine, mai sănătos și mai sigur că fiul meu să crească, să se dezvolte, să performeze în altă țară. Doream să îl protejez, pur și simplu! Din fericire, cel puțin așa simt acum, acele gânduri   au fost episodice, generate de împrejurări de moment. În fond, cred că fiecare dintre noi suntem datori să luptăm din răsputeri pentru ca generațiile care vin din urmă, să poată să evolueze, să se dezvolte și să performeze aici, în țara noastră. Cred în România și în capacitatea de regenerare a poporului acesta! Iar familia mea este una puternică și determinată să reziste și să lupte!

Rep: Aveți ceva să le transmiteți polițiștilor onești, care e posibil ca astăzi să nu mai aibă curajul să își desfășoare anchetele, de teamă că, poate, o să pățească ce ați pățit dumneavoastră?

T.B.: Ce aș putea să le transmit în afară îndemnului de a-și face datoria?! Nu mă consider vreun reper profesional, pentru a putea să dau sfaturi. Iar „cazul Berbeceanu” îl apreciez ca fiind un „accident”, o situație izolată, nicidecum o „amenințare” viitoare pentru alți polițiști. Cred cu tărie că o asemenea mârșăvie judiciară nu va mai fi posibilă.

Rep: Ce planuri de viitor aveți? V-ați gândit ca, în perioada următoare, să vă implicați în politică?

T.B.: M-am gândit cu toată seriozitatea și m-a preocupat extrem de mult gândul „ce va fi după?”. După atât de mulți ani în care am fost doar polițist, îmi pare că variantele acceptabile, din punctul meu de vedere, sunt extrem de puține. Nu sunt pregătit și nici dispus să fac orice, doar pentru a-mi umple timpul sau pentru a-mi „rotunji” veniturile. Așadar, cred că activitățile mele viitoare vor fi strâns legate de sistemul judiciar. Nu vă ascund dorința de a urma o cariera în magistratură, și chiar mă pregătesc de ceva vreme în acest sens. Referitor la posibila mea implicare în activități politice, la acest moment nu am un răspuns clar conturat. Sunt într-o perioadă de evaluare atentă a ceea ce se întâmplă pe scena politică și chiar dacă, la un moment dat, voi lua o decizie în această direcție, în mod categoric nu mă voi alătura marilor „actori politici” ai momentului, formațiunilor care deja sunt complet compromise, cel puțin în opinia mea.

Rep: Ați început să scrieți o carte. Ați terminat-o? Despre ce este vorba în aceasta? Ar trebuie să se teamă cineva de momentul apariției ei?

T.B.: Cartea este gata de ceva vreme. Spunându-vă titlul, „Radiografia unei mârșăvii judiciare”, aproape că v-am dezvăluit conținutul. Am gândit-o și am vrut să fie oglinda fidelă a activităților excepționalei echipe pe care am condus-o. Am pus „sub lupă” modalitățile prin care împotriva noastră s-a declanșat iadul, pentru că nu doar eu am avut de suferit, ci fiecare dintre cei care mi-au fost alături. Este o carte cu întâmplări și personaje reale, cu și despre polițiștii structurilor de combatere a crimei organizate. Este povestea noastră, a celor care eram la un moment dat „Brigada Albă” sau „Echipa”, cum ne autodenumisem!

Editura „Curtea Veche Publishing” mi-a fost alături total în acest demers, Domniile lor fiind cei care se vor ocupa în cel mai mic detaliu de editare, lansare și distribuție. Mai este puțin până când cartea va vedea lumina tiparului, apreciez că acest lucru se va întâmpla în vara acestui an. Vă mărturisesc că mă încearcă emoții, senzații pe care nu le-am mai trăit. Simt ceva frumos, habar nu am ce, în legatură cu demersul meu literar.