glasul-hd.ro Web analytics


Mâncărimi culinare

Casa Rustica – masa 29, pe dreapta

M-aş duce iar la un bistro, mai ales dacă are şi terasă. E păcat să nu profit că afară e încă un fel de vară târzie. În restul restaurantelor voi intra mai spre iarnă. Ezit însă, când trebuie să aleg, pentru că sunt împărţit între două variante: voi rămâne din nou flămând dar va ieşi un articol bun sau voi mânca bine, totul va fi perfect (bună asta, nu?) şi n-o să am ce scrie la gazetă. Îmi pun în rucsăcel două Eugenii, îl iau pe acelaşi prieten şi pornim prin oraş. Nu trece mult şi ne împiedicăm, la propriu, de terasa de la „Casa Rustica”. Bistro & Pizzerie. Exact ce căutam.
Stăm cuminţi la capătul culoarului de un metru şi ceva pe care-l lasă terasa de pe trotuar pentru pietoni. Din faţă vine o mămică şi are ditamai căruciorul, aşa că îi acordăm prioritate. Apoi pătrundem printre brăduţii care izolează perfect mesele de… zona verde a blocului, lăsând restul zgomotelor citadine să ne împresoare, călcăm cu grijă peste un dulău care stă de zici că păzeşte poarta unei case de la sat şi ne aşezăm. Ne tot minunăm la ce grad de perfecţiune au adus atmosfera la tema localului cu câinele ăla! Cu meniurile nu avem probleme, aici sunt pe mese, nu trebuie să aştepţi. Frumoase tare. Abia atunci privesc şi spre vitrinele ornate cu o stemă complicată, „Established 1996” şi toată atmosfera rustică se evaporă. Mai puţin important, vreau în primă fază să văd dacă şi aici găsesc în meniu vită. O găsesc şi e argentiniană, cel puţin aşa susţin ei. La 43 de lei 200 de grame, doar dacă au furat-o…
Prietenul meu nu vrea să rişte nimic şi ia o salată grecească. Eu aleg garnitura la carnea mea, nişte cartofi ţărăneşti cu ceapă şi bacon. Mă aşteptam să fie cu şuncă dar sunt sigur că şi în Anglia sunt ţărani. Aş vrea puţină pâine, dar aflu că pot primi doar blat de pizza, sau lipie, cum vreţi. Îmi spun că e bine, cu ocazia asta pot testa şi pizza. N-ar avea cum să încapă împreună cu grătarul la o singură masă, dar la cunoscuta specialitate italienească oricum blatul este cel care face diferenţa, aşa că mă voi putea edifica, măcar parţial. Nu uită să mă întrebe cum vreau vita şi este doar a doua oară în periplurile mele culinare când mi se întâmplă asta.
Câinele îşi face numărul, mai trage câte un lătrat şi jumătate din clienţi tresar pe pe scaune dar nu-i nici un pericol, doar a mai trecut o pisică. La masa din celălalt capăt al terasei sunt vreo patru chinezi şi mi se pare că-i văd – deşi sunt la distanţă mare de mine – cum privesc cu jind la patruped. Un domn de pe trotuar ezită să treacă peste animal şi atunci mă gândesc că poate e pus acolo să selecteze clienţii sau să-i ferească pe patroni de controale. Pe mine nu m-a „simţit”. Mai glumim, până vine mâncarea, ce să facem?
Intru şi în sală. Pe uşa de la intrare se lăfăie un afiş pe care scrie „Trageţi tare”. Simpatic. Interpretabil în multe feluri. Exemplul perfect de umor involuntar. Pe vremuri la „Casa Rustica” veneam des chiar şi numai pentru faptul că pe pereţi erau tablouri de Klimt. Acum design-ul este unul puţin cam pretenţios pentru un bistro dar e plăcut şi impecabil conceput, cu o atenţie incredibilă la detalii. Mesele sunt lăcuite şi sclipesc de curăţenie. Aşa e dealtfel şi toaleta unde stau şi privesc îndelung fiecare colţişor, cu o singură pauză, atunci când cineva de afară îmi stinge lumina. Norocul meu este că doar priveam.
Vita soseşte neaşteptat de repede. Arată bine, miroase bine şi trece şi de primul test, cel al tăiatului. Gust, încep cu cartofii care iau notă maximă, apoi carnea se ridică la, să zicem, un opt. Din zece, trebuie precizat. Săptămâna trecută am avut, vă aduceţi aminte, parte de una de nota nouă. Din o sută. Niţel cam tare şi asta în unele porţiuni, dar bună. Primele îmbucături au un uşor iz de mici şi sunt tentat să-i caut în meniu, să văd dacă n-au fost vecini cu carnea mea, dar asta nu face decât să dea dorita atmosferă rustică cinei mele. Aşadar, se poate! Salata prietenului meu arată bine şi ea, sunt asigurat că e gustoasă, dar ce naiba să scrii despre o salată care e anostă prin definiţie? Nu am reuşit să-l conving să mă ajute probând altceva din meniu, aşa că nu cred că-l mai iau cu mine.
Cea care ne-a servit părea în regulă, drăguţă, serviabilă, aşa că îndrăznesc să o chem şi să o rog să îndepărteze cerşetorul canin de lângă piciorul meu. Efectiv nu-mi pică bine mâncarea când îl văd cum se uită la mine iar bani, să contribuie la notă, mă îndoiesc să fi avut la el. Ne cam repezeşte pe amândoi domnişoara, pe el cu un „Marş!” şi pe mine cu o remarcă uşor nelalocul ei, cum că aş fi putut face asta şi singur. În fond – zice – nici nu e câinele lor. Mai grav, cred eu.
Am terminat de mâncat, savurez o cafea nu prea grozavă, nici nu avea cum să fie din moment ce nu e Julius Meinl, dar să nu fiu nici subiectiv, nici rău. Poate că a făcut-o aşa de slabă gândindu-se la binele şi somnul meu. Avem vreme de poveşti, eu şi prietenul meu, întoarcem pe toate feţele vreo zece filme până când, într-un final, îl trag de mână pe chelnerul ce era activ în cealaltă parte a terasei şi îl rog să o cheme pe cea care ar trebui să se ocupe de noi, să facem nota. Sincer, mi-era şi dor de ea, să tot fi fost vreo juma’ de oră de când n-o mai văzusem. Nu mai insist cu bonul fiscal pentru decont, cer direct factură. „Vezi că domnu’ de la masa 29 vrea factură!”. Şi sunt ridicat de la masă pentru a mă prezenta la casa de marcat din interior ca să dau datele firmei. M-a deranjat un pic faza asta, dar eram sătul şi deci bine-dispus, aşa că nu m-am supărat. Puteam să i le scriu pe o bucată de hârtie. Dar îmi rămâne în cap „masa 29” şi nici acum nu pricep pe ce criteriu s-a făcut numerotarea celor maxim… 12 mese, să zic.
Recitesc şi am impresia că mica mea cronică de azi poate părea critică. Îmi pare rău dacă am insistat mai mult pe aspectele ce ar trebui îndreptate, dar de vină este doar dorinţa mea de a le semnala public. Săptămâna trecută am primit zeci de comentarii negative la adresa celor despre care scrisesem şi mă întrebam atunci de ce nu am auzit nici unul dintre ele şi înainte de articolul din ziar. Oricum, ultima impresie contează aşa că trebuie spus că la „Casa Rustica” e frumos, plăcut şi se mănâncă bine, la nişte preţuri rezonabile. Dacă cei de la servire ar fi ceva mai educaţi şi mă refer aici strict la meseria lor, aş reveni aici mai cu drag. Câinii îmi plac. Cei educaţi.

CLUBUL DIGESTIV – 0721.374581

Back to top button
Close
Close