glasul-hd.ro Web analytics

Special

Ziua Lupului

Ziua Lupului (sau Lucinul) este celebrată în calendarul popular în 17 sau 18 octombrie. Etnograful Artur Gorovei consemnează sărbătoarea în 17 octombrie, când în calendarul creștin este cinstit Sfântul Proroc Osea: ”În ziua de Sf. Osie, la 17 Octombre, Lucinul se prăznuia ca să fie feriți oamenii de lupi”. În alte zone, Ziua Lupului era ținută în 18 octombrie, când este prăznuit Sfântul Evanghelist Luca.

Etnologul hunedorean Marcel Lapteș susține că, în calendarul tradițional, în perioada toamnei, există un ciclu de sărbători ale lupilor numite Filipii de Toamnă – divinități licomorfe (personificări ale lupilor). Începând cu 18 octombrie și până în 30 noiembrie, aveau loc diferit, de la sat la sat, acțiuni de celebrare a lupului la începutul sezonului acestuia de împerechere.

În cartea sa “Anotimpuri magico-religioase”, Marcel Lapteș descrie că, în zona etnofolclorică a Hunedoarei, mai ales în Ținutul Momârlanilor, circulă în mijlocul oierilor legenda potrivit căreia, pentru a nu rămâne sterile, lupoaicele căutau la casele gospodarilor cărbuni aprinși în cenușa pe care femeile o aruncau, pentru a-i mânca și a se putea, astfel, înmulți. În această perioadă femeile din satele momârlănești făceau rugăciuni acasă sau la biserică pentru alungarea lupilor din sat ce atacau stânele.

Ovid Densușianu consemna că Lucinul, cum era numită Ziua Lupului în satele din Țara Hațegului, „se ține tot pentru vite, ca să nu se stingă de boală”. Marcel Lapteș a descoperit că interdicțiile sărbătorii lupului erau numeroase și erau prezente în aproape toate satele hunedorene până aproape de zilele noastre. “În Țara Zarandului, în cătunul Cânele a satului Buceș, femeile nu scoteau în această zi gunoiul din casă, în special cenușa din sobe pentru ca lupii să nu găsească tăciuni aprinși și să se hrănească cu ei. Baba Lina Cătălinii din sat zicea: „o muiere n-o țânut sama de asta (să nu arunce cenușa – n.n.) șî lupoaica apoi după ce o mâncat cât o mâncat tăciuni, câțva i-o țâpat pe casă de-o luat foc paiele și-or murit tăți””, scrie etnologul hunedorean în studiul amintit.

Practici magice de Ziua Lupului

Marcel Lapteș consemnează în cartea “Anotimpuri magico-religioase” o serie de practici magici de Ziua Lupului descoperite în timpul documentărilor pe teren în zonele etnografice ale județului Hunedoara.

În această zi exista interdicția de a pronunța cuvântul “lup”. În satele de pe Platoul Luncanilor, la Târsa, Alun și Bobaia, când se năștea un copil în această perioadă, nimeni nu pronunța cuvântul “lup” timp de trei zile. Bătrânele legau magic gura lupului prin încleștarea dinților de la pieptenii de scărmănat lâna: „făceam de legam botu’ lupului, adică legam dinții de la pieptenu’ de lână și țâneam mai-nainte post tăte muierile în ziua de lup”, povestea Salvina Neagu din Cioclovina.

Pe Valea Mureșului, în satele Gurasadei, la Boiu de Sus, femeile astupau cu lut găurile și crăpăturile vetrei focului pentru „că lupoaicele n-or ave’ ce să mănânce” (Norica Popa).

La Ohaba, comuna Lăpugiu, femeile cred „că-i primejdie mare să împrumuți vecinelor foc că lupoaica atâta-i trebe’ să-ți deie foc la casă” (Veronica Sălade).

Mitul lupului era în trecut destul de prezent, în satele hunedorene colinare și de munte. Marcel Lapteș amintește o discuție pe care a avut-o cu părintele Ioachim Danciu, paroh al bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Almașul Mic de Munte, comuna Balșa. Părintele povestea că a întâlnit la Bunești un bătrân care spunea că la ei „se știe că lupu și câinele Sfântului Pătru atacă animălurile când zice el; de-aia când se strâng haită lupii și urlă îi cere Sfântului să le spună la ce casă mere să rupă oile; da’ Sfântu-i alungă și-i trimite pe pustii, la ăi răi”.

Tags