glasul-hd.ro Web analytics

Comorile mai puțin știute ale Hunedoarei

Comori mai puțin știute ale Hunedoarei. „Bolta Apei” din Cheile Cernei

Descrierea conform Listei Ariilor Protejate, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, 2000: „cod RO SCI 0028”, localizare „Județul Hunedoara: Bunila, Lunca Cernii de Jos, Toplița”I, tip mixt, suprafață (ha) 577, monument al naturi”.

Valea „coboară uneori până în firul apei, nelăsând loc pentru potecă”…

Descrierea de mai sus se referă la un areal mult mai complex, respectiv la Cheile Cernei din județul Hunedoara. Nu la Cheile Cernei din Mehedinți, care apar prima când se solicită ajutorul Google. Inclusiv descrierile oficiale sunt uneori ambigue, parcă menite să creeze confuzie sau să fie interpretate astfel încât să dea bine, precum descrierea din Catalogul habitatelor, speciilor și siturilor Natura 2000 în România (București, 2013), unde la pagina 312 se specifică faptul că obiectivul face parte din „ecoregiunea” Munții Apuseni. Fără a intra în dispute sterile, ținem să precizăm că Munții Poiana Ruscă nu fac parte din Apuseni, ci sunt o componentă montană a Carpaților Occidentali, în cadrul cărora regăsim, ce-i drept, și Munții Apuseni. Bănuiesc că totul a fost făcut la modul conștient, pentru a putea încadra cât mai multe zone în siturile Natura 2000, dar parcă nu e corect dacă vrem ca o disciplină precum geografia să fie înțeleasă corect.

Este adevărat și faptul că unele reminiscențe din, să spunem perioada interbelică, pot influența într-un mod sau altul discuția despre o asemenea problemă. Spre exemplu, în Enciclopedia României (vol. 1, București, 1938, p. 45), Carpații Occidentali sunt numiți „Carpații Apuseni sau Frontul Carpatic Apusean”, dar în paragrafele imediat următoare se face precizarea că ei sunt constituiți din Munții Apuseni și din așa numita „grupă a Banatului”, formată din Munții Banatului și Munții Poiana Ruscă.

Tot în Catalogul mai sus amintit, se specifică faptul că Poiana Ruscă sunt „o punte de legătură între Carpații Meridionali și Munții Apuseni”. Puțin exagerat, din nou. S-ar putea spune cel mult, în opinia mea, că respectiva unitate montană e o punte de legătură, dar doar Carpaților Occidentali, între Munții Apuseni (Bihor-Vlădeasa, Codru Moma, Găina, Gilăului, Muntele Mare, Meseș, Metaliferi, Pădurea Craiului, Plopiș-Șes, Șimleu, Trascău, Zarand) și Munții Banatului (Almăjului, Aninei, Dognecei, Locvei, Semenic).

După acest paragraf parcă și încrederea cititorului în textele științifice din domeniul geografiei scade. Sunt însă, sperăm și informații care nu țin de localizare sau istorie, ci compun o descriere precisă a zonei Cheilor Cernei hunedorene și a punctului numit „Bolta Apei”, de fapt un pod natural de piatră, situat după confluența Văii Cernei cu Valea Bâlii, un pârâu ce coboară dinspre Vadul Dobrii.

Cheile Cernei hunedorene „sunt săpate adânc de apă în roci metamorfice dure, în care se disting cu ochiul liber noduli albi de feldspat cu diametrul până la câțiva centimetri. Înălțimea versanților abrupți, acoperiți în parte de pădure, atinge 200 de m. Lungimea strâmtorii este de 6,2 km. Valea urmărește un curs sinuos, între pereți stâncoși care, în special în jumătatea sudică, coboară uneori până în firul apei, nelăsând loc pentru potecă”. În completare trebuie spus că în perioadele ploioase accesul prin chei este imposibil pentru marea majoritate a turiștilor, ceea ce face obiectivul mult mai atrăgător pentru pasionați.

Pe lângă văile deja menționate, cine ajunge în zonă poate admira (unde sunt drumuri sau cărări) pâraiele Cernișoara, Negoiul, Vălarița, Valea Govăjdiei, Valea Cristurului și Valea Ursului. Punctul principal este însă „Bolta Apei”, podul de piatră spectaculos de fotografiat atât din amonte cât și din aval, atât din vale cât și de pe creasta lui îngustă. Cu toate că nu este inclus în cadrul rezervației mai sus menționate, el este simbolul turismului în zonă mai ales că, așa cum menționam, cheile sunt, în cea mai mare parte a anului inaccesibile turiștilor.

Alte obiective în zonă

Lunca Cernii de Jos, Lunca Cernii de Sus, Negoiu, Mesteacăn, Meria, Hășdău, Dăbâca, Vadu Dobrii și multe altele sunt localități ce ar merita salvate de la părăsire, depopulare sau distrugere intenționată. Au monumente istorice precum biserici de lemn, de care am tot amintit; gospodării, case și anexe tradiționale, ce se constituie în adevărate ansambluri rurale, clădiri și diverse construcții aparținând patrimoniului industrial, peisaje spectaculoase și obiceiuri ce cu mare strădanie mai pot fi reconstituite, pentru că despre revitalizare nu mai poate fi vorba…

Daniel I. Iancu

Tags