glasul-hd.ro Web analytics


Special

Părintele franciscan al copiilor sărmani, invitat de Papa Francisc la Vatican

Părintele Böjte Csaba, fondatorul Fundației “Sfântul Francisc” din Deva, a fost primit astăzi (miercuri) de Papa Francisc. A fost la Vatican la invitația Sfântului Părinte, însoțit de un grup de copii îngrijiți de fundație. Împreună i-au oferit Papei Francisc un dar special, plăsmuit într-un atelier din Mintia

“Oricine primește un copil în numele Meu, pe Mine mă primește”. Cuvintele lui Isus sunt vii și dau rod de dragoste în sufletul părintelui Böjte Csaba. Povestea sa și a copiilor îngrijiți de Fundația “Sfântul Francisc” stau mărturie că neajunsurile, nedreptățile, teama în fața încercărilor și răul din lume sunt realități vremelnice în fața unui dar etern sădit în oameni: dragostea.

“Dragostea este forța care mișcă lumea. Frica mă paralizează nu doar pe mine, ci pe noi pe toți, în gândirea noastră, în acțiunea noastră, ne sufocă în toate aspectele vieții noastre, ne împiedică în creșterea noastră, în dezvoltarea noastră. Puterea Dumnezeului iubirii ne face viața mai fertilă, o umple cu lumină, strălucind”, spune părintele franciscan într-o predică. “Iubirea lui Dumnezeu este singura putere capabilă să înnoiască toate lucrurile”, scrie Papa Francisc. Sfântul Părinte l-a invitat pe părintele Böjte Csaba la Vatican, iar azi (miercuri) cei doi slujitori ai lui Dumnezeu și ai aproapelui s-au întâlnit. Invitația Papei Francisc a marcat două momente aniversare – 60 de ani de viață ai părintelui Böjte Csaba și 25 de ani de la înființarea Fundației “Sfântul Francisc” și este o recunoaștere a dăruirii și implicării acestei organizații care a ajutat peste 6.000 de copii.

(Sursa foto: Facebook.com / Saint Francis Foundation of Deva)

S-ar impune o sărbătoare religioasă a copilului

Părintele Böjte Csaba ne-a povestit, înaintea întâlnirii cu Papa Francisc, că îi va adresa acestuia o rugăminte specială. “Vrem să cerem de la Sfântul Părinte să numească o sărbătoare. Copilul Cristos nu este sărbătorit nici de noi, catolicii, nici în lumea ortodoxă și vrem să-i propunem Papei Francisc ca ziua de 1 Iunie să fie, pe lângă Ziua Copilului, și ziua Copilului Isus. Am observat că o parte a noastră, a oamenilor, a devenit prea matură, iar copilul din noi a pierdut tot mai mult loc în sufletele noastre. Haideți să fim copii mai mult! Isus a luat copiii în brațe, i-a binecuvântat și a spus că Împărăția lui Dumnezeu e a celor ca ei. Să dăm mai multă importanță copilăriei și copiilor ca să intrăm asemeni lor în Împărăția lui Dumnezeu. Papa Francisc va fi de 1 iunie în România și ne-am bucura să anunțe atunci această sărbătoare”, a spus părintele Böjte Csaba.

Părintele a fost însoțit la Vatican de un grup de 30 copii din familia Fundației “Sfântul Francisc”. Împreună i-au dăruit Papei un dar special – un triptic din lemn în care pe panoul central este reprezentat copilul Isus, înconjurat de un mozaic de mici fotografii cu copii crescuți de fundație.

A fost o zi de bucurie pentru părintele Böjte Csaba, copiii și prietenii care l-au însoțit. Darul oferit a ajuns la inima Papei Francisc, care i-a binecuvântat pe copii și pe cei care s-au îngrijit de ocrotirea lor. Părintele Böjte Csaba i-a prezentat Papei Francisc activitatea de 26 de ani a fundației, iar copiii i-au cântat Sfântului Părinte.

Părintele Böjte Csaba și copiii, în Piața Sfântul Petru, după audiența generală a Papei Francisc (Sursa foto: Facebook.com / Böjte Csaba)

Dragoste și educație

“Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți; căci Împărăția Cerurilor este a acelora ca ei”. Părintele Böjte Csaba are o familie cu peste 6.000 de copii. Sunt copiii care, din 1993, anul în care s-a pus temelia Fundației “Sfântul Francisc”, au primit afecțiune, grijă, casă, pâinea cea de toate zilele și educație. Părintele Böjte Csaba și oamenii dedicați care l-au însoțit pe acest drum au fost și sunt familie pentru acești copii. Sunt copii părăsiți, copii ai străzii, copii din familii destrămate, copii din familii nevoiașe care au nevoie de ajutor pentru a-i crește pe micuți, copii din familii sărace care au nevoie de sprijin pentru a rămâne împreună. “Copiii frecventează grădinițele și școlile de stat. Noi construim cămine cu locuințe în care ajung să locuiască 8-10 copii. La fiecare locuință avem o mamă-cloșcă. Nu există niciun copil în grija noastră care să plece dimineața la școală fără să primească un pupic pe obraz. Noi ținem foarte mult la construirea unei familii. Pentru un copil este foarte important să fie cineva lângă el când se trezește, să audă pe cineva respirând lângă el când adoarme, să îi aducă cineva un ceai cald când este bolnav”, spunea părintele într-un interviu.

De la 10 – 15 copii luați în grijă la începutul anilor ’90, Fundația “Sfântul Francisc” a ajuns în 26 de ani să crească peste 6.000 de copii. Mulți dintre ei au absolvit facultăți, sunt ingineri, doctori sau licențiați în alte specializări. Alții au ajuns conducă centre ale Fundației “Sfântul Francisc”. Mulți s-au căsătorit și și-au întemeiat familii. Una dintre fetele crescute în familia Fundației “Sfântul Francisc” l-a chemat pe părintele Böjte Csaba la căsătoria ei religioasă ca și “tată al miresei”. Fundația are în prezent 80 de centre în care sunt îngrijiți peste 2.000 de copii și lucrează neobosit pentru ca micuții care au nevoie de o viață mai bună să și-o poată împlini.

“Fiecare copil este o creație binecuvântată a lui Dumnezeu. Un dar pentru noi toți”, spune părintele franciscan. Böjte Csaba ne-a dăruit mii de copii care, la Fundația “Sfântul Francisc”, și-au descoperit aptitudinile, potențialul, vocația spre o carieră sau meserie. Părintele este convins că în inima fiecărui copil există un imn frumos al iubirii și ca acest imn să ajungă la suprafață, să fie cunoscut de toată lumea, depinde noi, adulții.

(Sursa foto: Facebook.com / Saint Francis Foundation of Deva)

 

Dintr-un atelier din Mintia, special pentru Papa

Darul pe care părintele Böjte Csaba și copiii îngrijiți de fundație l-au oferit Papei Francisc spune o poveste despre credință, dragoste pentru aproape, pasiune pentru artă și prietenie.

O echipă de maeștri tâmplari, un sculptor, un artist fotograf, un sticlar și un meșter în feronerie au lucrat la tripticul dăruit Papei Francisc. Proiectarea și execuția lucrării s-au făcut în atelierul de tâmplărie Artifex din Mintia. Echipa de maeștri în lemn de aici, condusă de Nagy Zsolt, a trăit bucuria de a fi contribuit la darul pentru Sfântul Părinte. O lucrare asemeni celei dăruite Papei Francisc a fost realizată pentru fundația părintelui Böjte Csaba și va fi în grija mănăstirii franciscane din Deva.

(FOTO: Bogdan Popescu)

Nagy Zsolt este senin și modest. Ca un franciscan. Când vorbește despre lucrări, echipa contează, iar el trece în planul secund. Salvează vechi bijuterii de lemn, opere ale unor artiști care lucrau cu aceeași pasiune ca și el. Este împlinit de fiecare dată când poate ajuta la restaurarea unor clădiri de patrimoniu și poate reda frumusețea unor capodopere din lemn peste care a trecut timpul sau nepăsarea. Nagy Zsolt a lucrat pentru Fundația “Sfântul Francisc” încă de la începuturile ei. Soția sa s-a numărat printre fondatorii organizației. „Suntem foarte apropiați de fundație. Am trăit 10 ani împreună zi și noapte. Pot să spun că părintele Böjte Csaba mi-e cel mai bun prieten”, povestește Nagy Zsolt. În acest spirit de susținere a părintelui Böjte Csaba și a misionariatului său pentru copiii nevoiași și-au adus Nagy Zsolt și echipa lui contribuția la tripticul pentru Papa Francisc. Marea provocare a lucrării a fost găsirea unui echilibru între frumusețe și simplitate, spune maestrul tâmplar. “Papa Francisc este foarte modest. Luptă împotriva sărăciei și pentru ajutorarea aproapelui. Am mers pe un model mai simplu în privința lucrării. Dacă o făceam pentru un președinte, lucrarea ar fi ieșit mult mai complicată”, povestește Nagy Zsolt.

Lucrarea cuprinde trei elemente, asemenea unui triptic religios – un panou central și două laterale care se închid peste primul. În centrul lucrării este copilul Isus, înconjurat de un mozaic de fotografii în care apar o parte din cei peste 2000 de copii îngrijiți în prezent de Fundația “Sfântul Francisc”. 2000 de ipostaze ale inocenței, 2000 de suflete crescute cu dragoste și dăruire. Isus, modelul vieții franciscane, este centrul imaginii, așa cum este și centrul vieții acestor copii. O fotografie de grup, cu părintele Böjte Csaba și copii aflați în grija Fundației “Sfântul Francisc”, făcută în interiorul mănăstirii franciscane din Deva, a fost aleasă pentru al doilea panou al tripticului. În dreapta, o fotografie exterioară a mănăstirii franciscane întregește darul pentru Papa Francisc făcut de părintele Böjte Csaba și copiii săi în numele tuturor copiilor nevoiași din lume.

“Știi că faci ceva ce va ajunge la Vatican. Va fi văzut de artiști, de persoane care se pricep la artă. Trebuie să fie un echilibru între simplitate și frumusețe”, spune maestrul tâmplar.

Maestrul Nagy Zsolt (FOTO: Bogdan Popescu)

Nagy Zsolt mai spune că lucrarea este simbolul unei ferestre, o imagine pe care părintele Böjte Csaba o folosește deseori în predicile sale, ca reprezentare a deschiderii către Dumnezeu, a deschiderii către aproapele nostru. S-a ales modelul unei ferestre din Ținutul Secuiesc, din zona Miercurea Ciuc. Ferestrele din această zonă sunt, în general, bogat ornamentate, dar în lucrarea pentru Papa Francisc s-a mers pe ornamente mai puține, pe potriva ideii de simplitate promovată de Sfantul Părinte. Ornamentele în lemn au fost făcute de un sculptor din Miercurea Ciuc, iar fotografiile de o artistă din Ungaria. Fotografiile au fost transpuse pe mătase și prinse între două foi de sticlă. Și-a adus contribuția și un sticlar din Ungaria. Un meșter din Miercurea Ciuc a făcut partea de feronerie. Lucrarea este făcută din lemn de nuc deschis la culoare, tăiat în urmă cu 12 ani.

“Sunt mândru și mă simt împlinit că echipa noastră a lucrat la acest dar pentru Papa Francisc. Sunt mândru că am avut această ocazie. Sunt bucuros că, împreună cu soția mea, care a participat la înființarea fundației, o să fim cu părintele Böjte Csaba când va fi primit de Sfântul Părinte. Ideile Papei Francisc, modul lui de viață, curajul și simplitatea lui ne-au dat o forță, un model despre ce trebuie să facem în viață”, spune Nagy Zsolt.

Sfântul Francisc din Assisi, care a fost un mare iubitor al naturii și a primit harul de a înțelege graiul animalelor, vedea în toată creația o reflectare a slavei Creatorului. Odată, sfântul s-a oprit lângă un migdal şi i-a zis: „Spune-mi ceva despre Dumnezeu”, i-ar migdalul a înflorit pe loc. În mâinile unor oameni care își prețuiesc aproapele și trăiesc în spiritul franciscan, un nuc a prins viață și ne spune ceva despre Dumnezeu. Trebuie doar să ascultăm.

Papa Francisc, în fața darului primit de la copiii părintelui Böjte Csaba (Sursa foto: ungheriasantasede.blogspot.com)

 

 „Lumea este un loc mai bun cu noi. Pregătindu-ne pentru jubileul de 25 de ani împreună cu colegii mei, m-am uitat un timp pe lista numelor, fotografiilor și discutam dacă a fost vreodată sau este acum vreun copil pe care nu ar fi trebuit să-l luăm? Am putea spune ceva bun, ceva amuzant, ceva interesant despre toată lumea și am simțit că le-am oferit un ajutor bun celor cărora în acele zile le-am deschis când au bătut la ușa noastră. Pentru că, prin fiecare persoană, noi am devenit mai bogați. Nu puteam numi niciun copil sau adult care să nu fi fost binecuvântarea creatorului nostru Dumnezeu” (Părintele Böjte Csaba, august 2018, la 25 de ani de la înființarea Fundației “Sfântul Francisc”).

 

(Surse foto: Facebook.com / Saint Francis Foundation of Deva / Böjte Csaba)

7 mai 2019. Părintele Böjte Csaba și copiii, la Assisi, la Bazilica Sfântului Francisc (Sursa foto: Facebook.com / Böjte Csaba)
7 mai 2019. Părintele Böjte Csaba și copiii, la Assisi, la Bazilica Sfântului Francisc (Sursa foto: Facebook.com / Böjte Csaba)

 

Tags
Vezi și
Close
Back to top button
Close
Close