glasul-hd.ro Web analytics

Special

Întâlnirea cu Papa Francisc

„Săptămâna trecută, împreună cu familia Török – Brigitta şi Laci – i-am însoţit la Roma pe părintele Csaba şi cei 30 de tineri şi însoţitorii lor la audienţa cu Papa. Dus, am petrecut o zi în Assisi şi două zile am fost la Roma.

Familia Török a realizat fotografiile care au făcut parte din darul oferit Papei de părintele Csaba și tinerii care l-au însoțit, iar personalul de la Artifex și asociații au realizat cadrul și stativul lucrării. Pe drumul lung, cele două familii „au alintat” cadoul, până când acesta a fost aşezat în Piaţa Sfântul Petru.
Într-un loc distins, la baza scărilor, am ascultat cateheza, după care a urmat întâlnirea personală a Papei cu diferite grupuri. S-a întâlnit cu mai multe zeci de grupuri şi a durat mai mult de o oră până le-a vizitat pe toate. Noi am fost penultimul grup. A fost o experienţă de nedescris să-l vezi şi să-l auzi de aproape pe Papa Francisc, iar apoi să dai mâna cu el. Ne-a rugat să ne rugăm pentru el, l-a ascultat pe părintele Csaba (Bojte Csaba, recompensat de Papa Francisc pentru meritele sale în îngrijirea a 6.000 de copii, în ultimele decenii – n.red.) şi, în afară de fotografia de grup, a făcut şi self-iuri cu copiii. Apoi s-a dus la cadou şi am putut observa îndeaproape emoţiile oglindite pe faţa lui. Spun cu convingere că s-a emoţionat văzând feţele atâtor copii. Am avut sentimentul că retrăieşte soarta copiilor. Şi-a făcut cruce în faţa fotografiei, a mângâiat-o şi a binecuvântat-o. A fost un sentiment înălţător să-l vezi cum vorbeşte cu copiii, dăruindu-se întru totul acestei întâlniri. Mai bine de o oră s-a întâlnit cu diferite grupuri, mergând sus-jos pe trepte, ascultându-le problemele şi binecuvântându-i. O persoană de 82 de ani, din care se revarsă puterea, dragostea şi harul.
Suntem onorați că am contribuit şi noi cu partea noastră mică la cazul reprezentat de părintele Csaba. A fost bine să trăim împreună experienţa acestui moment înălțător.
În restul timpului petrecut la Roma am luat parte împreună cu grupul la diferite programe şi ne-a rămas timp să mai vizităm câteva bazilici şi să ne rugăm. În drum spre casă ne-am oprit pentru scurt timp la Siena şi Pisa, apoi am ajuns la Balaton. Cu toate că mai este nevoie de mult timp pentru a procesa aceste experienţe, ca şi soarele glorios şi noi ne scăldăm în imensa mare de putere şi har.
Am reprezentat cu drag grupul nostru mic de la atelierul Artifex. Mulţumiri tuturor celor care prin muncă, organizare, rugăciuni au pregătit şi au contribuit la realizarea acestei călătorii.
Mulţumiri pentru toate momentele petrecute cu familia Török.
Mulţumind lui Dumnezeu,
Kata şi Zsolt Nagy”.

Maestrul Nagy Zsolt conduce atelierul de tâmplărie Artifex din Mintia, unde s-a realizat proiectarea și execuția unui triptic din lemn de nuc dăruit Papei Francisc, la Vatican, miercurea trecută, de părintele Bojte Csaba, fondatorul Fundației „Sfântul Francisc” din Deva, și cei 30 de tineri care l-au însoțit la întâlnirea cu Sfântul Părinte.

 

Citeşte şi:
https://glasul-hd.ro/parintele-franciscan-al-copiilor-sarmani-invitat-de-papa-francisc-la-vatican/