glasul-hd.ro Web analytics

Special

“Ziua Ursului”, sărbătoarea sfințirii holdelor și livezilor

În calendarul tradițional, luna august începe cu “Ziua Ursului”, o sărbătoare păstrată în satele hunedorene până aproape de zilele noastre

Macaveiul Ursului, un ciclu de sărbători consacrate urșilor, la debutul perioadei lor de împerechere, începe în calendarul tradițional în 1 august.
“Ziua Ursului” se suprapunea cu începutul postului ortodox al Adormirii Maicii Domnului, post considerat de țăranul român la fel de important ca postul Paștelui.
Etnologul hunedorean Marcel Lapteș explică în cartea “Anotimpuri magico-religioase” că ziua de 1 august era a Sfinților Mucenici Macabei și, în această zi, sătenii stropeau cu apă sfințită holdele, grădinile și livezile. „Noi țâneam zâua de Sfânții Macavei, alțî îi zâceau Zâua Ursului și meream la biserică unde popa sfințea boabele de grâu păntru la toamnă. Tăt așa zâcea tata: «Ionică, hai de-om stoarce merea de la albine că-i ultimu’ stors șâ-i păcat să ne-o ia ursu»”, este o consemnare a etnologului, din satul Dumbrăvița.
Marcel Lapteș prezintă și obiceiul întâlnit în unele sate din Țara Hațegului, unde oamenii puneau ursului ofrande în cale, bucăți de carne de vițel sau oaie, spunând: „Na, ursule, mâncare / Să nu te dai la mioare, / Să nu te dai la vite, Că-s mândre și cornute.”
“Ursul reprezintă în mitologia românească un zeu important, temut, pentru că aducea pagube dintre cele mai mari atât turmelor de oi și de vite, semănăturilor de porumb și stupilor de albine din prisăci. În dorința de a-l îmbuna pe Moș Martin poporul i-a rezervat mai multe sărbători: Martinii de toamnă (1 august), Martinii de iarnă (1-3 februarie), Ziua Ursului (2 august), Sâmbăta Ursului la o săptămână înainte de Moșii de Florii. În unele tradiții populare, ursul este un personaj vindecător mai ales în bolile de copii. În trecutul mai îndepărtat, în satele din Platoul Luncanilor, «când se pușca un urs se țânea osânza lui în bășică de porc și să ungea pruncii pe foale (burtă – n.n.) și pe spete ca să fie tari ca piatra și zdraveni… și-i afumai pe ăi mici cu păr de urs de aveau oarece sperietură»”, relatează Marcel Lapteș în “Anotimpuri magico-religioase”.

Obiceiuri consemnate de Ziua Ursului

Când se năștea un băiat, de multe ori moașa îi punea porecla de Ursu’, pentru că „ursul ce îmblă pe la noi îi zâceam Moșu’ Martinu’ șî Urieșu’, că vezi, fără păr îi ca uomu’, fuge după tine pe picioare șî de pune laba îți cântă popa; o fost zâle când moșeam câte un băiat, de iera așé zdravăn îi dădeam nume Ursu’” (satul Ursici).
“Ziua Ursului” a fost asimilată în satul tradițional de Ziua Crucii de vară și a păstrat unele semnificații mitico-religioase. În satele pădurenești bătrânele făceau Colacul Crucii, iar unii bărbați beau vinars îndulcit cu miere de albine, pentru că e ziua când „se taie fagurii” și se curăță stupii pentru iarnă.
De “Ziua Ursului” nu se lucra de frica urșilor și lupilor care puteau ataca animalele din stâne și grajduri. În Țara Zarandului, bătrânii mai numeau ziua și „a vitelor”. Nu se mulgeau vacile, ci „se slobozeau vițeii să sugă”, care creșteau mari și puternici ca urșii.
“Terminându-se astronomic, vara «care se prevestește tot la trei luni», cum spuneau țăranii, devine simbol al maturității vieții în gândirea mitico-religioasă a comunităților sătești anticipând, cu aceleași motive sacre ale tradițiilor și obiceiurilor arhaice, alte sărbători ale ciclului agrar, acelea ale toamnei și iernii”, explică etnologul Marcel Lapteș.