glasul-hd.ro Web analytics

Me’m tai – tai

Plicul galben

În fiecare an din ultimii 20 în lunile de toamnă retrăiesc cu recunoștință sentimentul de recoltă neașteptată pe care soata mi-a oferit-o. Într-o duminică frumoasă de septembrie ne întoarcem acasă de la Serbarile de la Vața unde mergeam în fiecare an pe vremea aceea când nu erau politizate. Petrecusem un sfârșit de săptămână în familie lărgită la Cărăstău împreună cu Nico, Horescu și Răzvan la casa lor.

Intrăm în curte, la Simeria, și, din obișnuința omului care se întoarce acasă după câteva zile, deschid cutia poștală și …un plic mare și gros, de culoare galben- șofran, cu numele meu la destinatar trona înghesuit acolo.

Era duminică seara, noi obosiți iar Mihai, fiul nostru de 6 ani atunci urma ca, a doua zi, să meargă pentru prima dată la școală, așa că plicul baban a fost neglijat câteva zile, cu toate că am văzut cu uimire ștampila impunătoare a Ambasadei SUA la „expeditor”.

Trebuie să vă spun că pe vremea aceea erau la începuturi concursurile alea stupide care te anunțau că ai câștigat o mașină sau o casă în anumite condiții (imposibile). Înainte cu vreo săptămână, tatăl meu (naiv) tocmai făcuse cinste întregului cartier de bucurie că a câștigat (credea el) un autoturism Toyota (avea până și talon tipărit cu numele lui ca proprietar, cum să nu creadă!).

Se înțelege, sper, de ce nu am fost deloc impresionată de ștampila de la expeditor și nici de conținutul scrisorii care mă anunța că sunt câștigătoarea cu numărul 48425 a Loteriei vizelor SUA.

Formulare pentru o viaţă schimbată

În momentele când am citit pentru prima dată scrisoarea nici măcar nu îmi aminteam când am trimis plicul la „Loteria vizelor” ( erau vremurile în care trimiteam la toate concursurile și loteriile prostești, de la gumă de mestecat la țigări, tot felul de concursuri stupide care ne făceau să sperăm în câștiguri inutile). Acum mi-e milă de naivitatea noastră consumeristă de pe vremurile acelea.

Abia miercuri seara am vreme să citesc pe îndelete și cu dicționarul româno-englez alături tot plicul, plin și cu formulare pentru aplicație și cu explicații detaliate a ceea ce aveam de făcut în cazul în care mă hotăram să continui demersul de a trăi pe propria piele VISUL AMERICAN (pe vremea aia nu aveam Google translate, nici scanner, nici e-mail ca să le trimit vreunui amic să mi le traducă, iar la un birou de tradus acte ar fi stat o săptămână, cel puțin).

Au trecut apoi vreo 10 luni de incertitudini personale până când m-am hotărât să spun un „DA” șovăielnic șansei pe care mi-o oferea plicul galben.

Viața mea s-a schimbat și a intrat pe un alt făgaș din momentul în care plicul galben a poposit în cutia mea poștală din Simeria.

Și toate călătoriile mele, toate șansele de a vedea lumea din ultimii 20 de ani, toate lecțiile mele de viață, toate metamorfozele mele se datorează sau au fost cauzate de deschiderea plicului galben și gros, dar și familiei mele care a înțeles (și suportat cu drag) dorința mea de a nu rata o șansă pe care soarta mi-o oferea.

În fiecare an pe vremea asta mă cutreieră gânduri felurite ( de genul „dar dacă…”) gânduri care mereu se finalizează cu sentimentul de recunoștință (că nu degeaba avem „Ziua Recunoștinței”, nu?! – la americani, evident).

În fiecare an retrăiesc, în octombrie și noiembrie, întâmplările de atunci și din anii ce au urmat.

Iar în ultima zi de joi din noiembrie, de „Ziua recunoștinței” (Thanksgiving Day) închid cu gratitudine  cutia cu plicul galben, cu întrebări și amintiri iar apoi o așez frumos pe raftul memoriei, la loc de cinste.

Tags

Vezi și

Close