glasul-hd.ro Web analytics

Me’m tai – tai

Prin pădurea de coloane spre moscheea – catedrală din Cordoba

Când spui Cordoba gândul te duce la renumita piele de Cordoba. Dar asta numai dacă nu ai avut norocul să îți pierzi pașii printe coloanele construcției impresionante –moscheea medievală(acum catedrală).

Pe locul unde vizigoții aveau o mică biserică, în anul 784 maurii încep să construiască Marea Moschee. Timp de aproape 200 de ani, vremelnicii conducători mauri își pun fircare amprenta pe această imprsionantă construcție iar în cei peste 500 de ani de ocupație arabă opulența și bogăția se vor reflecta pe tavanele și pereții acesteia.

În anul 1236 când catolicii creștini revin la putere, moscheea devine catedrală romano-catolică, iar minaretul se va transforma în turn de clopotniță pentru „noul” lăcaș de cult.

Istoria de secole a moscheei – catedrală se află la un click distanță acum de noi, cei interesați, așa că nu are rost să vă plictisesc acum cu amănunte istorice.

Oraş „arab” dar fără mirosuri neplăcute

Noi, niște turiști oarecare ajunși la Cordoba într-o vară toridă, cu peste 40 de grade Celsius, ne bucurăm să intrăm în curtea-gradină de portocali, răcorită de fântâni arteziene armonios ascunse de frunzișul bogat. Maurii știau foarte bine cum să se răcorească și să scape de stresul zilnic înainte de a intra în lăcașul de cult…

De fapt, perioada de glorie a Cordobei a fost în anii de stăpânire arabă, din 716 până prin 1236. După recucerirea acesteia de către catolici orașul va intra într-un declin constant.

Plimbarea pe ulițele vechii Medine are tot farmecul vechilor orașe arabe, fără însă de a „beneficia” de neajunsurile acestora … adică mirosuri neplăcute, insecte nenumărate sau priviri indiscrete… . Mai peste ceva vreme aveam să ne plimbăm prin Tanger suspinând în tăcere după curățenia din Cordoba.

După ce te rupi de furnicarul orașului și pășești în grădina de portocali, automat funcțiile vitale își încetinesc ritmul alert iar bucuria unui verde proaspăt cu buline de portocale coapte îți inundă sufletul. E ca și o pregatire sufletească și trupească pentru ceea ce va urma…

Printre coloane

Ne bucurăm împreună, în tăcere, de un respiro prelung pe o bancă de piatră pe care probabil acum vreo 800 de ani vreun maur istovit se reculegea înainte de întâlnirea cu Allah.

Intrăm în moschee pe Poarta Iertării. Pe vremea aceea, la poarta acasta erau iertați datornicii – ceea ce de multă vreme nu se mai întâmplă. În vremurile noastre lași moștenire și datoriile!

O „pădure” de 856 de coloane verticale, din marmură și granit sprijină arcadele în formă de potcoavă ale tavanelor. Au fost peste 1.200 de astfel de coloane, ornate care mai de care, dar modificările ulterioare au sărăcit „pădurea” de aprope un sfert din bogăția ei.

Senzația de liniște și pace interioară pe care o dobândești rătăcind printre ele într-un semi-întuneric odihnitor e greu de descris în cuvinte. Răcoarea și tihna te pătrund și fără să vrei te gândești la istoria zbuciumată de secole a acestui loc.

Trebuie să recunosc  (și sper că nu e cu supărare) faptul că partea maură a catedralei este impresionantă și memorabilă. Iar catedrala construită în mijlocul moscheei a distrus parcă din armonia acesteia dar nu a reușit să îi umbrească farmecul.

Plimbare în ritm de siestă activă

Diferența de atmosferă între „afară” și „înăuntru” este atât de mare încât ești parcă resetat!

Păstrez cu drag un termometru de cameră de forma acestor coloane, iar vara, când trec cu privirea peste el, ca un flash, îmi revine senzația de atunci – de pace și răcoare și echibru moral și fizic. E minunat!

Ieșim cu regretul că suntem forţaţi să ne reconectăm la lumea reală și vremea toridă de afară. Sunt acum orele de siestă și absolut toate prăvăliile și instituțiile sunt închise.

Ne târâm, realmente, pe la umbra săracă a unor clădiri seculare cu obloane trase (asemeni unor ochi închiși care nici nu vor să știe de noi) cu gândul că trebuia să rămânem în grădina de portocali încă măcar vreo două ore. Dar, ce să faci, timpul zboară!

Salvarea vine de la un grup de turiști conduși de un ghid spaniol, pe care îi urmăm ca niște copii rătăciți. Ajungem, iată, să coborâm să ne odihnim picioarele în apa râului ce străbate Cordoba. Alături de sute de alți turiști toropiți de căldură, stăm cu picioarele în apa rece ca gheața la umbra Podului Roman vechi de multe multe secole. Iată că nu mai e acum nicio diferență între noi și vechii romani obosiți de atâta drum!

Ne petrecem siesta stând cuminți, tăcuți și copleșiți de secolele de istorie ale Cordobei!

(SURSA FOTO: Wikipedia / Toni Castillo Quero)

(SURSA FOTO: travelmod.ro)

(SURSA FOTO: 9Am.ro)

(SURSA FOTO: radioromaniacultural.ro)

Tags

Vezi și

Close