glasul-hd.ro Web analytics

Me’m tai – tai

Business şi leisure = bleisure

În urmă cu vreo 15 ani şi mai bine făceam ceva ce astăzi se numeşte “bleisure”. Primii paşi în această direcţie îi învăţasem de la primul meu şef din mediul privat. El, între două avioane, dacă avea două-trei ore la dispoziţie, vizita oraşul, în loc să se mulţumească să aştepte în aeroport. Şi e doar un exemplu.

Eram impreuna cu Dann E., șeful meu american (altul decât cel despre care am scris mai sus) și doi delegați de la General Motors din Detroit, la Câmpina, să audităm furnizorul nostru de piese de fontă turnate, piese care urmau să fie vândute către GM.
Fără să îl fi întrebat pe Dann, având în vedere că urma să ne cazăm la Sinaia, am programat pentru una din după-amiezele acelea o vizită la Castelul Peleș iar pentru ziua plecarii spre Cugir, un traseu ocolitor care să cuprindă și o „haltă turistică” la Castelul Bran.
Mândră de faptul că am ocazia să le arăt americanilor frumusețile noastre, îl întreb pe Dann dacă e OK programul, pentru că aveam impresia că ceva îl nemulțumește.
– My dear, zice el, noi nu am venit în Romania să facem turism. Noi am venit să facem afaceri în Romania.
– Of course you are right (bineînţeles, ai dreptate – trad.), Dann– dar după-masa vă propun să vizitați obiectivele turistice din zonă, e o ocazie grozavă.
– După-masa ne odihnim, apoi tragem concluziile zilei și ne pregătim pentru ziua următoare, asta facem când suntem în interes de serviciu, my dear. Obiectivele turistice se vizitează în concediu.
Am vizitat împreună Castelul Peleș dar la Bran nu am mei mers. Iar eu mi-am învățat lecția pentru următoarele călătorii de serviciu împreună cu Dann.

Şi afaceri şi turism

Ce aflu acum? Că a apărut un nou tip de turism care se cheamă *bleisure*. Unde credeți că a apărut? În America, evident.
Cică americanii care călătoreau în interes de serviciu s-au gândit să îmbine utilul cu plăcutul. Cum țara lor e atât de mare iar călătoriile în interes de afaceri uneori foarte lungi, iată că au descoperit și ei că pot vizita atracțiile turistice sau pot participa la evenimente culturale locale cu ocazia acestor călătorii. Uneori pot rămâne la sfârșit de săptămână – chemându-și sau nu și familia – sau pot merge mai repede cu o zi sau două să își viziteze rudele sau prietenii în destinațiile de afaceri.
Practic îmbină utilul – business-ul- cu plăcutul – leisure – în noul tip de turism numit “bleisure”!
Etimologia cuvântului ne dezvăluie faptul că, de fapt, călătoria de afaceri devine 87,5% o călătorie de plăcere datorită faptului că la destinație ne putem găsi cu siguranță locuri sau activități care să atragă – evident, fără a diminua cu ceva întregul potential de afaceri al călătoriei! (Așa că, my dear Dann, voi avea grijă să traduc acest articol împreună cu altele pe această temă și să ți le trimit, ca să vezi și tu cât de vizionară eram în urmă cu 15 ani!)
Acum nu mă mai simt deloc vinovată pentru mulțimea de “leisure” pe care mi le-am permis doar cu știința familiei mele în locuri în care nu aveam să mai ajung vreodată.

“Bleisure” pe vremea comunismului

Abia acum imi amintesc cum îmbinam utilul cu utilul pe vremea lu Pingelică – mergeam în delegație interes de serviciu la Timișoara – ceferistă fiind, acolo era sediul Regionalei CFR și aveam periodic ședințe sau difeite examinări. Luam un tren de noapte spre Timișoara și ne așezam frumos la coada de la Comtim pentru aprovizionare cu carne și mezeluri. Era un privilegiu al nostru, al ceferiștilor, de care profitam de fiecare dată, și aveam mereu liste de cumpărături și pentru colegii noștri (asta până când nu s-a gândit bravul nostru conducător Ceaușescu să ne limiteze cantitățile).
Tot de la Timișoara ne aprovizionam cu țigări și cafea sau dulciuri sârbești, tot cu ocazia delegațiilor în interes de serviciu. Pe atunci nu ne interesa nici vreun muzeu nici vreun spectacol ci doar…aprovizionarea. Sau de la Arad și Radna ne cumpăram fructe și legume ieftine pentru pus pe iarnă – ce vremuri! Cum s-ar numi azi un astfel de turism nu știu, că doar americanii nu au nevoie să facă așa ceva și doar ei se pare că sunt maeștri în a inventa noi titulaturi…