Neuschwanstein – castelul de vis cu poveste de plâns

Aflat la două ore distanță de Munchen, castelul de care a fost fascinat și Walt Disney era de multă vreme și pe lista mea de „must see” (musai de văzut – pe ardeleneşte). Poate, influențată de multiplele ipostaze foto ale acestui castel (imagini aeriene sau din puncte inaccesibile unui oarecare), de fiecare dată când ajungeam prin preajma lui regretam că nu am destulă vreme să mă opresc.

Trebuie să vă spun că numărul de vizitatori zilnici este limitat la 6.000. Par mulți, dar în sezon – iulie si august – poți avea surpriza ca toate biletele să fie vândute în prima parte a zilei și nu mai ai ce face. De altfel, biletele sunt și pe intervale orare, iar dacă nu repecți strict ora de intrare ai pierdut dreptul de vizitare. Ordine nemțească, ce să vă mai spun…

O zi ne-am planificat pentru a petrece în zonă și a fost foarte bine

Pensiunea numită „acasă”

Schwangau este localitatea din vecinătatea castelului, unde aproape toți locuitorii au preocupări legate de turism. De la cazare în pensiuni de toate categoriile și pentru toate buzunarele, restaurante, cofetării, brutării, diferite carmangerii și confecționare de suveniruri până la mobilier sau îmbrăcăminte, toată lumea exploatează la maximum notoritatea acestui castel.

Am stat la o agro-pensiune unde gazdă ne-a fost o familie de doi tineri care ne primesc cu brațele deschise de parcă ne-ar cunoaște demult. Camera costă 65 de euro și e la etaj, baia e pe hol la comun cu alte 3 camere (lucru aproape inadmisibil pe la noi în Romania, unde orice turist vrea baia lui). Din pat vedem pe geam silueta castelului (lucru care face toți banii). Luăm un mic dejun tipic de fermă, cu ouă de casă și cârnați bavarezi în vreme ce, pe terasă, adie mirosuri specifice fermelor (lucru de care nici un oaspete nu e deranjat, să simtă miros de bălegar adiind în jur – din nou un „amănunt” care la noi acasă nu este tolerat). Frunzărim în grabă o mulțime de pliante care ne sugerează felurite moduri de petrecere a timpului liber – de la plimbări montane până la degustări de vinuri, o mulţime de activități care mai de care menite să te țină în zonă ocupat cât mai multă vreme. Suspin gândidu-mă la sărăcia ofertelor de pe lângă obiectivele turistice cu care noi ne lăudăm atât de mu. Suntem la ani distanță. Și nu înțeleg ce ne oprește!? Nu să inventăm roata în turism, ci doar ar trebui să adaptăm ceea ce alții fac de atâta vreme. Am cheltuit pe know-how în turism zeci de milioane de euro fără să învățăm prea multe din ce oamenii ăștia fac aici atât de firesc. Familia-gazdă își vede de treburile fermei în vreme ce noi, oaspeții, ne pregătim de plecare. Gazda ne spune ce pregătește pentru prânz întrebându-ne dacă venim să mâncăm „acasă” atât de firesc încât nu puteam refuza…

Un singur castel, multe poveşti

La castel ajungi urcând pe jos vreo 20- 30 minute, pe un drum ce şerpuieşte prin pădure (sau cu caleașca sau microbuzul, contra cost, evident). Apoi aștepți ora înscrisă pe bilet pentru a-l putea vizita într-un tur ghidat. Întreaga construcție poartă amprenta eroilor cu care regele Ludwig încerca să se identifice, din operele lui Richard Wagner, idolul său. Vizităm bucătăria palatului, Sala Tronului, dormitoarele regale, sala de concerte, camerele de oaspeți. Toate încăperile sunt integral mobilate, iar pe pereți sunt picture imense. Ieșim, pe rând, în balconul Julietei – un loc „must see” – o terasă cu o panoramă superbă.

Istoria locurilor este bogată și este cel mai bine ca persoanele interesate să o citească direct, pentru că frumusețea acestor locuri este umbrită de tristețea poveștilor țesute în jurul lor, bazate, evident, pe fapte reale.

Datorită educației severe din copilărie, se pare că, la maturitate, regele Ludwig a ajuns să devină un om singuratic și depresiv, care se simțea mai mult atras de bărbați și care s-a izolat de lume și de familie. Povestea spune că si-a găsit sfârșitul prin sinucidere lângă lacul Starnberg, aflat în apropiere (unii spun că guvernul bavarez ar fi ordonat împușcarea lui din cauza cheltuielilor megalomanice pe care le făcea, îndatorând statul peste măsură).

Frumosul rege nebun al Bavariei a fost declarat bolnav mintal de medicii oficiali ai Bavariei dar a lăsat în urma sa această frumusețe de castel, care încântă acum zeci de milioane de vizitatori. Sunt convinsă că guvernanții bavarezi, care, pe vremuri, au vrut să scape de el, azi și-ar freca mâinile de bucurie văzând câștigurile aduse de „nebunia” lui.

Înapoi „acasă”

Dezamăgirea vizitatorului este că, din cauza faptului că structura castelului este verticală, îi vezi doar fațada la intrare. Nu îl poți vedea în toată măreția lui decât în posterele de souvenir, fotografiat de la înălțime.

Aproape de castel este și podul suspendat Marienbrucke. Aflat la 90 de metri înălțime deasupra unei văi impresionante, merită o plimbare scurtă să îl traversezi cu răsuflarea tăiată de frumusețea din jur.

Mai la vale se află castelul Hohenschwangau, aparținând mamei regelui Ludwig, o altă bijuterie care merită vizitată.

Coborâm pe jos în sat și ajungem la gazda noastră care ne așteaptă cu masa pusă. Fără farafastâcuri, ne așezăm împreună cu alți vreo 12 turiști la o masa lungă, simplă, iar aburii unei supe-cremă de gălbiori ne fac să uităm de bunele maniere… Felul doi avem varză călită cu carne din borcan și spatzeli. O bunătate! Iar plăcinta cu măr dispare rapid din farfurii și nu îmi vine să cred în ce liniște și cât repede trebuie să ne ridicăm de la masă… Ce să faci, suntem la fermă și gazdele au treabă…

Neuschwanstein este de o frumusețe copleșitoare umbrită doar de tristețea poveștii sale, poveste care, probabil, este interesantă doar pentru unii vizitatori. Majoritatea celorlalți vor rămâne cu amintirea frumoasă a unui loc de vis.