glasul-hd.ro Web analytics

Me’m tai – tai

CĂLĂTORIND CU MINE

Majoritatea călătoriilor în interes de serviciu am fost nevoită să le fac de una singură.

Dificil la început. Petreceam mult timp în mașină, prin aeroporturi, pe avion sau în gări. În săli de așteptare, în antecamere sau pur și simplu ajungând prea repede la vreo întrunire.

Și astfel am învățat să mă bucur de timpii aceștia pe care unii îi pot considera timpi morți.

Călătorind cu cineva drag este o plăcere. Călătorind cu un necunoscut e o provocare. Poți cunoaște un om în câteva ore la adăpostul anonimatului, poate mai bine decât îl cunosc prietenii lui.

Călătorind singură însă, e o altă provocare. Te pui la încercare în difeite ipostaze, mai mult sau mai puțin plăcute, din care trebuie să ieși fără nici un ajutor.

Și din fiecare întâmplare, bună sau rea, plăcută sau nu, înveți câte ceva. Pentru că toate se rezolvă până la urmă, într-un fel sau altul…

Călătorind singură m-am înțeles eu pe mine mai bine, mi-am descoperit slăbiciuni sau puteri neștiute, mi-am dscoperit temeri despre care nu știam dar am și învățat să le stăpânesc.

Tot felul de întâmplări.

Exemple de încurcături

O dată plecam în SUA și, ca de obicei, acasă mi-am verificat actele și biletul de avion pentru ziua următoare. Dar mintea îmi era la altceva. Ce crezi?! Am ajuns la aeroport la check-in cu pașaportul fiului meu, nu cu al meu. (atunci mi-am și rememorat faza, că văzusem fotografia lui crezând că e a mea, și mă miram ce bine îmi stă cu părul scurt!).  A trebuit să amân plecarea cu 3 zile, să aștept pașaportul meu și să mai și plătesc peste 150 $ pentru schimbarea biletului. Și să mai și explic șefului meu întârzîierea, făcând haz de necaz.

Într-o iarnă grea mă întorceam împreună cu fiul meu de la Detroit și din cauza unei furtuni de zăpadă, am fost întârzâiați și plimbați prin aeroporturi, în final aterizând cu întârzâiere de 26 de ore în București – în loc de Timișoara. Nerăbdători să fim acasă, în loc să stăm frumos pe banii Taromului în București și apoi tot Tarom să ne trimită la Timișoara, ne-am aventurat să plecăm cu trenul spre Deva, noaptea, cu bagaje nesfârșite și pe un viscol grozav. Drumul de noapte a durat mult mai mult, am adormit în tren și am fost jefuiți elegant de toate actele și de toți banii pe care îi aveam. Aventura asta ne-a costat câteva mii de dolari și șase luni de stat și așteptat după alte acte.

Dar niciodată nu m-am întors acasă altfel decât o persoană mai bună, mai puternică decât am plecat.

Sunt fericită când plec, sunt fericită când călătoresc, sunt fericită și mă bucur maxim și când mă întorc acasă.

 

Tags

Vezi și

Close