glasul-hd.ro Web analytics

Me’m tai – tai

Vizită privată la o reședința regală – Hillsborough Castle din Irlanda de Nord

Pe drumul de la Dublin la Belfast se află Castelul HILLSBOROUGH – reședința ofocială a Reginei Marii Britanii în Irlanda de Nord.
Manuela, prietena, gazda și ghidul meu irlandez sunt sceptici în privința posibilității de a vizita castelul și grădinile sale, dar eu – după o temeinică informare -trăiască Goagăl – sunt sigură că prindem ultimele zile de vizită înainte ca reședința să fie închisă vizitatorilor – și rezervată familiei regale și oaspeților săi cu ocazia Crăciunului.
Facem programul de plecare din Dublin spre Belfast astfel încât să prindem lumina zilei în vizita noastră. Manuela bombănea pe drum – sigur e închis, că am mai trecut pe acolo și niciodată nu am putut să intrăm. Dar eu – nu și nu, hai să ne oprim. Ea știa ce știa, problemă cu parcarea în acest orășel – ca peste tot!
Ne oprim peste drum de Castel și – minune mare- un loc liber de parcare la o cafenea – doar pentru o oră.
Eu nu am nici un stress, știi cum e când nu ești cu mașina ta…nu e problema ta, nu? Manuela își și face planul ca să se întoarcă în caz că stăm prea mult, să mute mașina, dacă e deschis castelul – cu toate că nu prea credea…
Eu pășesc cu încredere, urc treptele de piatră, împing cu încredere ușa masivă care se deschide scârțâind agale iar în hol un majprdom în uniformă parcă ne aștepta.
– Bună ziua, salut eu încrezător – e deschis vizitatorilor?
– Da, aveți noroc, peste câteva zile așteptăm oaspeți de seamă. Ne cerem scuze însă pentru eventualul deranj din unele încăperi, avem o echipă de designeri care se ocupă de decorarea castelului nostru.
– Cât durează turul – întreabă Manuela turuind apoi – că am parcat cam nelegal .
– Aveți o parcare mai departe, doar o plimbare scurtă până acolo.
Apare și Silvia, ghida de serviciu care ne oferă un tur exclusiv privat – eram unii vizitatori din acea zi. E grozav să ai asemenea ocazie pentru care alții plătesc bani grei și au nevoie de programări cu multă vreme înainte. De fapt acest avantaj l-am mai avut și cu alte ocazii, de aceea niciodată nu mă dau înapoi dacă am ocazia de a vizita ceva în extra-sezon. Vorba aia – less is more – mai puțin înseamnă mai mult!
Doamna Silvia este angajată a Casei regale și poartă o uniformă bleumarin cu coroana regală brodată în partea stângă și vorbește o limbă engleză pe care greu am înțeles-o, cu un accent tipic nord irlandez, rostind frazele un pic cântat. De multe ori am cam întrerupt-o, profitând de exclusivitatea de care singură ne-a oferit-o. Manuela bombăne pe lângă mine că nu înțelege și de fapt îi e gândul la mașină și stă cu ochii pe ceas.
Hillsborough Castle este reședința oficială a reginei Angliei și a familiei regale sau a oaspeților săi atunci când se află pe teritoriul Irlandei de Nord . Iar în absența lor, aici e reședința Secretarului de Stat a Irlandei de Nord, reprezentantul ei aici – de fapt cel ce conduce Irlanda de Nord.
Castelul este construit în stil georgian în urmă cu vreo 300 de ani. Clădirea este impunătoare, dar nu așa cum te-ai astepta. Cea mai importantă încăpere de aici – Sala Tronului – a fost gazda Balului de încoronare al Regieni Angliei. Iar o dată pe an aici are loc Concertu anual de pian al Prințului de Walles, cu invitați aleși. Camera este somptuos decorată cu mătase verde de Damasc și tâmplărie aurie.
Tronurile regale pot să fie ocupate de Secretarul de Stat în absența Reginei. Ca simbol, pe tron șade în semn de *ocupat* pălăria cu pene de lebădă aparținând acestuia.
Trecem în Camera roșie care din anii *70 este mai des folosită pentru tot felul de întâlniri politice importante. Fotografii cu tot felul de invitați politici importanți ne poartă cu gândul la evenimente trecute care aici au fost puse la cale. Silvia turuie în continuare nume de oameni importanți pe urmele cărora pășim noi acum.
Decorațiile din tot castelul simbolizează de fapt cântecul *12 zile de Crăciun*. Este un binecunoscut refren copiilor englezi despre daruri oferite timp de 12 zile. Silvia ne atrage atenția asupra celor 7 lebede din Camera roșie, o simbolistică subtilă pe care fără ajutorul ei nu am înțelege-o.
Turul se termină în ceva mai mult de o oră, spre disperarea Manuelei care o ia la fugă spre parcare, spunându-mi peste umăr că ne vedem afară.
Dau din cap cu gândul vizitei în grădini, care vizită credeam eu că va dura prea puțin având în vedere anotimpul.
Da de unde. Încă o oră. Manuela mă apelează disperată pe telefon, iar eu mă pierd pe cărări multiple.
Din 1760 dăinuie aceste grădini cu arbori care te copleșesc prin măreția lor. Grădina dintre ziduri e cam goală acum, trandafirii au trecut iar colțul de plante comestibile e pregătit de primăvară. Micuța seră e populată de plante modeste dar splendide, crăciunițe și ienuperi în ghivece, așezate într-o simetri perfectă.
Grădinile sunt o încântare pentru simțuri, un prilej de destindere și reflecție, de satisfacție că pot păși pe urmele Reginei Angliei, singură pe cărările astea perfecte.
Manuela apare și ea, mă îndrumă spre lacul cu lebede pe alte cărări perfecte, printre arb ori de tisa perfect aranjați într-o ordine-dezordine atent controlată. Personalul de întrținere umblă peste tot în electrocare de golf adaptate să care ustensile de grădinărit sau resturi vegetale. Îmi zâmbesc fiecare și mă salută cu o înclinare respectuoasă, unul chiar își scoate pălăria…adevărat VIP mă simt. Niciunul nu pare chinuit sau muncit, par a lucra aici din plăcere, ca și Silvia de altfel, care ne descria castelulul vorbind la persoana 1 plural – castelul nostru, grădina noastră, regina noastră – toată vizita asta mi-a lăsat senzația de a fi fost acasă la cineva care e plecat, dar mă primește cu plăcere.
Vă îndemn ca, dacă sunteți iubitori de castele să vă faceți drum pe aici și nu veți regreta, iar câteva din fotografiile mele încearcă să va redea frumusețea și demntitatea locurilor.