Sanda Nicola: „Deva va rămâne mereu în ADN – ul meu, iar munca și timpul petrecut aici va rămâne cea mai frumoasă experiență jurnalistică pentru mine”

A luptat, a căzut, dar s-a ridicat și a mers mai departe. Sanda Nicola, căci despre ea este vorba, s-a născut și a crescut în municipiul de la poalele Cetății. O fire zburdalnică, energică, își aduce mereu aminte cu drag de Deva. De trei ani se numără printre cei importanţi jurnalişti ai Digi 24, unul dintre cele mai profesioniste posturi de ştiri din ţară. Ajunge acasă tot mai greu, dar şi atunci când o face se bucură de fiecare clipă petrecută în municipiul reşedinţă de judeţ.

În primul rând aș vrea să-mi povesteşti despre copilăria ta de la Deva. Cum era Sanda Nicola ca și copil?

Am crescut lângă Sala Sporturilor și foarte aproape de ștrand. Învațam la Şcoala Generală Nr. 4, astăzi „Andrei Șaguna”, și eram mereu înconjurată de prieteni. Aveam bunicii aproape, iar vecinii din cartier mă primeau cu drag în casele lor. Învățam bine, fără să fiu o tocilară, am fost și șefa clasei, am avut și nota scăzută la purtare. Eram olimpică la română, dar mă găseai destul de des pe-afară, la fotbal cu băieții, la ștrand și sigur nu ratam nicio aniversare. Pentru mine, copilăria asta „cu de toate” la Deva a fost cea mai bună bază de antrenament pentru viața care mă aștepta.

Ce amintiri îţi trezeşte acest oraș?

Am trăit douăzeci de ani la Deva, amintirile sunt foarte multe… O iubeam mult pe gimnasta Daniela Silivaș și țin minte că am rămas nemișcată și mută când am dat nas în nas cu ea pe stradă prin `88. Eu aveam zece ani, ea tocmai câștigase șase medalii la Jocurile Olimpice de la Seul. Voiam să-i zic ceva, să-i cer un autograf, dar eram blocată de emoție. Am mers o vreme în urma ei sperând că o să-mi fac curaj până la urmă, însă n-am îndrăznit. I-am povestit toate astea 24 de ani mai târziu, la telefon. Am sunat-o să-i cer un interviu despre performanțele Sandrei Izbasa la Jocurile Olimpice de la Londra și m-am prezentat așa: „Mă numesc Sanda Nicola, sunt jurnalist, iar de loc sunt din Deva. Când eram mică te-am urmărit pe stradă. Din tot sufletul aș vrea să-mi acorzi azi un interviu”!

Liceul este una dintre cele mai frumoase etape din viața unui adolescent. Cum era viața ta de licean?

Cred că oricine a învățat la Colegiul Naţional „Decebal” în Deva povestește cu mândrie și cu bucurie despre viața de liceu. În anii `90 era o atmosferă foarte faină. Era o competiție foarte sănătoasă la învățătură, dar ne și distram mult. Mergeam în excursii, organizăm tot felul de concursuri, scoteam o revistă, făceam emisiuni de televiziune. Tot atunci s-a înființat si un radio în școală. Era un mediu foarte creativ care cu siguranță a contribuit enorm în evoluția mea.

Mai păstrezi legătura cu colegi, profesori din liceu?

Sigur că da. Iar de când există Facebook am regăsit mulți prieteni din adolescență. Din păcate îi văd rar, însă prietenii de acasă au rămas cei mai buni prieteni ai mei.

Aș vrea să-mi povesteşti puțin despre traiectoria spre jurnalism și televiziune. Cum ai ajuns să lucrați în presa națională?

Parcursul meu nu mai e chiar un secret pentru nimeni, cei de acasă știu că am lucrat la 3tv Deva, la Radio Color Orăștie și apoi la PRO TV Deva. În 1997, la 19 ani, am absolvit BBC School și asta mi-a dat încredere să fac pasul spre București. Iar în ianuarie 1998 s-a ivit ocazia odată cu deschiderea televiziunii Prima. S-a anunțat un concurs, m-am prezentat și am fost angajată.

Ai lucrat în multe televiziuni din România. Car experiență e cea mai dragă și de ce?

Fiecare experiență a însemnat altceva și trebuie ținut cont de vârsta pe care o aveam în etapa respectivă. Nimic nu poate concura cu entuzisamul de la început de drum. În multe privințe, 3tv Deva este cel mai frumos episod. Eram copii, eram prieteni, aveam un „tătuc” care ne ghida prin tainele meseriei, pe Nunu Brilinsky. Tot ce ni se întâmpla atunci era fabulos. La București, în fiecare redacție am avut parte de alt tip de provocari și altfel de satisfacții. La Antena 1 pot spune că m-am perfecționat ca reporter, la Realitatea mi s-a oferit șansa de a face corespondențe internaționale, iar în B1 am făcut o emisiune dupa chipul și asemănarea mea, „Generația cu cheia de gât”. De trei ani sunt la Digi 24 și mă simt grozav aici. Simt că asta e cea mai frumoasă etapă a carierei mele, însă știu că toate celelalte încercări și căutări au fost absolut necesare.

Cât de greu a fost drumul pentru a ajunge un renume în industria media din România?

Ușor n-a fost, iar drumul nu s-a încheiat. Concurența este foarte mare, iar când ajungi în spațiul public ești aspru judecat pentru orice. Oamenii își formează păreri despre tine în funcție de cum vorbești, cum arăţi, cum te îmbraci, cu cine ești prieten, cum vorbesc alții despre tine… În zona în care am ales eu să mă exprim, a programelor informative, e primordial să-ți construiești o reputație bună și să o întreții în permanență. Dincolo de asta, trebuie să te reinventezi mereu și să ții pasul cu vremurile. Tehnologia evoluează într-un ritm amețitor, oamenii au acum la dispoziție atâtea medii de informare, trebuie să aduci mereu valoare adăugată ca să te aleagă pe tine când vor să afle ceva.

Meseria de jurnalist a căzut într-un ușor desuet în prezent. Ce sfat ai da celor care se află la început de drum în această meserie?

E simplu. Să se gândească la faptul ca reputația şi credibilitatea se câștigă extrem de greu și se pot pierde extrem de repede, într-o clipă.

Să revenim puțin la locurile de baștină. Cum a fost mutarea de la Deva la București?

Mă tem că nu m-am adaptat niciodată. O vreme m-am străduit, după care mi-am dat seama că nu pot să-mi trădez ADN-ul. Am căutat să-mi inventez o zonă de confort, populată cu oameni faini, veniți din toate regiunile țării și merg înainte împreună cu ei. Soțul meu e din Dorohoi, avem prieteni de nădejde din Constanța, Buzău, Sighișoara, Iași, Ploiești, de peste tot din țară. Până la urmă, Bucureștiul nu-i chiar așa o junglă cum pare la prima vedere. Am găsit la tot pasul oameni cumsecade.

Cum decurge o zi din viața Sandei Nicola?

Totul decurge în funcție de actualitatea fiecărei zile și de proiectele în care sunt implicată. Ieri m-am trezit la 07.30, am fost în direct între 12.00 şi 14.00, am fost cu niște colegi la masa de prânz, după amiază am susținut un training media la Ministerul Apărării, aseară târziu pregăteam sumarul pentru emisia de azi.

Dacă ai avea la îndemână o mașină a timpului, ce ai schimba, ce ai păstra sau ce ai repeta?

Aș petrece mult mai mult timp cu bunicul meu, în curtea casei de la Deva, sub vie. I-aș cere mai multe sfaturi și i-as spune de mai multe ori că îl iubesc. A trecut un an de când a murit.

Dacă ai avea posibilitatea să alegi orice loc de pe Planetă pe care l-ai alege să trăieştii, care ar fi acela?

Mi-e foarte bine unde sunt acum. De câteva luni locuiesc într-un sat în afara Bucureștiului, într-o comunitate mică, alcătuită din familii tinere. Cam toți vecinii noștri sunt „provinciali” ca noi, oameni care muncesc pe rupte în tumultul capitalei și care au găsit în sfârșit o oază de liniște. Îmi place mult aici și simt că încep să prind rădăcini.

Ziua ideală pentru Sanda Nicola:

O dimineața plăcută de primavară, poveștile de la cafea cu soțul meu, o emisiune reușită, masa de prânz cu prietenii de la muncă, asta e un reper al zilei, atunci mă eliberez de toată tensiunea directului, și apoi revin acasă. Îmi plac serile tihnite acasă, la un pahar de vin și eventual un film.

Cea mai mare satisfacție?

Liniștea sufletească pe care am dobândit-o în timp, după multă introspecție, muncind mult cu mine și cu felul meu de a fi.

Sanda Nicola în trei cuvinte.

Dintr-o bucată!