glasul-hd.ro Web analytics

Interviu

Un renumit profesor universitar vorbeşte deschis despre şarlatania universitară

Prof. univ. dr. Adrian Gorun: „Cum aș putea numi decât șarlatanie – fabricarea unui cadru legal prin care sunt aruncați din universități cei mai prestigioși profesori pe un criteriu de factură fascistă?!”

Profesorul, epigramistul şi jurnalistul gorjean Vasile Gogonea a realizat recent un interviu în care Preşedintele Senatului Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, profesorul universitar dr. Adrian Gorun, în stilul său direct, „dă cărţile pe faţă” şi, poate pentru prima oară, vorbeşte deschis despre „şarlatanii” care au început să domine domeniul educaţiei chiar şi la nivel universitar. Discuţia este una amplă şi cât se poate de relevantă pentru orice român care se pregăteşte să-şi trimită copilul la facultate, aşa că nu dorim să o cenzurăm deloc. Din acest motiv interviul va fi publicat de „Glasul Hunedoarei” în două părţi.

 Vasile Gogonea: Domnule Președinte, este știut că, an de an, la aniversarea Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, organizați conferințe științifice de înaltă ținută academică, la care invitați specialiști de prim rang din țară și din străinătate în domeniul educației. Anul acesta ați intitulat conferința „Probleme majore ale educației în era globalizării”. Ați putea argumenta în câteva propoziții de ce ați organizat o asemenea conferință?

Adrian Gorun: De mai mulți ani organizăm asemenea conferințe științifice, care au ca obiect acest domeniu de larg interes nu numai pentru cei care își desfășoară activitatea în învățământ – fie el preprimar, primar, secundar, fie superior – ci și pentru cei care – aparent – nu au nicio legătură cu educația realizată în cadrul formal. Și nu găsesc necesar să explic aici de ce! Știți că ne preocupăm de acest domeniu – decretat propagandistic „prioritate națională”, pentru că, în realitate, decidenții politici și administrativi, de rang național și / sau local îl „susțin” în asemenea măsură, încât îl discreditează total – de mai multă vreme. Dar a devenit una dintre direcțiile prioritare de cercetare și inovare în Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu cu câteva luni înainte de adoptarea tacită (mai corect spus, „cu furișul” cum zice românul) a uneia dintre cele mai proaste legi a învățământului nostru – Legea 1/2011, „faimoasa Lege Funeriu” – mai proastă decât oricare dintre legile anterioare, de la 1864 (lege proiectată de Mihail Kogălniceanu și adoptată sub înaltul patronaj al domnitorului Alexandru Ioan Cuza) la Legea din 1995. Chiar și cele două legi din perioada dictaturii ceaușiste sunt mult mai bune, mai ales dacă sunt debarasate de ideologia coercitivă specifică regimului. Poate doar Decretul din august 1948 reușește performanța de a o depăși în prostie. Și, pe lângă faptul că este „performant” de proastă, multe prevederi ale legii funeriste nici măcar nu se aplică. Și nu se aplică nu pentru că nu mai este acest june, ce se vede atotștiutor în fruntea ministerului – pentru că nici cât a fost „cocoțat” acolo nu și-a aplicat propriile producții mentale – ci pentru că ele reprezintă inepții, fiind imposibil de aplicat.

Atunci, în 2010, 2011 am organizat dezbateri fundamentate, unele dintre ele transmise în direct de televiziunile locale și regionale – se înțelege, nu de toate televiziunile, ci de acelea care au înțeles caracterul eminamente public al educației – dezbateri care nu s-au limitat la a critica textul proiectului de lege – și ulterior al legii – ci, consultând specialiști consacrați – propuneau și soluții. De exemplu, după ce am realizat studii aprofundate asupra întregii legislații din domeniul învățământului nostru – de la prima lege organică și până azi – studii publicate în cinci volume, am coordonat elaborarea proiectului unei noi legi a educației naționale și a unui nou statut al personalului didactic, proiecte lansate cu ocazia unei conferințe asemănătoare, organizată în iunie 2015 la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, conferință care era intitulată „Provocări majore ale educației actuale”. Între timp, aceste provocări au devenit deja probleme!

V.G. Într-adevăr, de ani buni, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu este implicată serios în procesul reformei învățământului nostru. Și este ciudat că toate aceste inițiative sunt trecute sub tăcere. Care credeți că sunt resorturile ascunse ale acestei tăceri?

Există multe resorturi ascunse articulate în acele „dovezi tăcute” despre care vorbesc epistemologii respectabili și care îi fac pe ignoranți și superficiali să se considere rezervoare inepuizabile ale adevărurilor imuabile, supralicitându-și „concepțiile reformatoare” întemeiate nu în știința de carte și profunzimea cunoașterii problemelor, ci în statutul conferit de scaunul sofisticat pe care-l ocupă temporar, nici ei neavând cunoașterea de sine și cunoașterea factuală în privința modului de ocupare. Aceste personaje, pe care eu le numesc „pasageri clandestini ai istoriei”, au și tupeu și infatuare cât nici ei nu și le mai pot măsura. Asemenea „pasageri clandestini ai istoriei” au cotropit întreaga arie a deciziei sociale, pripășindu-se cam peste tot, profitând de atrofia morală avansată. Și este grav! Dar, pripășindu-se în funcțiile de decizie în educație, e cel mai grav! Oricine poate constata un fel de fudulie de tip „autist” și o grandomanie iresponsabilă la indivizi care, uitând „criteriile” pe baza cărora au fost propulsați în funcții au ajuns să creadă că scaunul pe care s-au așezat le transferă și inteligența și competențe necesare funcției. Așa că e bine să rămână „uitați” acolo, pe scaunele dăruite de orice partid, mișcare sau ce-o mai fi fost sau de gruparea „tehnocraților” din care se revendică unii, deși habar nu au ce este tehnocrația și cât de „afină” este ea cu democrația!

Și dacă ar fi numai astea, care configurează ierarhii profesionale din care sunt excluse invariabil formele axiologicului ce conferă legitimitatea oricărui status, ierarhii pur artificiale – în care autoritatea epistemică este substituită prin dominația impusă de tutela administrativă – poate că soluțiile ar fi mai la îndemână. Apelând-se la eliberarea funcției publice din condiția de „ancilla politicae” în care se complace de prin anul 2000. Dar problemele învățământului nostru sunt mult mai grave și tot mai mult sistemul se afundă. Totul se transformă într-o mlaștină, în care cei mai mulți „specialiști” de la toate nivelurile se complac promovând clientela articulată în transferul ilegitim de loialități și făcând din    non-valoare vector esențial pentru justificarea schimbărilor haotice, irelevante, dacă nu dezastruoase pentru învățământul românesc. Confundând „reforma în educație” cu „reforma educației”, aparența cu esența, senzaționalul cu relevantul și nesenzaționalul cu irelevantul, necunoscutul-cunoscut cu incognoscibilul și necunoscutul-necunoscut cu intuițiile statistice, întotdeauna păguboase, acești decidenți „merituoși” pot fi ușor încadrați în categoria impostorilor sau – dacă provin din universități – în categoria celor ce promovează șarlatania universitară. Pentru simplul motiv că, prin aproape tot ce întreprind, promovează – cu știință sau doar pentru că sunt incapabili – confirmarea erorii.

Ați prezentat una dintre comunicările dumneavoastră și ale prof. univ. dr. Horațiu Tiberiu Gorun exact sub acest titlu: „Confirmarea și posibilele erori în cercetarea științifică și educația universitară” demonstrând prin multiple exemple cum, confirmând erorile, mulți își întemeiază demersurile pe falsuri epistemice pe care, ulterior le folosesc drept argumente spre a susține „teorii” de doi bani.

Da, așa este. Este exemplul tipic de șarlatanie universitară, iar abuzul de intuiții statistice – prin care își completează demersurile „de cercetare” – face din acești universitari niște șarlatani. Gândiți-vă că, în baza unor producții „științifice” de acest gen, își construiesc CV-uri, urcă în ierarhie, „accesează” funcții ș.a.m.d. Eroarea circularității – o inabilitate a minții noastre – parcă și-a găsit cel mai propice loc de campare în mintea celor puși să decidă azi soarta învățământului. Și cred că dacă nu ar fi suspectați de prostie, ar putea fi suspectați de subminare a identității naționale asemenea șarlatani. Cum aș putea numi decât șarlatanie – fabricarea unui cadru legal de către Funeriu și adepții lui – azi, cei mai mulți rectori – prin care sunt aruncați din universități – așa cum au făcut ciracii din teritoriu ai „emanaților” în 1990 sau cum au făcut-o minerii în 13-15 iunie cu intelectualii de frunte ai țării –cei mai prestigioși profesori, valori incontestabile în domeniile lor de specialitate, pe un criteriu de factură fascistă? Pentru că vârsta de 65 de ani invocată, așa cum este și rasa, este un criteriu pur biologic, funeriștii – „rechinii tineri”, cum îi numesc colegii lor – decretând, aprioric, un produs al erorii de circularitate, anume: cu cât un om înaintează în vârstă, cu atât își pierde valențele lui intelectuale, generalizând perfid spre a-și croi cărări nelegitime și nemeritate în cariera proprie. După mintea unor astfel de personaje – funeriste și nu numai – un Neagu Djuvara, un Mihai Șora, un Solomon Marcus, un Nicolae Manolescu, un Andrei Marga, un Ion Bulei, un Lucian Boia și atâtea alte personalități ar fi trebuit alungate din țară, nu din universități! Pentru că trebuia să vină ei, ei – cei mai mulți niște anonimi – ei, autorii de „operă” inexistentă, ei, care se consideră foarte buni pentru că – tari în pile partinice – au fost aduși să ne conducă pe toți. Legea funeristă a avut un scop unic – să-i alunge din universități pe cei care, deși performanți, bucurându-se de susținerea comunității academice (vezi cazul Andrei Marga sau chiar Ecaterina Andronescu), erau vinovați că se născuseră mai devreme decât funeriștii și că pe mulți dintre ei îi învățaseră carte, îi făcuseră doctori, îi sprijiniseră să urce „treaptă cu treaptă” spre titlurile de conferențiar și profesor. Oare știu funeriștii – și în mod deosebit medicul veterinar Cătălin Baba, specializat prin susținerea necondiționată a profesorului Marga în științe politice, pentru care i-a „mulțumit” dându-i un picior în spate – că au aruncat afară, prin legea lor, pe singurul specialist care opera tumori cu laserul? Și știu ei – acești șarlatani care și-au bătut joc de munca de o viață a unor valori academice – unde a fost invitat să profeseze și să-și exercite meseria profesorul Dan Mihai Nicolau? Le spunem noi, l-au chemat maghiarii, i-au dat catedră la Universitatea din Debrecen, i-au asigurat toate condițiile și își face meseria. La alții, nu la noi! Și tot legea funeristă a consacrat ceea ce nici măcar ca accident nu s-a întâlnit în România de când se vorbește de învățământ superior: să fie numit rector, două mandate, la una dintre cele mai mari universități din România, o persoană care nu deține niciun grad didactic, fără titlu de doctor, fostul director administrativ al instituției!!! Și cine  l-a confirmat prin ordin? Mai întâi Funeriu, care, dacă citea bine textul legii lui, ar fi constatat că nu întrunește condițiile de confirmare.