Calendarul evenimentelor gastronomice. Festivalul Virşlilor de la Hunedoara, singurul eveniment culinar din judeţ promovat de ANT
Cele mai „gustoase” festivaluri din ţară au fost cuprinse într-un calendar al evenimentelor gastronomice, realizat de Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT). Pentru gurmanzi calendarul poate fi un ghid perfect pentru un itinerar culinar inedit. De la virşli picanţi, promovaţi în municipiul Hunedoara, până la borşul de peşte din Delta Dunării sau clătitele uriaşe de la Moneasa, fiecare eveniment este un adevărat deliciu, o încântare a simţurilor şi un bun prilej pentru degustarea minunatelor preparate româneşti.
Un singur produs specific judeţului Hunedoara are dedicat un „colţ” în calendarul evenimentelor gastronomice realizat de ANT. Este vorba despre gustoşii cârnăciori din carne de capră, cunoscuţi sub denumirea de virşli. Doar că evenimentul nu este organizat nici la Brad şi nici în Ţara Haţegului, mai precis în comuna Sălaşu de Sus, zone în care se prepară virşli, ci la Hunedoara, în curtea Castelului Corvinilor. Evenimentul are şi un uşor iz medieval, în program fiind cuprinse şi activităţi specifice acestei perioade, dar şi un semi-maraton al virşlilor, între Hunedoara şi Deva. Festivalul Virşlilor din Hunedoara va avea loc în luna iunie, iar în acest an a ajuns la a doua ediţie.
Un februarie „mieros”, cu clătite şi pomana porcului
Seria evenimentelor culinare începe în cea mai geroasă lună din an. Februarie are iz de preparate din carne de porc. Plin de farmec şi mai ales plin de bunătăţi tradiţionale, Festivalul Internaţional „Pomana Porcului” este organizat la începutul lui Făurar, la Băile Balvanyos, în judeţul Covasna. Tot în februarie, gurmanzii se pot delecta cu clătite, la festivalul de la Prejmer, din judeţul Braşov şi se pot îndulci cu peste 20 de sortimente de miere, la Câmpina, în judeţul Prahova, unde va avea loc Festivalul Mierii.
Aprilie „bahic”, pentru degustătorii de vinuri alese
Luna aprilie e dedicată aproape în totalitate degustătorilor de vin. Două evenimente de profil au loc în această lună în Vestul şi Nordul ţării. Este vorba despre Salonul Internațional de Vinuri Vinvest de la Timişoara, eveniment ajuns la a zecea ediţie şi de Festivalul Vinului Sătmărean, organizat în Satu Mare. Tot în aprilie sunt promovate şi produsele de panificaţie, la Expoziţia GastroPan, în Braşov.
Mai cu de toate
Luna Mai este una dintre cele mai aglomerate din calendarul evenimentelor gastronomice. De la ţuică şi miere, până la căpşuni şi porcul de Mangaliţa, preparatele pregătite pentru degustare sunt adevărate delicii. Festivalul Ţuicii din comuna Coşeşti, judeţul Argeş, este un adevărat regal, atât pentru papilele degustătorilor, cât şi pentru iubitorii de obiecte artizanale. La a XII-a ediţie, degustătorii sunt întâmpinaţi cu cea mai bună ţuică din ţară, sută la sută naturală. Tot în Mai, În Halmeu, judeţul Satu Mare, se sărbătoreşte Festivalul Căpşunilor. Un eveniment binemeritat de locuitorii din acea zonă, având în vedere că în această parte a ţării se recoltează 75 la sută din producţia de căpşune a ţării. Şi porcul de Mangaliţa are o sărbătoare dedicată. Festivalul ,,Porcului de Mangaliţa” este sărbătorit în fiecare an în Baia Mare. În a doua decadă a lunii Mai, la Cerneşti, în judeţul Maramureş, stuparii care duc mai departe tradiţia apicolă se reunesc în cadrul Festivalului Stuparilor. Şi la Alba Iulia, luna Mai aduce un regal gastronomic. „Mai, Gustos de Alba”, aduce în atenţia gurmanzilor prezentări de produse alimentare de carmangerie, panificație, patiserie, cofetărie, apicultură, viticultură, legumicultură şi produse lactate fabricate în judeţul Alba.
Iunie, luna mieilor, a virşlilor şi a concursurilor de gătit
Evenimentul „Un'te duci tu mielule?” este organizat anual în Bran, odată cu plecarea oilor la munte. Manifestarea se desfășoară atât pe Platoul "Inima Reginei" din Bran, cât și la unele pensiuni din zonă, unde au loc acțiuni și programe tradiționale. La Arad, bucătarii amatori şi profesionişti îşi etalează talentul culinar în cadrul „Campionatului internaţional de gătit în aer liber”, iar la Hunedoara este organizat Festivalul Virşlilor.
În iulie se celebrează clătitele şi caşcavalul
Renumita Paradă a Clătitelor are loc în fiecare an în staţiunea Moneasa, din judeţul Arad. Pe lângă deliciul gastronomic cei prezenţi vor putea lua parte la concursul denumit „Crosul clătitelor”. Tot în luna lui Cuptor, în judeţul Argeş are loc Festivalul „Caşcavalul de Brăduleţ” care se vrea a fi o manifestare menită să promoveze tradiţiile şi obiceiurile locului, elementul central al evenimentului fiind deliciosul produs în care sătenii din Brăduleţ sunt adevăraţi maeştri.
August, cu preparate felurite
Ultima lună de vară este foarte bogată în evenimente gastronomice. Festivalul Cătlanelor de la Arad este cel mai mare eveniment de acest gen din zona de vest, unde în fiecare an se prepară zeci de feluri de tocane şi ciorbe, pregătindu-se mii de porţii de mâncare participanţilor. În Harghita, cartoful este elementul principal al unui festival de profil, iar în Corbeni, judeţul Argeş, are loc Festivalul „Tradiţii Argeşene”. Seria de evenimente este completată de Festivalul Naţional al Păstrăvului de la Ciocăneşti, judeţul Suceava, organizat în fiecare an în luna august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului şi Festivalul Brânzei şi al Ţuicii de la Răşinari, judeţul Sibiu, Festivalul Clătitelor de la Amara, judeţul Ialomița, şi Festivalul Gulaşului de Ocna Șugatag, judeţul Maramureş. Tot în august au loc Festivalul Prunelor, de la Medieşu Aurit, judeţul Satu Mare, Festivalul Smochinelor din comuna Şviniţa, judeţul Mehedinţi, Festivalul etnografic al comunităţilor Văii Mureşului în judeţul Mureş, Festivalul Plăcintelor de la Oituz, judeţul Bacău, şi Festivalul Dulceţii din localitatea Izvoarele, judeţul Prahova.
Toamna se numără festivalurile gastronomice
Începând din februarie şi până la finalul anului, calendarul evenimentelor gastronomice abundă de festivaluri de profil. De la peşte, vin şi ţuică, la produse tradiţionale, bâlciuri, târguri, răcituri şi cârnaţi, toate sunt o încântare pentru papilele gustative ale gurmanzilor.






