glasul-hd.ro Web analytics

Me’m tai – tai

Prin verdele de Irlanda, spre decoruri din „Urzeala Tronurilor” (Galerie foto)

În urmă cu doi ani, pentru a nu ştiu câta oară expresia „never say never” (niciodată să nu spui niciodată – n.red.) pentru mine s-a adeverit. Irlanda n-a fost niciodată pe lista mea de vizitat, ca turist, iar job-ul nu m-a dus niciodată aici. Întâmplarea a făcut să cunosc o persoană care apoi mi-a devenit o bună amică: Manuela. Ei trebuie să-i mulţumesc că mi-a deschis porţile acestei ţări. Ea a insistat mult să vizitez ce puteam vizita într-un timp scurt în Irlanda.

În mini-vacanţa de 1 mai din 2017 am plecat spre Dublin. Nu cu foarte multe speranţe în bagaj, dar, totuşi, cu dorinţa de a vedea ceva ce Manuela spunea c-o să-mi placă. Precizare: în ceea ce scriu eu n-o să găsiţi amănunte de genul cu ce m-am dus, când am ajuns, ce-am mâncat în avion sau tot felul de remarci negative despre întâmplări de pe drum. Eu, atunci când plec undeva, în afară de bagajul cu cele strict necesare, am cu mine şi un mare bagaj de optimism şi dorinţă de a mă bucura de tot ceea ce văd. Şi încerc să nu bag prea mult în seamă micile neajunsuri, de genul curăţeniei în toaleta de la aeroport, întârzierea avionului şi altele de acest fel. Toate astea sunt neajunsuri care vin şi trec şi care nu trebuie lăsate să-ţi strice plăcerea călătoriei.

„Frumos” la superlativ

Să mergi până la Dublin cu avionul costă mai puţin decât să mergi până la Bucureşti. Un bilet dus-întors, în anumite perioade, este 40 – 45 de euro. Cazarea în Irlanda este foarte ieftină, sunt locuri foarte ieftine. Cine are amici stabiliţi aici iese şi mai ieftin.
Dacă nu era Manuela n-aş fi ajuns vreodată în Irlanda. M-am lăsat pe mâinile ei, mai ales că e stabilită aici de câţiva ani buni. Ştiind ce-mi place, mi-a făcut un program grozav, iar într-una dintre zile am ajuns la Powerscourt. Un castel (scoţienii îi spun conac), înconjurat de un domeniu vast minunat, o proprietate imobiliară a familiei Slazenger, celebra familie deţinătoare de afaceri cu materiale şi echipamente sportive.
Domeniul este imens. Se află la o jumătate de oră de mers cu maşina în sudul Dublinului, foarte uşor de ajuns şi, dacă vă programaţi să mergeţi acolo, este bine de stat o zi întreagă. De la 9 dimineaţa, când se deschide, până după-amiaza la 17.00. Timpul trece foarte uşor şi nici nu ajungi să mergi peste tot. Dacă mergi cu familia, toată lumea are ce să facă aici, de la teren de golf, restaurant, terase, cofetării, grădini, până la a face o drumeţie de vreo 6 kilometri până la cea mai înaltă cascadă din Irlanda (120 de metri).
Totul este gândit până la cel mai mic amănunt. Dar totul înseamnă bani. Practic, plăteşti bilet de intrare în fiecare „subdomeniu” pe care doreşti să-l vezi. Dacă vrei să vezi grădinile, plăteşti o taxă, dacă vrei să vizitezi conacul, plăteşti o altă taxă, dacă vrei să mergi la cascadă (cea mai înaltă din Scoţia – aprox 120 de m), altă taxă. Merită însă toţi banii pentru că este un domeniu mai mult decât frumos. Anul acesta, grădinile de la Powerscourt au fost votate între primele trei din lume, într-un clasament întocmit din National Geographic. Locurile de aici au fost şi sunt folosite ca decoruri pentru multe filme. Cel mai cunoscut, şi cel mai la modă acum, „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”) are mai multe scene turnate aici.

Rhododendronii rogvaiv

Grădinile de la Powerscourt sunt desprinse din cele mai frumoase vise ale celui mai împătimit grădinar. Pe fiecare alee, la fiecare pas, descoperi noi plante, noi flori, noi aranjamente. Există şi o terasă de rhododendroni înfloriţi în toate culorile curcubeului. Pur şi simplu nu îţi mai vine să pleci de aici. Dacă mergi la început de mai ai parte şi de un adevărat festival al lalelelor. Şi te poţi bucura de miresme în linişte. Deşi sunt zeci de vizitatori şi mulţi copii, toată lumea vorbeşte în şoaptă. Nu pentru că ar fi vreo regulă locală şi nici pentru că s-ar turna vreo scenă de film pe undeva şi ar trebui să nu deranjezi filmarea ci, pur şi simplu, pentru că în faţa unor asemenea splendori ale naturii aşa eşti tentat, să vorbeşti încet, ca să nu le deranjezi.
Dacă te înduri să pleci de pe terasa de rhododendroni, te trezeşti că treci la pas prin grădina italiană, apoi prin cea japoneză, după care te plimbi prjtre statui ascuse în perdele de verdeaţă sau flori.
După o asemenea vizită, eu una nu am putut pleca fără un suvenir olfactiv: un parfum, sub marca proprie a castelului Powerscourt. De câte ori îl miros, îmi vin în minte imaginile din grădina japoneză de aici. Nici nu mai contează cât a costat, mai ales că-mi aduce aminte de un loc în care m-aş întoarce oricând. Parfumul ăsta şi verdele intens de Irlanda mă fac să-mi doresc încă o excursie într-o ţară pe care, până-n urmă cu doi ani, spuneam că nu o voi vizita nicidată. Dar să nu uităm regula lui „niciodată”.

Cum se fac cu adevărat bani din turism

Domeniul Powerscourt este format dintr-un castel înconjurat de o suprafaţă imensă de teren, e drept, generoasă din punct de vedere geografic. Castelul şi domeniul aferent au intrat în proprietatea familiei Slazenger în 1961. Castelul, construit în secolul al XVIII-lea, în două etape, ultima dându-i şi tenta renascentistă italiană, a ars în 1974. În 1996 domeniul a fost redeschis pentru public. Are, pe lângă un teren de golf, o distilerie, o terasă-cafenea, un hotel de cinci stele şi o zonă comercială. De fapt, domeniul se autosusţine din taxele de vizitare, din produsele vândute şi din servicii, cum ar fi găzduirea de nunţi. Dacă serveşti o cafea pe terasa-cafenea ai parte de o privelişte unică în lume, iar personalul te serveşte în stilul celui mai priceput majordom personal.
Dacă decizi să devii membru al clubului Powerscourt, plăteşti o taxă anuală de 95 de euro, dar ai acces nelimitat pe domeniu tot timpul anului şi beneficiezi de lecţii de grădinărit, călărie, pictură…
Dacă vrei să-ţi cumperi ceva, îţi poţi cumpăra orice, de la ceasuri, parfumuri şi bijuterii, până la mobilier, cărţi de grădinărit, unelte şi produse făcute după reţete locale (dulceţuri, murături, pâine, prăjituri etc.) toate ambalate în cel mai frumos şi modern mod posibil.
Dacă eşti din Deva ori Hunedoara, după ce vizitezi Powerscourt, nu ai cum să nu te întrebi: „Oare de ce nu urmăm şi noi aceste exemple de succes?”. Ne luptăm să obţinem bani pentru renovare a Castelului sau Cetăţii, ţinem destul de greu în viaţă aceste monumente, pe când alţii îşi exploatează la maximum castelele. Eu cred, totuşi, că şi noi am putea face, dar cu o condiţie: să vrem!