glasul-hd.ro Web analytics

Me’m tai – tai

Plimbare prin Epoca de Piatră. Pe bune! (Galerie foto)

V-am spus de ce, pentru mine, Irlanda s-a dovedit a fi o surpriză imensă. Acum aş dori să vă dau un alt exemplu: Newgrange, un obiectiv inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, vechi de peste cinci milenii.

O autostradă deloc aglomerată ce pleacă din Dublin te duce până într-un punct din care se desprinde o panglică de asfalt ce te duce lin spre un ţinut care încă de acum 5.000 de ani era şi este locuit de oameni pricepuţi şi deştepţi. Până să ajungi la obiectivul vizat, treci pe lângă pensiuni şi case din piatră modeste şi vezi oameni care merg la câmp cu căruţa, ori cosesc manual. Ce mai, atmosferă de secol XVII. Dar e abia începutul.

Turism cu adevărat organizat

Complexul de monumente Newgrange detează din jurul anului 3.200 î. Hr. Este mai vechi cu 500 de ani decât Marile Piramide şi cu 1000 de ani decât Stonehenge-ul. Se întinde pe o suprafaţă destul de mare şi poate fi vizitat doar în grupuri organizate.
Evident că parcarea este generoasă, iar indicatoarele te duc fără probleme spre Centrul de Vizitare (doar nu suntem în România), o clădire din sticlă şi beton armonios construită şi ascunsă după vegetaţia bogată.
E indicat să ajungi aici dimineaţa. Şi mai indicat este să-ţi faci o programare ca să eviţi aglomeraţia. Plus că numărul de vizitatori zilnici este limitat. Vizita în sine e foarte bine organizată. După ce achiţi biletul, primeşti o bulină colorată care îţi indică grupul din care faci parte.
Eu, după ce-mi primesc bulina, las pe mai târziu vizitarea Centrului şi mă grăbesc spre punctul de plecare la care ajungi trecând o punte peste un râu, prin pădure. Aici aşteaptă patru sau cinci microbuze, fiecare cu câte 24 de locuri. Fiecare microbuz e rezervat pentru vizitatorii care au buline de o anumită culoare. Mai târziu aveam să aflu că, de fapt, 24 este numărul maxim de persoane care pot să intre simultan în interiorul construcţiei preistorice. Cu microbuzul parcurgem câţiva kilometri printr-o câmpie de un verde unic (verdele irlandez, despre care v-am povestit şi săptămâna trecută). Sunt singură şi mă bucur că nu fac conversaţie decât cu mine însămi. Constat că grupul meu e format doar din vorbitori de engleză, iar unii dintre ei au cunoştinţe vaste de istorie şi arheologie.

Clădirea în care se schimba anul, cu cinci milenii în urmă

Newgrange este, de fapt, un fel de construcţie circulară, din piatră albă, acoperită cu iarbă, construcţie care, din depărtare, pare doar o movilă mai înaltă, un „deluşor”. De altfel, cât vezi cu ochii astfel de formaţiuni mai sunt vizibile în zonă, dar nu toate sunt construcţii.
Ansamblul de locuinţe a fost descoperit întâmplător în secolul al XVII-lea de localnici care căutau piatră pentru a construi drumuri. Au săpat într-una dintre movile şi au dat peste o… construcţie. O construcţie care are un diametru de 85 de metri şi o înălţime de 13,5 m. Printr-un coridor lung de vreo 20 de metri pătrunzi în interior. Încăperile compun, de fapt, un crucifix, dar nu e nicio dovadă că acest detaliu ar avea legături cu creştinismul. Mergând prin coridorul lat de 1,5 – 2 metri îmi zboară gândul la cei care, aici, cu 5.200 de ani în urmă, aşteptau o rază de lumină. Una ceva mai generoasă decât raza lăsată să intre prin orificiul aflat deasupra intrării.
Clădirea e mai mult decât senzaţională şi greu de înţeles. Abia pe 21 decembrie 1967, Michael O’Kelly avea să-i descopere scopul pentru care a fost ridicată: acela de a vesti Anul Nou şi de a sărbători triumful vieţii asupra morţii. În cea mai scurtă zi din an, 21 decembrie, lumina Soarelui pătrunde prin orificiul de care am amintit şi ajunge până în spatele încăperii. Cu cât Soarele este mai sus, cu atât raza de lumină ajunge mai departe în încăpere. Acest coridor îngust de care pomeneam a fost calculat astfel încât, pe 21 decembrie, raza de soare să atingă peretele cel mai îndepărtat. Fenomenul durează doar 17 minute, pe data de 21 decembrie, şi începe la ora 09.00. Acurateţea amenajării clădirii astfel încât acest fenomen să fie posibil într-o singură zi din an este uimitoare, mai ales că vorbim despre o clădire construită cu 5.200 de ani în urmă. Pe atunci fenomenul despre care v-am povestit marca începutul Noului An. Din acel moment, agricultorii numărau răsăriturile de Soare astfel încât să ştie când începe perioada propice pentru semănat. Anual se organizează o loterie în urma căreia 50 de fericiţi câştigători au privilegiul de a urmări la faţa locului acest fenomen de pe 21 decembrie. Bineînţeles, dacă e o zi însorită.
În cazul vizitei noastre, fenomenul a fost simulat de către ghid cu ajutorul unei lanterne. Spectaculos, chiar şi aşa, simulat.

Toate la locul lor

Înapoi în Centrul de Vizitare. Doar aici găseşti toalete. Când intri în marele sit istoric eşti avertizat că vreme de două ore nu vei avea unde să mergi la toaletă, eventual doar la vreo casă din vecinătatea locului în care te afli. În sit nu sunt nici coşuri de gunoi şi nici chioşcuri. Găseşti însă în Centrul de Vizitare tot ce vrei, de la chioşcuri sau mici magazine până la cafenea, restaurant şi terase.
Expoziţia muzeului amenajat tot aici e uimitoare. Evoluţia speciei umane este ilustrată fidel, în diferite epoci. Am rămas aproape şocată să constat că, în urmă cu 5.200 de ani, la 30 de ani oamenii erau bătrâni. Iar noi ne plângem că trăim puţin.
Newgrange e un loc cu totul deosebit în care te întorci în timp, vrei – nu vrei. Peisajul extrem de static te face să înţelegi cât eşti de efemer. Pietrele care stau clădite impecabil de peste 5.000 de ani, fără mortar sau alt liant, m-au făcut să mă simt nu o furnică, ci o moleculă de praf. Noroc că verdele intens şi infinit care mă înconjura a jucat rol de pansament vizual şi sufletesc, estompând oarecum regretul de a şti atât de puţin despre trecut.