Ioana Popițiu, expert-restaurator al Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane: „Meseria aceasta îţi aduce multă satisfacție. Stai pe lângă vestigii cu care nu te întâlnești în fiecare zi!”
Ioana Popițiu este expert – restaurator al Muzeului Civilizației Dacice și Romane din orașul de la poalele cetății. Practică această meserie de aproape 30 de ani cu aceeași plăcere ca şi la început. De curând, a câștigat un premiu de excelență la Salonul Național de Restaurare din Craiova, pentru restaurarea unui vas – cuptor din epoca bronzului.
Evident, răbdarea şi pasiunea pentru istorie o caracterizează. Scoate la lumină, cu multă migală, obiecte ale căror poveşti și-au pierdut din culoare în timp. Spune că n-ar renunţa la ceea ce face pentru nimic în lume, dar are şi un mic „of”. Vrea să vadă mai mulţi tineri pe holurile, galeriile muzeelor.
„Restaurarea şi conservarea sunt strâns legate una de alta”
Doamnă Popiţiu, cât de grea este meseria de restaurator?
Pentru mine, nu pot spune că e o meserie grea. Este una frumoasă. Recomand și tinerilor să se intereseze de satisfacțiile acestei meserii și să intre în amănuntele și în frumusețea acestui lucru. Eu o practic de aproape 30 de ani. N-am ajuns aici deloc întâmplător. De-a lungul timpului am avut satisfacții foarte mari, am fost înconjurată tot timpul de obiecte, artefacte, cu care nu oricine se întâlnește în fiecare zi.
Există anumiți pași care trebuie urmați pentru a ajunge restaurator?
Meseria de restaurator nu se învață, evident, într-un timp scurt, într-un an sau doi. Când eu am făcut primii paşi în restaurare, nu credeam că o să pot continua. Profesorii ne obligau să „furăm” meseria din mers. Perioada de practică am făcut-o, așa, pe „apucate”. În timp, am reușit, fiecare, să ne specializăm și să facem o treabă cât mai bună. Fireşte, practica e cea care contează cel mai mult. Numai aşa poţi ajunge să restaurezi obiecte care mai de care mai inedite şi mai dificil de refăcut.
Cât de importantă este restaurarea unui obiect și cât de grea?
Este foarte importantă restaurarea unui obiect pentru că până în momentul în care nu este restaurat, cât nu are o formă, nu poți să-l cercetezi, să-l analizezi. Operațiunea de restaurare nu implică doar completările aferente aduse obiectului, ci și curățirea de suprafață, curățirea în adâncime. De multe ori avem impresia că cei din teren, colegii noștri arheologi, descoperă un obiect neimportant, dar în urma intervenției noastre, ei descoperă de fapt un obiect și o situație foarte importantă de șantier, indiferent de felul materialului. Dacă e să luăm în considerare funcțiile muzeului, cea mai importantă este restaurarea și conservarea. Ele sunt strâns legate una de alta, sunt conexe.
Care este cel mai important obiect restaurat?
Nu pot să răspund, factual, la această întrebare, deoarece toate au fost oarecum importante şi dragi la timpul respectiv. Nu există nicio perioadă anume din istorie despre care să pot spune acest lucru, nici obiect de care m-am atașat cel mai tare. Toate sunt la fel de frumoase și valoroase pentru mine.
„Ne-ar plăcea să vedem mai mulţi tineri în muzee”
Vorbiți-ne puțin despre obiectul restaurat cu care ați câștigat acel premiu de excelență la Salonul de la Craiova.
Începând din 2011 când s-a dat startul săpăturilor pe autostrada ce străbate județul nostru, a fost găsit extrem de mult material arheologic. Am descoperit în acel sit obiecte frumoase și valoroase. Vasul a fost descoperit în dreptul localității Șoimuș, într-un sit numit Teleghi. De menționat că în România este singurul vas întreg de acest fel, iar când a fost adus în laborator, era sub forma fragmentelor ceramice. Obiectul găsit este un vas – cuptor (foto), compus din suport picior și din vasul propriu – zis. Din punctul meu de vedere, ca și restaurator, nu a fost greu de refăcut, pentru că ceramica era bine arsă, tratamentul folosit a fost unul clasic folosit pentru obiectele ceramice.
Cum văd tinerii acest domeniu? Aveți vreun sfat pentru cei care vor să urmeze o astfel de carieră?
Dacă ar intra mai des în muzee, dacă ar vedea expozițiile de restaurare, dacă ar intra în laboratoarele de restaurare să vadă cât de frumoasă e această meserie, mulți s-ar orienta spre acest domeniu. În afara faptului că e o meserie frumoasă, nu o poate face oricine. Spre exemplu, dacă vei lua un tânăr oarecare de pe stradă, nu ştiu sigur dacă ar avea habar despre ceea ce presupune cu adevărat „restaurarea” unui obiect, unui vestigiu. Nu știu care e motivul pentru care tinerii nu mai vin la muzee, dar cert este că ne-ar plăcea să vedem mai mulţi pe holurile muzeului, în galerii. Probabil, şi partea materială reprezintă un impediment, acum când există fel şi fel de alte tentaţii.
