O plimbare de toamnă la Costeşti
Vremea se îndreaptă sâmbătă şi devine de-a dreptul frumoasă, duminică. Sugestia noastră pentru acest sfârşit de săptămână e o plimbare lejeră la cele două cetăţi dacice din Munţii Orăştiei la care se ajunge destul de uşor: Costeşti – Cetăţuie şi, dacă mai rămâne timp, la Sarmizegetusa Regia. Chiar şi cei mai puţin interesaţi de istorie se vor declara mulţumiţi, pentru că zona este minunată, mai ales toamna.
Cum ajungi
Două rute se pot folosi pentru a ajunge la Costeşti: prin Orăştie, apoi Orăştioara de Sus, ori prin Călan, apoi spre Boşorod, cu viraj la stânga spre Ocolişu Mare, apoi peste deal, pe un fel de „Transalpina în miniatură” până la Ludeşti, după care dreapta spre localitatea – destinaţie. Dacă săriţi peste micul dejun, intraţi în magazinul alimentar de la „Popasul dacilor”. E chiar lângă drum. Întrebaţi dacă au pâine pe vatră făcută proaspăt. Dacă răspunsul e negativ, înseamnă că pâinea este încă în cuptor şi vă va aştepta cu siguranţă, aburindă, la întoarcere. E vorba de o pâine făcută ca pe vremea bunicilor. Înapoi la excursie. De pe drumul care urcă pe Valea Grădiştei, după ce treci de „Popasul dacilor” trebuie să faci dreapta în dreptul vechiului motel de la ieşirea din sat, să treci podul, dar să nu urci în continuare pe asfalt, ci să urmezi varianta rudimentară a drumului. Altfel ajungi în tabăra şcolară şi nu vezi mai nimic. Drumul te poartă spre vârful unui deal. Treci mai întâi de câteva rugi şi morminte plasate în ogradă (până nu demult, localnicii îşi înmormântau bătrânii relativ aproape de gospodărie, pentru că satele nu aveau cimitire). Unele nu au nici acum. Drumul merge relativ lin până la un pâlc de case. Aici ar fi bine să laşi maşina, pentru că şi-aşa drumul devine anevoios, apoi să mergi la chioşcul din apropiere unde ai toate şansele să o întâlneşti, sâmbăta şi duminica, pe tanti Jeni. Dacă nu, întreabă la casa de mai jos. Tanti Jeni îţi poate da pliante despre cetate şi îţi poate povesti câte ceva despre ea.
Locul din care pleacă povestea dacilor
Urcuşul pe jos nu durează însă decât vreo 5 -10 minute. Brusc, drumeagul pătrunde într-un val de pământ gros de vreo patru metri la bază şi înalt de vreo doi sau trei. Opreşte-te la panoul informativ şi citeşte atent regulile de vizitare. E mult mai important decât crezi să nu mergi, ori să nu te aşezi pe vestigii. Blocurile de piatră nu mai stau aşa de bine ca acum două milenii. Traseul îţi scoate imediat în faţă şi baza primului turn – bastion. Cu vreo 2000 de ani în urmă era înalt de cel puţin cinci metri. Acum, rândurile de blocuri de calcar aduse tocmai de la Măgura Călanului (nu se ştie precis cum anume), aşezate după metoda elenistică de construcţie, nu depăşesc un metru în înălţime. Ruina te ajută, totuşi, să ţi-l imaginezi aşa cum era el pe vremea-n care Burebista închega statul dac. Urmezi cărarea bătută, peste zidul situat la partea sudică, de regulă ultimul obiectiv de studiat superficial, de către orice turist de duminică, în circuitul închis de la Costeşti. Ajungi la Turnul locuinţă cu numărul 2. Nu urca spre el folosind scările antice: trebuie protejate.
Până la Turnul – locuinţă nr. 1 mai sunt câţiva paşi „pe drept”. Dacă nu eşti atent, ai toate şansele să ratezi „pietrele” aşezate în formă de pătrat care-n urmă cu aproape 2.100 de ani formau baza turnului de observaţie, situat în cel mai înalt punct al dealului, făcut din lemn, în cea mai mare parte. La al doilea turn-locuinţă din traseul turistic actual poţi să-ţi dai seama de utilitatea urâtului acoperiş metalic. Prin câteva găuri se mai prelinge apa, formând câteva pete aproape mocirloase pe straturile de cărămidă. Cărăruia abia vizibilă formată de grupurile de turişti coboară un pic de la Turnul – locuinţă 1, spre o zonă acum împădurită. Cu 2.000 de ani în urmă dealul nu avea mai deloc copaci, astfel încât dacii să poată vedea bine până tocmai în Lunca Mureşului din punctul în care este amplasată cetatea de la Costeşti, acelaşi cu locul în care Valea Grădiştei se îngustează brusc. Cum cobori spre Est de pe platoul din vârful dealului, dai peste templul principal (numit aşa doar după mărime). Acest sanctuar avea patru rânduri a câte 15 coloane, la distanţă de aproximativ un metru şi jumătate una de cealaltă. În interiorul fortificaţiei e un alt templu. Turul nostru continuă. Vezi undeva, jos, înspre vale, bazele „turnului izolat”, cel pe lângă care urca vechiul drum al dacilor spre cetate. Întâlneşti apoi celălalt capăt al zidului, cu contraforţi, încă un turn bastion şi ajungi înapoi, la „poartă”.
Bonus – Sarmizegetusa Regia
Orice excursie la Costeşti – Cetăţuie nu poate să dureze mai mult de trei ore, cu tot cu drumul dinspre casă. Odată reajuns pe Valea Grădiştei, dacă soarele e încă sus pe cer, ţi-ai putea prelungi vizita în zonă cu un drum până la Sarmizegetusa Regia. Sunt aproape 20 de kilometri de drum încă neasfaltat, dar cu puţină grijă, maşina nu va avea de suferit. Despre Sarmizegetusa Regia, informaţii se găsesc din plin pe Internet. Dacă ai norocul să-l găseşti, sus, în Cetate, pe Nunu Brilinsky şi, dacă are timp, îţi oferă un ghidaj. Dacă nu, ghidajul rămâne pe altădată, la „Ziua porţilor deschise”, ori în august, când arheologii vin aici pentru săpături. Oricum, la Sarmizegetusa Regia trebuie să mergi de mai multe ori ca să ai şansa de a o descoperi cu mintea şi cu sufletul. Parţial, pentru că în întregime nu a descoperit-o nimeni până acum. Când cobori, de la Regia, nu uita de pâinea pe vatră de la Costeşti.
