Excursie „comparativă”: Sarmizegetusa Regia şi Feţele Albe

Cine doreşte să vadă cum arăta ultima capitală a dacilor liberi înainte de a intra în grija arheologilor poate face o excursie cu două opriri: Sarmizegetusa Regia, apoi Feţele Albe. E nevoie doar de o jumătate de zi, de vreo 10 – 20 de litri de combustibil (depinde de locul de plecare) şi de disponibilitate la un urcuş de jumătate de oră, pentru a doua „oprire”.

Acum e drum asfaltat până sus, la Sarmizegetusa Regia, exceptând porţiunile prăbuşite în iulie, în urma unor torenţi nemaivăzuţi în zonă. Totuşi, drumul a fost reparat şi se poate ajunge cu maşina până la 800 de metri de intrarea efectivă în cetate. Merită o plimbare la Regia: drum frumos, prin pădure, linişte şi o senzaţie aparte la o plimbare printre vestigii. Din păcate, nu există ghidaj, deocamdată, dar, se pare, problema se va rezolva cât de curând. Panourile explicative montate relativ recent în situl istoric suplinesc, cât de cât, această lipsă. Dacă aveţi noroc, vă puteţi „lipi” la un grup organizat, n-o să vă dea nimeni afară, pentru că sunteţi deja, afară. Sarmizegetusa Regia arată bine, mai ales de când e în administrarea Consiliului Judeţean. În plus, de fiecare dată când ajungi aici mai descoperi ceva ce nu ştiai despre daci, ori despre aşezarea în sine.

Cam aşa arăta şi Regia

După vizita de la Regia, la coborâre, la vreo 2 kilometri mai în jos de parcarea din „acul de păr”, pe marginea drumului ar trebui să observaţi destul de uşor un indicator spre Feţele Albe. Accesul se face pe o cărare ce urcă destul de abrupt prin pădure. După primii 100 de metri începeţi să vă descoperiţi grupe de muşchi pe care nu credeaţi că-i aveţi. Pădurea de fag, apoi plantaţia de molid prin care treceţi vă oferă un plus de energie aşa că, după o 30 – 45 de minute (maximum) ajungeţi într-un fel de „poiană”. Aici sunt „Feţele Albe”. Cele mai multe dintre terase sunt acoperite, practic, de pădure, aşa cum era acoperită, până-n urmă cu vreo 100 de ani şi Sarmizegetusa Regia, că doar de-aia ţăranii din zonă o numeau „cetatea din pădure”. La Feţele Albe, sunt două sanctuare circulare de dimensiuni ceva mai mici şi ar mai trebui să fie încă vreo două temple încă nedescoperite. Locul e misterios, dacă eşti atent la detalii, la felul în care sunt dispuse zidurile şi terasele (cele care se mai văd). Icoanele şi lumânările pe care le poţi întâlni aici, mai ales în zona sanctuarului circular, nu fac parte din mister. Sunt uitate, probabil, de adepţi ai misticismului (după ce li s-au interzis ritualurile la Regia, aceştia şi-au găsit „refugiu” la Feţele Albe şi Costeşti). Dacă nimeriţi în toiul vreunui ritual, nu deranjaţi făcând gălăgie. Până la urmă, fiecare are dreptul să creadă în ce vrea.