Toamna savurată comod, din maşină

Mai e puţin şi vine iarna. Trebuie să profităm de fiecare weekend pentru plimbări prin zonele montane ale judeţului. Din decembrie încolo, dar mai ales din ianuarie până-n aprilie, orice drum de munte din judeţ poate aduce neplăceri, mai mici sau mai mari. În plus, în ultima vreme câteva drumuri din zone superbe au fost asfaltate, aşa că se anulează şi vechea motivaţie „Nu vreau să-mi rup maşina pe-acolo”.

O primă propunere ar fi deja celebrul drum care trece de Lunca Cernii şi se opreşte în pădure. Este cam singurul aspect neplăcut pentru o persoană care-l parcurge ca simplu turist. De fapt, ar mai fi unul, de la Hunedoara şi până în Topliţa, drumul judeţean la care facem referire e denivelat şi oarecum îngustat de vegetaţia de pe margini care, pare-se, n-a fost tăiată mai deloc în ultima vreme.
Porţiunea cu probleme compensează prin faptul că îţi dă ocazia să vezi lacul Cinciş, o zonă mereu superbă (cu excepţia primăverii, când PET-urile plutesc cu miile pe apă, ori se adună pe mal).
De la lac şi până în Topliţa trebuie mers cu grijă. Încă mai sunt gropi. Din Topliţa încolo carosabilul se prezintă foarte bine. Totuşi, nu e loc de apăsat acceleraţia prea tare. De pe versanţi mai cade câte-un bolovan şi…
Drumul te poartă spre Dăbâca, apoi spre Hăşdău, după care începe porţiunea sa cea mai frumoasă: stânga pădure, dreapta pădure, în faţă curbe una după cealaltă, câteva serpentine, un tunel săpat în stâncă, apoi, pe dreapta, o poiană de poveste, înainte de Lunca Cernii de Jos. De aici mai sunt vreo 5 kilometri până-n locul în care asfaltul se opreşte brusc la marginea pădurii.

Drumuri nou asfaltate

În toamna anului trecut s-a finalizat şi asfaltarea drumului spre comuna Cerbăl. Unora dintre săteni mai că nu le vine nici acum să creadă că s-a reuşit asta. Din Hunedoara sunt 22 de kilometri până în satul care dă numele comunei. Şi aici, prima porţiune e ceva mai proastă, prin Zlaşti şi Boş, însă nu dezastruoasă. Din Groş (unul dintre cele mai împrăştiate sate din judeţul Hunedoara) se merge bine. Sunt unele locuri în care, practic, simţi cum te strânge valea pârâului Zlaşti. După Groş, în sus casele se răresc şi se merge încă 10 kilometri fără „deranjul” zonelor locuite. Ultimii şase kilometri sunt cei mai frumoşi pentru că, practic, treci printr-un tunel de frunze multicolore.
Un drum şi mai recent asfaltat este cel dintre Costeşti şi Târsa (devenit celebru în primăvară, după ce doi stălpi de curent au fost lăsaţi pe partea carosabilă). Şi aici întâlneşti privelişti spectaculoase, oferite atât de pădurea aflată-n proces de „reîmbătrânire”, cât şi de faptul că, sus, în Târsa drumul merge aproape numai pe culmile munţilor.
O mică „transalpină” este deschisă circulaţiei încă de anul trecut între Visca, Vorţa şi Ţebea. Şi aici e pădure formată, predominant, din fagi. În plus, drumul urcă şi coboară spectaculos, mai ales în jumătatea dinspre Ţebea.