Toamna, la furnalul dintre munţi
Nu-i niciodată de-ajuns să mergi o singură dată pe an în Ţinutul Pădurenilor. E păcat să laşi să treacă mai mult de şase luni fără să treci prin zonă. Unul dintre cele mai frumoase locuri din ţinutul amintit e Govăjdia, satul care se mândreşte cu cel mai vechi furnal de epocă modernă din Europa, singurul care rezistă „pe picioare” pe continent. În zonă ar mai fi şi alte atracţii. Vă oferim noi câteva „ponturi”.
La Govăjdie se ajunge cel mai uşor din Hunedoara, spre Teliuc, apoi spre Plosca. În centrul ultimului sat amintit trebuie să alegi drumul din dreapta, altfel te trezeşti în Ghelari. Încă vreo şase-şapte kilometri şi încep să apară casele din Govăjdie. Eşti însă cu ochii mai mult la pădurea de fag ce te însoţeşte permanent, şi pe stânga şi pe dreapta. Prin verdele închis al pădurii încep să apară pete gălbui, ruginii sau chiar roşiatice. Octombrie e luna perfectă pentru o asemenea incursiune. Drumul şerpuieşte încă vreo trei kilometri şi ajungi la furnalul vechi de două secole, care încă stă în picioare. Nu mai e ca-n urmă cu doi-trei ani, să-ţi fie frică să treci pe podul din bârne de lemn. În lipsă de bani, aici s-a făcut o cârpeală ţigănească: pământ pus peste bârne. Măcar nu se mai vezi râul printre bârnele podului, sub tine.
Un monument încă misterios
Lângă furnal găseşti acum şi un panou care-ţi spune, pe scurt, povestea furnalului la care s-au turnat până şi piese care fac acum parte din Turnul Eiffel.
Pe site-urile de specialitate se găsesc multe detalii despre furnal şi la fel de multe imagini. Dar e cu totul altceva să-l vezi cu ochii tăi. Pe coşul cuptorului sunt şi acum „brâuri” metalice, puse de pe vremea-n care Transilvania nu făcea parte din „România Mare”. Cărămizile sunt şi mai vechi. Incinta interioară a furnalului e acum maiestuoasă şi curată. Cu peste 100 de ani în urmă era încă aglomerată şi plină de funingine. Sunt însă multe neexplicate, lipseşte instalaţia de transport a minereului… Totuşi, îţi cam faci o idee despre cum se producea fonta, cu mai bine de un veac în urmă.
Bonus: priveliştile de la Cerişor şi „luminiţa de la capătul tunelului”
De la Govăjdie poţi urca pe drumul din stânga (cum stai cu faţa la intrarea în furnal), iar după ce-ai trecut de cariera de la Crăciuneasa, apuci drumul asfaltat spre Cerişor. Urci trei kilometri şi ajungi într-un sat de poveste, cu case tipic pădureneşti, cu rugi ridicate în memoria celor morţi în războaie şi cu privelişti rar întâlnite. Mai ales la ieşirea din sat spre Lelese, spre nord, vezi Cerbălul, Socetul şi alte sate de culme din ţinut. În aceeaşi zonă, Primăria Lelese promite că-n termen de două săptămâni va semnaliza o gură de galerie de mină susţinută doar de elemente din piatră, veche de mai bine de un secol.
Pe drumul de întoarcere, cam la jumătatea distanţei dintre furnal şi satul Plosca, în dreptul cătunului Câţânaş, în stânga, un drum de ţară urcă spre terasamentul vechii mocăniţe. Dai de un vechi canton feroviar locuit, iar la 200 de metri mai în jos, pe terasament, găseşti capătul sudic al tunelului lung de peste 720 de metri care face legătura cu Zlaştiul. Aici îţi aduci aminte de vremurile tulburi ale guvernării Ciorbea şi de lozinca acelor ani „Încă puţin şi vedem luminiţa de la capătul tunelului”. Celălalt capăt al tunelului de la Câţânaş chiar pare o simplă luminiţă.
