glasul-hd.ro Web analytics

Hunedoara Minunată

Turist în Hunedoara. Evadare din caniculă la Râuşor

A venit, din nou, vremea vacanţelor, iar noi dorim să vă ajutăm în a vă găsi cele mai bune destinaţii de petrecere a timpului liber situate aproape de casă. Un concediu nu se poate rezuma la doar o săptămână petrecută la mare, ori în altă parte. El trebuie „umplut” şi cu mici excursii, iar cele la îndemâna oricui sunt drumețiile făcute pe distanţe mici. Din fericire, judeţul Hunedoara e extrem de bogat în atracţii încă prea puţin cunoscute, ori uitate.

În ambele categorii se încadrează zona de agrement Râuşor: necunoscută pentru cei mai tineri, uitată de cei mai în vârstă. Ieri, la ora 18.00, în Deva se înregistrau multe grade Celsius peste limita suportabilă de 30. În acelaşi timp, la Râuşor, salvamontiştii şi cabanierii îşi căutau câte-o haină ceva mai groasă pentru seară, pentru că aici erau doar 21,5 grade. Asta ne-a făcut să ne gândim la o excursie aici şi să v-o sugerăm şi vouă.

Adrenalină în siguranţă

Pe timp de vară, „Parcul de aventură” Râuşor este vedeta incontestabilă a locului. Dacă vrei un pic de adrenalină, poţi parcurge un traseu de aventură, suspendat în hamuri şi chingi, special amenajat şi întreţinut de Asociaţia de Turism Retezat. Traseul are două variante, una foarte uşoară, destinată copiilor, şi una ceva mai dificilă. O „tură” pe butucii suspendaţi, stinghiile aşezate-n zig-zag, inelele atârnate, cablurile paralele în plan vertical şi toate celelalte costă 15 lei pentru copii şi 30 de lei pentru adulţi. De fapt, tariful este perceput pentru închirierea echipamentului de protecţie. Dacă vrei să „te mai dai o dată” nu-ţi va cere nimeni bani în plus. Traseul are şi o tiroliană spectaculoasă.

Variante, fel şi fel

În cazul în care vrei drumeţii, ai la dispoziţie însuşi Retezatul. Sunt trei trasee din Râuşor spre vârful spectaculosului munte, însă cea mai recomandată variantă ar fi să urci dis-de-dimineaţă pe traseul ce include culmea Lolaia, apoi să cobori pe traseul care duce pe Valea Şteviei. Urci pe răcoare, cobori la amiază tot pe răcoare, dar prin pădure. Oricum, înainte de asta, anunţă-i pe băieţii de la Salvamont. E aproape obligatoriu din două motive: trebuie să ştie şi ei că ai plecat pe un traseu şi îţi pot da sfaturi importante.

Dacă nu ai chef de „maratoane” pe munte, ai la dispoziţie variante uşoare: o plimbare răcoritoare prin pădure, de la baza pârtiei de schi spre Sud- Vest, la captarea de apă, ori o plimbare de 30 de minute, la cascada Râuşor.

După plimbare, de te simţi în formă, poţi juca un tenis, un fotbal sau un baschet pe unul dintre cele trei terenuri de sport recent amenajate în zona de agremenent care speră să devină staţiune.

Seara, deocamdată, nu ai decât varianta unui foc de tabără şi doar în zona numită „sub parcare”. În plus, dacă vrei foc de tabără, ai face bine să-ţi aduci şi lemnele cu tine. Altfel ai putea fi amendat de jandarmi. Râuşorul se află în Parcul Naţional Retezat şi e interzis să foloseşti până şi lemnul căzut pentru a-l pune pe foc.

Dacă nu vrei niciuna dintre variantele prezentate anterior, îţi rămâne să leneveşti prin părculeţul din centrul zonei de agrement, sau să faci plajă. Bronzul de munte e cel mai rezistent.

Distanţa: aproximativ 70 de kilometri, din Deva

Tarife: 30 de lei camera fără mic dejun – 120 de lei camera cu demipensiune

Semnal GSM: doar în reţeaua Telekom. În vârful pârtiei de schi poţi prinde „o linie” şi în reţeaua Vodafone

Alte obiective de vizitat în zonă: Cetatea Colţ, Mănăstirea Colţ, Conacul Kendeffy din Râu de Mori

Back to top button