Povestea psihologului care consiliază pacienții secției de Oncologie. Daniela Botaș: „Satisfacția cea mai mare e când văd că oamenii prind curaj și putere”

A lucrat timp de 23 de ani ca asistentă în sala de operație.  Între timp a ales psihologia și acum este sprijinul moral  al secției de Oncologice a Spitalului Județean din Deva. Petrece ore în șir alături de pacienți, discută cu ei și încearcă să aducă cât mai multe raze de soare pe perioada șederii lor în spital.
Spune că îndeplinește cu plăcere această misiune și adaugă că se simte cel mai bine atunci când oamenii pleacă optimiști de la ședințele de terapie.

Pentru început, povestiți-ne care sunt motivele pentru care v-ați orientat spre acest domeniu?

Înainte de a fi psiholog, am lucrat 23 de ani asistentă în sala de operații, la secția de Urologie. Mi-a plăcut foarte mult această meserie, dar am vrut să mă dezvolt, însă fiind prea târziu să mă apuc de medicină, m-am orientat spre psihologie. O perioadă de timp am lucrat în paralel, am fost și asistent și psiholog, dar ulterior m-am desprins de partea aceasta medicală, rămânând doar psiholog. Cunoștințele asimilate la locul de muncă m-au ajutat mult. La secția de oncologie am ajuns printr-o conjunctură. La un moment dat a rămas un singur medic oncolog în secție, volumul de muncă era foarte mare, iar managerul spitalului a considerat că este nevoie de un ajutor pentru dânsul, în ideea de a liniști pacienții care erau bolnavi și nerăbdători să intre la tratament cât mai repede. Așa am ajuns aici. Discut cu oamenii,  încerc să îi liniștesc, să îi temperez. Văzând că totul merge bine, s-a hotărât ca eu să rămâm pe post.

Care este rolul psihologului în secția de Oncologie?

Rolul psihologului este unul important. Pacientului, în general, rezultatul îi este comunicat de către medic, dar există și situații în care bolnavii  nu vor să afle rezultatul analizei și atunci trimit un membru al familiei să vorbească cu doctorul. Cum am mai spus, de cele mai multe ori, pacientul dorește să știe adevărul și când află acest diagnostic ce sperie pe toată lumea, suferă un șoc. Rolul meu, al psihologului, în acest context este de suport moral, de consiliere. Încerc să ajut bolnavul să treacă peste momentele dificile. Bolnavii de cancer au nevoie de sprijinul psihologului și în momentul începerii schemei de tratament, deoarece chimioterapia este destul de agresivă, dar și în cazul în care este nevoie de intervenție chirurgicală. Stau de vorbă cu ei și le explic, pe înțelesul lor, ce presupune acest lucru.

 Cum a fost prima interacțiune cu un pacient care a aflat de ce boală suferă?

A fost puțin mai dificil, dar până la urmă, totul a decurs natural, ca o discuție între prieteni, între oameni în care pot avea încredere unul în altul, care știu să asculte și să se sfătuiască. Este extrem de important să asculți, căci în momentul în care omul simte că este ascultat se poate descărca mai ușor de problemele ce îl apasă. Consider că nu e necesară o pregătire în prealabil, deoarece în momentul în care te prezinți în fața pacientului nu vii cu o lecție pregătită ca la școală.

Considerați că este necesară prezența unui psiholog în toate secțiile spitalului?

Cu siguranță. În momentul în care omul află că este bolnav, începe să își pună tot felul de întrebări, chiar dacă poate fi vorba de o boală cu un impact mai  mic decât cancerul. Oamenii bolnavi își pun tot felul de întrebări, pentru că, până la urmă, boala este o traumă și este nevoie de o persoană care să lămurească pacientul și care să-l susțină moral. Din păcate, sunt medici care acceptă cu greu psihologii în secțiile în care aceștia lucrează. Pacienții din secția de Oncologie au nevoie mare de suport, șocul este mai mare, deoarece este o boală care nu se poate trata cu mare ușurință.

Ne puteți povesti despre un caz ce v-a impresionat profund?

Recent am avut o pacientă destul de tânără, cu un cancer la pancreas, dar cu un nivel intelectual ridicat, a venit la ședințe extrem de informată și știa că este un tip de cancer agresiv, că este dureros și că nu se mai poate trata. Am avut de lucru destul de mult, dar era conștientă că sfârșitul este aproape și că nu se mai poate face nimic. Și până la urmă a fost destul de calmă și de împăcată.

Cu ce speranță vin oamenii la dumneavoastră?

Cu speranța de a fi înțeleși și pentru suport moral. Faptul că vin la psiholog le creează o speranță, lucru ce îi ajută să meargă mai departe. Pacienții au mai multă încredere fiind în spital, fiind psiholog, și având o anumită pregătire medicală, iar acest lucru îi ajută și capătă mai multă încredere.

Mă bucur de fiecare dată când pot să ajut un pacient să conștientizeze boala, dar să fie optimist în același timp.
Am avut un caz în care un pacient mi-a spus clar că nu are nevoie de consiliere psihologică pentru că acest lucru nu îi va fi folositor sub nicio formă. L-am înțeles și i-am respectat decizia, deși nu eram de acord cu ea.