Cum arată și cum se simte o a doua șansă la viață. Povestea unui hunedorean care a scăpat de dializă după o așteptare de patru ani
O poveste cu final fericit. Așa e cea a deveanului Robert Nicolau, care spune că s-a născut a doua oară. Acesta s-a îmbolnăvit în urmă cu câțiva ani la rinichi și a fost nevoit să facă dializă, în speranța în care va ajunge să beneficieze și de un transplant. Telefonul a sunat după patru ani de așteptare și de atunci totul în jur e mai colorat. În curând va deveni tătic, lucrul cel mai important pentru el.
Robert spune că n-are de gând să irosească șansa primită. Mulțumește în fiecare moment și povestește, cu calm, cum a trăit întreaga experiență, la trei ani distanță de ziua în care a făcut transplantul de rinichi. E doar, din nefericire, unul din prea puținele cazuri a cărui rezolvare a avut un final fericit. Pentru unii, telefonul nu mai sună niciodată.
Robert, ai primit, practic, o nouă șansă la viață. Cum te simți acum, după transplant?
Sincer să fiu, mă simt bine. Pot să muncesc, însă nu forțez nota. Așa mi-a spus și medicul la care mă duc regulat la control. Mă simt binecuvântat că mi s-a oferit a doua șansă la viață. Eu nu credeam, la un moment dat, că se mai poate întâmpla. Dar uite că până la urmă lucrurile s-au așezat.
Povestește-mi cum te-ai îmbolnăvit.
După o răceală zdravănă la rinichi. Nu am băgat-o în seamă, căci așa suntem noi. Ne tratăm singuri și credem că ne trece. Din păcate, cam toată lumea face lucrul ăsta. Am făcut o infecție groaznică și de acolo un rinichi s-a îmbolnăvit și apoi și celălalt. Am tot fost la medici, dar am ajuns în stadiul în care nu se mai putea face decât un transplant. Vestea a venit ca un trăsnet peste mine, dar și peste familia mea. Eu, trebuie să recunosc că mi-am pierdut orice speranță de a-mi mai reveni. Știam că urma să mor. Familia mea este o familie excepțională și ei m-au ajutat să merg mai departe.
Cum a fost perioada în care așteptai transplantul?
Cumplit de grea. E ca și când aștepți moartea să iasă de sub pat sau să intre pe ușă. Eu pot spune că am avut noroc că făceam dializă doar o dată pe săptămână. Sunt persoane care fac acest lucru de patru-cinci ori în șapte zile. În cazul acesta, poți intra în blocaj renal și atunci e gata. Am așteptat aproape patru ani până când am fost anunțat că sunt compatibil. Repet, eu nu credeam că voi mai scăpa cu viață din asta, dar familia mă întărea mereu, spunându-mi că va fi bine. Acum, sincer nu știu cât de convinși erau. Chiar credeau cu adevărat sau o spuneau doar ca să mă îmbărbăteze. Erau momente când plângeam ca un copil. Nu voiam să mor, însă, Dumnezeu a avut alt plan cu mine. Mi-a redat viața, iar acest lucru este cel mai minunat lucru.
Știi de la cine ai primit rinichii?
Da, știu. Și când mă gândesc, mereu am o strângere de inimă. Era un tânăr care avusese ceva accident și intrase în moarte cerebrală. De multe ori mă gândesc la faptul că a trebuit să moară cineva pentru ca eu și alți câțiva să trăim. Tot ce pot să spun e că nu voi putea niciodată să mulțumesc familiei și lui Dumnezeu pentru acest dar celest. La început, au fost momente când plângeam când îmi aminteam de faptul că persoana donatoare era mai tânară decât mine și a trebuit să moară ca eu să supraviețuiesc. Mai multe despre ea nu știu să spun, pentru că nu e legal să ne cunoaștem donatorii, sau cel puțin așa mi s-a spus mie.
De cât timp ai făcut transplantul?
De mai bine de trei ani. În 2012 m-am născut pentru a doua oară. De multe ori până atunci visam noaptea că o să mor, că e gata. Mă trezeam din pat speriat și transpirat. Am avut noroc prin faptul că un prietem de-al meu e psiholog. Și mă mai ajuta el. A fost alături de mine în toată această perioadă și mi-a ținut moralul ridicat.
Cum ai primit vestea că ești compatibil?
Îmi aduc aminte și acum, ca și când ar fi fost ieri. Era într-o zi de joi. Dimineața primesc un telefon prin care mi se spune că în urma analizelor s-a descoperit o compatibilitate între mine și cel care era posibil donator. În acel moment am scăpat telefonul din mână și am început să plâng. Ai mei s-au speriat. Eu eram atât de emoționat încât mă înecam în plâns. Abia după vreo cinci minute am reușit să le spun despre ce e vorba. Atunci au început toți să plângă. Însă nu am vrut să ne bucurăm prea tare până nu aflam sigur că eram compatibil. Cu toata sinceritatea, mărturisesc că nu există cuvinte pe lumea asta prin care poți descrie acest sentiment, acest lucru, în esența lui. Și acum mă gândesc cât de norocos sunt că am primit o viață nouă. Am cunoscut și oameni cât timp făceam dializă și unii dintre ei au murit. Mă cutremură gândul că puteam fi unul dintre ei.
Cum e viața ta după transplant?
Mă simt bine, mulțumesc lui Dumnezeu, perioada critică era chiar după operație. Exista posibilitatea ca rinichii noi să fie respinși de corp. Însă, totul a fost bine. Acum, la trei ani după, duc o viață de om normal. Sunt căsătorit, aștept un copil, am un loc de muncă. Însă, efortul fizic susținut încerc să îl evit. Aici mă refer la munca brută. De la transplant mi-am schimbat și stilul de viață. Mișcare și mâncare sănătoasă, am renunțat la țigări, alcool. Am primit o viață nouă și acum să-mi bat joc de ea?! E foarte bine cum îmi e acum. Mă simt un om norocos. Această boală m-a făcut să văd viața altfel. Mi-am dat seama că banii și avuțiile nu sunt totul. Poți să ai tone de bani, dar dacă nu ești sănătos, ce faci? Prefer o viață simplă, dar fericită alături de toți cei dragi sufletului meu.
