„Old Band” – tâmplele sure ce dau culoare parcului municipial de la poalele cetății
De când a venit vara, o mână de pensionari simpatici „gâdilă” într-un mod plăcut urechile celor care aleg să își petreacă după-amiezele de duminică în parcul municipal Cetate. Își spun „Old Band” și treptat au devenit o parte a peisajului duminical. Legătura de prietenie dintre membrii trupei durează de aproape 50 de ani, iar ceea ce a reușit să țină aprinsă flacăra este pasiunea pentru muzică.
Alături de Vladi Ursu, solistul trupei, din componența band-ului mai fac parte Eugen Birtok, la trompetă, Mircea Maygar, la saxofon, Florin Schianu, la clape, și Puiu Lupea la chitară, cel din urmă fiind și membu fondator.
Domnule Vladi, povestiți-mi cum a luat naștere și ce înseamnă acest proiect inedit?
Proiectul „Old Band” sau „Trupa Veche” a luat naștere acum trei ani. De doi ani cântăm în fiecare vară și în parcul municipal. E drept, mai mult pentru cei din generația noastră. Și asta pentru că, din nefericire, tineretul nu prea apreciază muzica interpretată de noi, fiindcă avem în repertoriu piese mai puțin cunoscute lor. Dar noi ne simțim bine. Eu, împreună cu Puiu (n.red. – Lupea), ne cunoaștem de aproape 50 de ani, din 1968. Tot în aceeași locație din parc am început să cântăm atunci, dar cu chitările clasice. Ceilalți colegi de atunci sunt plecați. Fostul toboșar e prin Valea Jiului antrenor de box, unul dintre chitariști e pe la Tîrgu-Mureș, are o afacere acolo. Ne-am cam pierdut unul de altul. Pentru o bucată bună de vreme am cântat la barul „15 lei” (n.red. – locația în care se află acum Universitatea Ecologică), apoi la restaurantele mai mari din Deva. După ce am plecat în armată, în anul 1969, eu m-am rupt de trupă și am cântat cu naționalitățile conlocuitoare. Cunoscând limba maghiară, am cântat cu o trupă maghiară. După schimbarea regimului, lui Puiu i-a venit ideea de a relua activitatea artistică.
Povestiți-mi despre prima prestație. Ați avut emoții?
Ca om și ca artist, în momentul în care te afli în fața unui public, este normal să ai emoții. Am debutat la teatrul de stradă, unde am făcut un curs de șase luni cu maestrul Ștefan Răduț. De la el am învățat o mulțime de lucruri, dar din păcate eu am rămas singurul care duce stindardul mai departe. Nu m-am mai întâlnit cu niciun coleg de la studioul „Solistul de muzică ușoară”, căci așa se numea cursul pe care l-am făcut. Și uite așa s-au adunat aproape 50 de ani cu microfonul în mână. Totuși, am de gând ca anul viitor să mă retrag definitiv, pentru că este un efort mare pentru vârsta noastră, toți fiind mai aproape de 70 de ani.
Ce pot asculta oamenii care vin în parc duminica?
Noi cântăm muzică pop, sau dacă vreți muzică ușoară, cum se spunea pe vremea lui Ceaușescu. Noi suntem mai romantici, mai melancolici, mai boemi aș putea spune, astfel că am rămas ancorați, în ceea ce privește muzica, în acea perioadă. Avem însă și piese din repertoriul internațional, extrem de cunoscute. Facem însă totul cu mult drag și cu pasiune și asta înseamnă că vrem ca totul să sune bine, oamenii să se relaxeze și mai mult, cât stau pe bancă în această oază de verdeață. Nu îmi iau angajamente pe care nu le pot face. Ceea ce pot fac cu drag. Totul ține de adaptabilitate, iar stilul care ni se potrivește este cel pe care îl și cântăm.
Și totuși, cum vi se pare muzica noului val?
Sunt stiluri diferite, metode de abordare diferită. Dar trebuie să recunosc că sunt mulți care sună bine. De pildă, ca și cei care aleg să participe la show-urile de talente de la televizor. Sunt unii care cântă fantastic de bine, sunt extraordinar de expresivi, pot aborda piese foarte grele. Acolo sunt tineri în care trebuie să avem încredere, trebuie să îi promovăm și să îi ajutăm. Dar cred că și cei talentați vor pleca din țară pentru o situație mai bună în afară. Suntem o nație care își cam sapă singură groapa. Orice ar fi însă, duminica, pe noi ne găsiți. Aici, în inima parcului. Încercăm să „gâdilăm” într-un mod cât mai plăcut urechile celor ce ne înconjoară.
