O „man – cave” irlandeză

V-am spus că excursia mea în Irlanda a fost neaşteptat de interesantă. După câteva experienţe deja descrise în această rubrică, mai am una pe care aş dori neapărat să o împart cu voi.Astăzi mergem în vizită la mister K. Nu-i dau numele pentru că n-aş vrea să se supere.

Nu ştiu cum arată un „true gentelmen”, dar, pentru mine, K îl reprezintă. Probabil sunt subiectivă – K este un inginer de căi ferate îndrăgostit de meseria sa. A lucrat toată viaţa pentru căile ferate, a ieşit la pensie şi se bucură de zile liniştite în casa familiei sale.

Un fel de singurătate

Are o căldură în voce şi o privire care mă fac să mă simt ca acasă între zidurile de piatră vechi de 200 de ani ale… casei sale. Cu mâini mari şi muncite, cu mişcări calme, ne invită în camera de zi. Întreaga casă este o adevărată „man cave” (peştera bărbatului – n.red.): fotolii maro închis cu braţe de piele uzate de vreme, mobilă de lemn masiv înnegrită de fum şi vreme, uşi bătrâne cu clanţe ce scârţâie, camere întunecate şi colţuri ascunse. Kevin locuieşte aici, ca şi stră-străbunicii lui.
Are o tristeţe în voce şi o privire care poartă pecetea singurătăţii. Părăsit de soţie cu peste 20 de ani în urmă îşi trăieşte viaţa aşteptând-o să se întoarcă la el. E vinovat că nu a putut să o convingă de iubirea lui. Şi, culmea, din când în când, ea se întoarce în camera pe care i-o păstrează ca şi când este mereu la ea acasă.
Dar Kevin nu este chiar singur. Îşi dedică energia şi timpul celor şase cai pe care îi îngrijeşte cu o abnegaţie de neînţeles pentru mine. A construit un hangar nou, de două ori mai mare decât casa lui. Plăteşte chiar şi un credit bancar pentru caii lui.
O faimoasă „irish shepherd’s pie” (plăcinta păstorului în variantă irlandeză – n.red.) aşteaptă. A pus-o în cuptor cu o seară înainte. E grozavă mâncarea asta, iar reţeta, pentru mine, e „confort food” (mâncare uşor de făcut – n.red.). Eu o gătesc acasă la slow-cooker. O numesc „K Shepherd’s pie” . Cât timp oala de fontă (care a fost folosită pentru această plăcintă de pe vremea-n care mama lui era copilă) încă mai stă puţin în cuptor, noi plecăm în sat, la plimbare.

Cimitirul – obiectiv turistic

Maşina lui e un vehicul militar care pare că a făcut Războiul. Primul obiectiv vizitat: cimitirul. Nu e prima oară când mă uimeşte când un localnic consideră că cimitirul e un obiectiv turistic!
Povestea vechii biserici din sat, iarba unduindu-se în liniştea amiezii, pietrele funerare care stau să plece cu umerii aplecaţi de povara anilor… E prima dată când un cimitir mi se pare frumos, asemeni unui parc sălbatic.
Trecem pe lângă case de piatră atât de mici încât par machete şi ajungem pe malul unui ocean cam supărat. Valurile mari şi vântul puternic ne alungă înapoi spre casă.
Masa de prânz ne ţine lângă unica sursă de căldură din casă. Povestim întâmplări faine din viaţa la calea ferată şi mi se pare că stau la masă cu un vechi coleg de breaslă.
Lângă soba caldă ne bucurăm şi de un „irish- coffee” şi ne despărţim cu tristeţea în ochi, bănuind amândoi că nu ne vom mai întâlni. De undeva, se aud caii agitându-se, iar sera cea nouă străluceşte în lumina apusului. M-am ales cu o experienţă faină şi cu o reţetă pe care o gătesc în amintire.

Budinca irlandeză

Pe lângă plăcinta cu carne despre care v-am povestit deja, domnul K mi-a spus şi reţeta budincii irlandeze. M-am gândit să v-o spun şi vouă, mai ales că există şi turism culinar (dezvoltat la alţii, aproape inexistent la noi).
Necesar: 2 linguri de unt, 8 ouă, 200 ml de frişcă, 1 portocală, 200 g de zahăr, 1 linguriţă de scorţişoară şi una de cardamon, 400 de g de chec cu fructe.
Batem ouăle împreună cu frişca, portocala şi condimentele, după care le amestecăm cu checul fărâmiţat. Le lăsăm să se odihnească 30 de minute apoi le dăm la cuptor pentru 30 – 40 de minute. Deasupra putem presăra nuci sau migdale sfărâmate.