glasul-hd.ro Web analytics

Interviu

Lupta sindicală s-a mutat din stradă, în presă

Liderul sindicatului „Muntele” al minerilor din Valea Jiului, Petre Nica,  îi întrece de departe pe politicieni când vine vorba despre demagogie. Recent, acesta „înfiera cu mânie proletară” fosta echipă managerială a CEH, acuzând că a fost numită pe criterii politice, în condițiile în care în ultimii 25 de ani directorii minelor și ai termocentralelor care formează actualmente Complexul au fost numiți exclusiv cu „voie” de la partidul de guvernământ.

O publicație din Valea Jiului a găzduit în paginile sale mai multe acuzații grave, proferate de Nica la adresa fostei conduceri a CEH, fără ca acesta să probeze cele afirmate sau ca persoanele vizate să-și exprime un punct de vedere. Ținând cont de gravitatea acuzelor, am luat legătura cu fostul Director General al CEH, Aurel Niculescu. Din cele expuse de acesta rezultă că acuzațiile aduse de sindicalistul Petre Nica sunt, în mare, nefondate. De asemenea am încercat să luăm legătura cu alți lideri de sindicat pentru a afla părerea tuturor reprezentanților minerilor și energeticienilor cu privire la faptele semnalate în publicația din Valea Jiului. Nici un sindicalist nu s-a arătat de acord cu cele semnalate de Petre Nica.

Rep. Sunteți acuzat că ați făcut abuzuri peste abuzuri cât ați condus CEH și că managementul dumneavoastră a generat pierderi, lăsând datorii de peste 100 de milioane de euro.

Aurel Niculescu: Suma este absolut exagerată și nefundamentată. Dar pierderile există și au fost prevăzute în Bugetul de Venituri și Cheltuieli aprobat pentru CEH. Pierderea pe care am prevăzut-o în buget și a fost aprobată este de 286.000 de lei. Era normal să crească datoriile companiei. Pentru că atunci când ai pierderi prevăzute în buget, atunci le acoperi ori cu un credit bancar (dar nu puteam să contractăm un asemenea credit), ori cu creanțe către stat și societăţi comerciale. 

Nu bat kilocaloriile la cărbunele de import. Ați cumpărat combustibil mai slab?

Avem un contract semnat cu o firmă din Geneva care aduce cărbune din import. Conform contractului, firma elvețiană trebuie să ne livreze 40.000 de tone, plus/minus 10 la sută, cu o putere calorică de minimum 5.000 de kcal/kg (Nu 6.000 cum afirmă liderul de sindicat – n. red.). Până în prezent avem recepționate 39.300 de tone de cărbune cu o putere calorică medie ponderată de 5499,3 kcal/kg.

Le dați minele chinezilor?

Da’, de unde! Am fost acuzat că am vrut să gajez cu o mină contractul cu chinezii pentru retehnologizarea termocentralei de la Mintia. Contractul cu chinezii a fost încheiat în urma unor proceduri prevăzute de lege în perioada 2013 – 2014. Am semnat acest contract pe baza unui mandat acordat de Departamentul pentru Energie al Ministerului Economiei. Autoritățile au văzut contractul și nu au avut nicio obiecțiune, atât în faza de negocieri, cât și în formă finală. Consider că acest contract este o șansă pentru CEH. În momentul în care chinezii au cerut garanții, au vrut să vadă dacă afacerea este viabilă. Adică dacă avem cele trei elemente fundamentale pentru o afacere: materia primă, capacitatea de producție și piața de desfacere. În aceste condiții am cerut de la ANRM permisiunea să oferim partenerilor din China date despre zăcămintele de cărbune pe baza cărora să se poată face un plan de afaceri. Toul s-a desfășurat legal cu aprobările organelor competente.

S-au mai făcut angajări în Valea Jiului?

Da! Dacă e să ne luăm după domnul Nica, vreo 60 de persoane au fost angajate preferențial. Nu este vorba despre asemenea cifre. Într-adevăr am făcut și câteva angajări fără concurs. Dar au fost excepții și cazuri speciale. De exemplu au fost cazuri în care a murit tatăl în accident și am angajat fiul la mină că nu avea cine să întrețină familia. Sau alte asemenea cazuri sociale. Dar în niciun caz de ordinul zecilor.
De ce depozitați echipamentele rusești în „vecini”?

Și de asta sunt acuzat! În urmă cu 12 ani, termocentrala a achiziționat din Rusia echipamente pentru retehnologizare în valoare de 20.5 milioane de dolari. Acestea încă nu au fost montate și sunt depozitate în condiții optime, pe care le-a prevăzut în documentația tehnică furnizorul. În depozitele proprii nu aveam loc și condiții pentru asta și de când au fost aduse acestea sunt în același loc. Cheltuielile cu suplimentarea pazei pentru aceste echipamente ar fi fost mai scumpe decât ne costă chiria spațiilor de depozitare.  Mai mult decât atât, ne pregătim să demontăm acum Grupul 1 și suntem acuzați că o facem fără autorizațiile și avizele necesare. Trebuie să menționez că avem toate aprobările și avizele de desființare, că până acum nu au fost vândute componentele demontate și că acestea vor fi valorificate prin Bursa Română de Mărfuri. Niciun kilogram de fier vechi nu a fost vândut până acum de acolo. Au fost doar demontate și depozitate, pe bază de acte justificative, echipamentele care conțin subansamble speciale, tocmai ca să nu fie furate.

De unde acuzațiile atât de vehemente împotriva dumneavoastră?

Sunt acuzat că am rezumat planurile de eficientizare la tăierea drepturilor salariaților. Nu este deloc așa. Dar îmi asum tăierea unor sporuri făcută în vederea normalizării situației din CEH. Am avut reclamații chiar și din zona sindicală și a angajaților care intrau efectiv în subteran că există multe persoane care beneficiau de „spor de subteran” fără să-și desfășoare activitatea în mină. Printre aceste persoane care se bucurau de acest spor erau și liderii de sindicat în calitate de „delegat sindical”. Am avut multe cazuri în care oamenii care nu intrau nici măcar un minut în mină primeau spor de subteran. Nu era normal să se întâmple asta și am încercat să normalizez situația. 

Back to top button