glasul-hd.ro Web analytics

Istoria cum nu e scrisă în manuale

Istoria cum nu e scrisă în manual. Regimentele grănicerești românești din Transilvania

În 16 aprilie 1762 au fost  înființate printr-un decret imperial, semnat de împărăteasa Maria Terezia, regimentele grănicerești românești. Regimentul I a avut sediul la Orlat, iar Regimentul II la Năsăud.

Începea, pentru comu­nităţile româneşti militarizate din Transilvania, o perioadă de modernizare, care va in­fluenţa pozitiv evoluţia naţiunii românești din Transilvania, până în zilele noastre.

 Militarizarea regiunilor Transilvaniei

MAINGranița Militară Transilvăneană, în germană Siebenbürgische Militärgrenze, în maghiară Erdélyi határőrvidék, a fost un teritoriu ce făcea parte din mai vasta regiune „Granița Militară”, care, în secolul al XVIII-lea, se întindea din Croația și Voivodina, până în Banat și Transilvania.  După desființarea organizațiilor plăieșilor și a pușcașilor, care se ocupau cu paza granițelor Transilvaniei, Curtea Imperială de la Viena a hotărât militarizarea regiunilor transilvănene de la granița cu Moldova și Țara Românească, prin înființarea pe aceste teritorii a unor regimente grănicerești formate din rândurile populației locale. Proiectul de înființare a „Miliției Naționale Grănicerești”, încheiat la data de 13 octombrie 1761, a fost aprobat la data de 16 aprilie 1762 de către împărăteasa Maria Terezia cu toată împotrivirea nobilimii și a aristocrației, pe care această măsură urma să îi lipsească de mii de iobagi, fără a lua în considerare teama față de urmările înarmării românilor și secuilor…  În februarie 1763 sunt emise așa-numitele „Puntumuri vestite la Orăștie”, în care se reglementa starea militarilor din regimentele de grăniceri. Puntumurile de la Orăștie reprezintă o ordonanță premergătoare Decretului din 13 noiembrie 1766 al Mariei Tereza, care stabilește statutul de organizare definitivă a celor două regimente românești, regulament care a fost tipărit și în limba română. În „puntumuri” se precizau avantajele de care se bucurau militarii care făceau parte din regimente: scutirea de impozite, în afară de taxa capului și a marhelor (taxa pe vite).

Înrolarea era privită cu scepticism

Pe parcursul anului 1763 au avut loc mai multe incidente legate de organizarea regimentelor grănicerești. În data de 10 mai 1763, cu ocazia consacrării drapelelor de luptă de la Salva, un bătrân dezertor a stârnit o revoltă împotriva recrutărilor, revoltă căreia i-a dat o turnură religioasă. Conducătorii mișcării, Tănase Tudoran împreună cu trei coautori, au fost prinși, judecați și condamnați la moarte. Executarea pedepsei a avut loc în data de 13 noiembrie 1764. Pe parcursul anului și unii secui s-au opus înrolărilor, iar revolta lor a culminat în Masacrul de la Siculeni/Madéfalvi veszedelem/Siculicidium, din 7 ianuarie 1764, soldat cu 200 (unele surse dau ca cifră 400 de victime). În anul 1764, după constituirea Regimentului II de graniță valah, cu sediul la Năsăud, precum și a celor secuiești, s-a trecut la înființarea Regimentului I de graniță cu sediul la Orlat, căruia i s-a încredințat misiunea de a păzi granița dinspre Țara Românească, începând de la Porțile de Fier și până la Tohan, în preajma Brașovului.

Grănicerii, scoși din iobăgie

Prin patentă împărătească, întreg teritoriul supus militarizării a fost declarat liber, viitorii grăniceri urmând a fi scoși din starea de iobăgie și scutiți de toate taxele, excepție făcând „taxa capului”(capitația), „taxa marhelor”(vitelor), de un așa-zis impozit comercial și unul pe case, stabilit în funcție de sursele de venit ale grănicerului respectiv. Și în acest caz, grănicerii urmau să plătească totuși 2/3 din valoarea acestora, comparativ cu ceilalți locuitori ai țării. Ca urmare grănicerii prestau serviciul militar obligatoriu începând de la vârsta de 16 ani și până la 64 de ani, cu hainele și „merindele” (hrana) lor, acestea fiind suportate de stat numai pe timp de campanie. Pentru perioadele de pace se prevedea ca doar 1/7 din efectivul activ să fie în serviciu. Grănicerii urmau a fi împroprietăriți proporțional cu numărul membrilor din familie, cu sesii grănicerești în suprafață de cel puțin 15 jugăre (ca. 8,63 hectare), care se puteau moșteni însă numai pe linie bărbătească. Ei erau scutiți de prestații și sarcini publice precum și de încartiruiri, fiii lor putând urma în mod gratuit cursurile școlilor grănicerești de orice fel, inclusiv institutele superioare de învățământ militar pentru a deveni ofițeri. Instrucția militară urma să se facă în toate zilele de duminică și de sărbătoare, după terminarea serviciului divin, precum și în trei zile lucrătoare pe an la reședința de companie.  În 12 noiembrie 1766, a apărut un nou „Regulament al graniței militare” care, cu mici modificări, a rămas în vigoare până la data desființării regimentelor grănicerești în 1851. La data apariției sale, „Erstes Walachisches Siebenbürger Granz-Infanterie Regiment”, care ulterior a primit numărul 16 corespunzător celorlalte regimente grănicerești ale imperiului, era deja format. Acest Statut, adevărată constituție pentru teritoriul graniței militare, tipărit în limba română, a format temelia instituțiilor militare, social-economice, cultural-religioase, juridice și financiare din această regiune, prevederile fiind obligatorii pentru întreaga populație grănicerească.

Ştefan CIOCAN

(Sursa: tudorduică-transsylvanica.ro)

Vezi și

Close