Biserica Ortodoxă din Transilvania nu a văzut cu ochi buni Marea Unire

În anul Centenar, multe dintre comemorările legate de Marea Unire sunt realizate sub patronajul  Bisericii Ortodoxe care își asumă un rol important în lupta ardelenilor pentru alipirea de „frații” de peste Carpați. Realitatea istorică este cu totul alta. Un articol publicat de Tudor Duică pe blogul personal lămurește implicarea celor două biserici românești din Transilvania în pregătirea Marii Uniri. 

Înainte de momentul 1 decembrie 1918, Biserica Ortodoxă din Transilvania a fost mai degrabă nefavorabilă unirii cu Vechiul Regat, pe când cea Greco-Catolică a fost, aproape în totalitate, pro-unire.

Ortodocșii aveau drepturi lărgite în Austro-Ungaria 

Una din explicații, probabil cea mai importantă, este aceea a autonomiei Bisericii Ortodoxe din Transilvania obținută de pe vremea lui Andrei Șaguna prin Statutul Organic din 1868, bazat pe principiul subsidiarității. În Austro-Ungaria ei erau stat în stat, efectiv… Astfel Articolul I din Statut prevedea: „Biserica greco ortodoxă română din Ungaria şi Transilvania fiind Biserică autonomă are dreptul ei canonic, garantat prin Articolul de Lege IX din anul 1868, de a-şi reglementa, administra şi conduce independent afacerile sale bisericeşti, şcolare şi fundaționale la toate nivelele, după forma reprezentativă, respectând însă în totalitate dreptul de supremă inspecție a Majestății Sale”. Biserica Greco-Catolică nu a beneficiat de o astfel de autonomie depinzând de ierarhi maghiari romano-catolici, în mai toate deciziile importante. În această perioadă Biserica Greco-Catolică are probleme grave de rezolvat, datorită dorinţei Vaticanului, sprijinit de Casa Imperială de la Viena, de a se trece la catolicizare completă a bisericii româneşti în special după conciliul din 1870-1871. Ierarhii greco-catolici au sperat că vor beneficia de un statut mai favorabil în cadrul statului român. Din nefericire, nu a fost așa nici măcar în perioada interbelică, episcopii și preoții greco-catolici sfârșind tragic în închisorile bolșevice.

Clericii ortodocși din Transilvania, Banat sau Partium cunoșteau foarte bine situația penibilă și deplorabilă în care se găsea Biserica Ortodoxă din Vechiul Regat. Ortodocșii aveau cel mai bun statut dintre toate confesiunile din regatul maghiar. Statut pe care știau că-l vor pierde prin unirea cu Vechiul Regat. Din acel moment, nu doar fiindcă tradiția ortodoxă se plia ușor la cerințele politicului, ierarhia Bisericii Ortodoxe din Ardeal a fost mai loială statului austro-ungar decât Biserica Greco-Catolică. Clericii superiori ortodocși au fost mai moderați și nu s-au implicat prea mult în mișcarea naționalistă a românilor din Imperiu, fiindcă beneficiau de o libertate de mișcare aproape totală. De remarcat că juristul Arhiepiscopiei Sibiului, Ioan de Preda, publica în anul 1914 o lucrare fundamentală despre constituția Bisericii Ortodoxe Române din regatul maghiar. În același timp (anii 1910-1914), omologul său de la Blaj, Iuliu Maniu, se erija în conducător al mișcării naționale românești din Ardeal și decidea viitorul regiunii anume unirea cu România, deci separarea de Ungaria.

Nu discutăm acum ce a fost bine, ce a fost rău, fiindcă istorie paralelă nu există. S-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple. Curentul pro-unire a fost mai activ și mai puternic decât cel pro-independență sau pro-autonomie într-un viitor stat federal maghiar. Deci, în concluzie, conducerea bisericească ortodoxă a mers cu valul naționalist, condus de fruntașii majoritar greco-catolici și de vârfurile clerului greco-catolic, în toamna anului 1918. Oarecum contra voinței sale.

Ortodocșii s-au împotrivit intrării armatei române în Transilvania 

Episcopul Mangra, episcopul I. Papp de la Arad şi Miron Cristea, de la Caransebeş, semnează o scrisoare de protest împotriva intrării trupelor româneşti în Transilvania, în anul 1916, patria lor (Austro-Ungaria) pentru ei este mai importantă decât Regatul României. Mai mult, ei cheamă poporul român transilvănean la luptă împotriva armatei Regatului României. Protestul lor şi telegrama o publică în Telegraful Român din august 1916. Doi dintre episcopii care au semnat scrisoarea de protest împotriva intrării trupelor române în Transilvania, I. Papp şi Miron Cristea, ţin cuvântări la adunarea de la Alba Iulia şi vorbesc despre măreaţa zi a unirii. Vântul bătea mai puternic dinspre București…

Negocieri după Unire pentru păstrarea privilegiilor

După unire, ierarhii ortodocși din Transilvania au purtat nu mai puțin de 6 ani tratative privind respectarea autonomiei bisericești, de care beneficiaseră în Austro-Ungaria, cu oficialități care habar nu aveau ce însemnau principiile autonomiei și subsidiarității bisericești, dar nici nu aveau vreun interes să le recunoască ardelenilor autonomia. Greco-catolicii, în dorința lor de a scăpa de sub controlul autorităților romano-catolice, au militat deschis pentru unire. După exact 30 de ani, au încetat să mai existe, pentru 42 de ani…