Istoria cum nu e scrisă în manuale. Ce sărbătoresc maghiarii în 15 martie

Revoluția numită și „lupta de eliberare” din 1848-49 este unul dintre evenimentele decisive ale istoriei contemporane a Ungariei, o piatră de temelie a identității naționale. Prin reformele sale sociale, Kossuth Lajos, inițiatorul luptei de transformare civilă și de apărare a devenit parte a mitologiei naționale.

Revoluția care a isbucnit în 15 martie 1848 la Budapesta a fost o parte integrantă a valului revoluționar european din 1848, dar a fost singurul care s-a transformat într-un război civil sângeros, purtat aproape un an, în care trupele imperiale austriece au avut nevoie de sprijinul militar al Imperiului Rus pentru a putea învinge armata revoluționară maghiară. Practic, „lupta de eliberare” din 1848-49 este cel mai cunoscut conflict militar din istoria națiunii maghiare.

Premisele revoluției

După eliberarea de sub ocupația otomană și înfrângerea războiului de independență condus de Ferenc Rákóczi al II-lea, drepturile maghiarilor au fost relativ îngrădite. „Pragmatica sanctio”, adoptată în 1723, a legitimat relația dintre dominația habsburgică și poporul maghiar. Ulterior, singurul pas important în acest domeniu până în 1848, a fost actul X din 1791, care a asigurat independența juridică a țării față de restul imperiului.  Programul de reforme adoptat în primăvara anului 1848 este rezultatul a aproape două decenii de pregătiri. Puținele reforme parlamentare acceptate de dominația austriacă au permis totuși nașterea unor curente reformatoare, de eliberare, care și-au format propriul program. În acest context au apărut pe scena publică viitorii lideri ai mișcării revoluționare: Lajos Kossuth, Deak Ferenc, Széchenyi István, Bertalan Szemere, József Eötvös și alții. În noiembrie 1847 s-a întrunit Dieta de la Bratislava, care se va dovedi că a fost ultima. Forțele reformatoare coalizate într-un grup al opoziției împreună cu  Partidul Conservator au prezentat un program de reforme bine conturat, susținut și de anumite cercuri de la Viena. În timpul iernii grupurile reformatoare păreau în impas în ceea ce privește impunerea programului lor, dar vestea izbucnirii revoluției franceze în 22 februarie 1848 a dat un imbold și cercurilor reformatoare din întreg Imperiu Austriac. În data de trei martie, Kossuth a prezentat un program de revendicări care cuprindea: înființarea unei bănci maghiare independente, reforma sistemului de apărare, abolirea iobăgiei, reforma sistemului fiscal, înființarea unui parlament al Ungariei și a unui guvern național independent. În data de 13 martie izbucnește, la Viena, Revoluția Tineretului Studențesc care duce la demisia cancelarului Metternich și acceptarea de către Parlamentul Imperiului a revendicărilor revoluționarilor. O parte importantă a Imperiului Habsburgic a revendicat adoptarea unei constituții, cerință care a avut un ecou decisiv în izbucnirea revoluției din 13 martie de la Viena. Revendicările revoluționarilor au fost preluate de Parlament și prezentate Curții Imperiale sub forma unei „inscripții parlamentare”. Ultima „lovitură” dată Curții Imperiale a fost dată în 15 martie de tineretul radical maghiar care a reușit să-și impună, pașnic, programul de revendicări în 12 puncte.

Ceea ce vrea națiunea maghiară.

Să fie pace, libertate și înțelegere!

1. Vrem libertatea presei și desființarea cenzurii.
2. Un guvern independent maghiar la Buda-Pesta.
3. Adunare națională anuală la Pesta.
4. Egalitate civilă și religioasă în fața legii.
5. O gardă națională maghiară.
6. Plată universală și echitabilă a impozitelor.
7. Desființarea iobăgiei.
8. Curți cu juri bazate pe reprezentativitate juridică egală.
9. Crearea unei bănci naționale a Ungariei.
10. Ca armata maghiară să fie un sprijin al națiunii, ca soldații noștri să nu fie duși în străinătate și ca soldați străini să fie luați de pe teritoriul ungar.
11. Eliberarea prizonierilor politici.
12. Unirea (cu Transilvania, aflată atunci sub ocupația Imperiului Austriac).

Egalitate, Libertate, Fraternitate!

Învățămintele revoluției pentru maghiari și români

După aproape un an de lupte sângeroase între armatele revoluționare maghiare și armata imperială sprijinită de miliții ale românilor și sașilor din Transilvania, revoluția a fost înăbușită doar cu sprijin militar oferit de Imperiul Rus.  Cu doar câteva zile înainte de o eventuală confruntare cu forțele militare ruse care veniseră în ajutorul Habsburgilor, Lajos Kossuth a demisionat pe 11 august 1849 și a fugit la Vidin, în Imperiul Otoman. Pe tot timpul exilului său, Kossuth avea să-l acuze de trădare pe Artur Gorgey – generalul căruia i-a încredințat conducerea Ungariei, în ciuda faptului că acesta câștigase nenumărate bătălii. În exil, Kossuth a înțeles că eșecul său se datorează politicii dezastruoase față de celelalte națiuni: români, slovaci, croați, sârbi. Nicolae Bălcescu – care negociase cu Kossuth încetarea luptelor cu Avram Iancu – alături de alți exilați români de la 1848 a avut inițiativa unor discuții cu exilații maghiari asupra creării unei confederații danubiene care să cuprindă teritoriile locuite de români, unguri și sârbi. Proiectul lui Bălcescu a fost prezentat în ianuarie 1850 emigranților maghiari din Paris, Laszlo Teleki și Gyorgy Klapka. Proiectul lui Bălcescu elimina granițele istorice, rolul principal fiind jucat de blocurile compacte locuite de o anumită națiune. Bălcescu preciza în proiectul său că chestiunea Transilvaniei urma să fie abordată ultima. În viziunea lui Bălcescu eventuala confederație danubiană urma să aibă un parlament central cu 150 de membri – câte 50 reprezentând fiecare națiune: românii, ungurii și slavii sud-dunăreni. Parlamentul federal urma să aibă atribuții în privința politicii de apărare, politicii externe și politicii fiscale. Limba propusă pentru acest parlament federal era germana sau franceza. Kossuth a respins propunerea exilaților români – ceea ce l-a făcut pe Bălcescu să spună ca „Kossuth este un om mort, un reprezentant al trecutului, al trecutului care a fost înmormântat pentru totdeauna”. Trebuie remarcat faptul că toți cei care propuneau acest proiect al unei Confederații Danubiene nu aveau nici cea mai mică influență asupra politicii reale. La rândul său, Avram Iancu, care a apărat cu arma în mână interesele austriecilor, a fost în final batjocorit de aceștia, arestat, întemnițat și declarat nebun.