Dacă e Red Bull X-Alps, e și Toma Coconea: „și dacă termini cursa, tot învingător te numești”
Luna ce vine este un moment special pentru cei care așteaptă cu nerăbdare una dintre cele mai solicitante curse din punct de vedere fizic, din lume. Ascensiuni epice, bătălii incredibile între protagoniști, tactici complexe și muncă în echipă. Toate aceste componente se adaugă frumuseții brute a Munților Alpi. Red Bull X-Alps îl va avea, din nou, la start și pe petroșăneanul Tomi Coconea, care va fi asistat tot timpul de colegul său, Daniel Pisică.
Coconea, prezent la toate edițiile de până acum, s-a clasat de două ori pe locul secund în cea mai dificilă cursă de anduranță din lume, în care participanții trebuie să străbată pe jos sau în aer cu parapanta circa 1.000 de kilometri prin Munții Alpi, de la Salzburg până în Monaco, în cel mai rapid timp posibil. Cursa începe în Salzburg, apoi se îndreaptă spre est, din masivul Gaisberg spre Dachstein, de pe pantele căruia sportivii se lansează în lunga călătorie spre mare. În 2013, participanții au reușit sa acopere sute de kilometri într-un singur zbor prin valea Pinzgau, datorită condițiilor de zbor care au fost foarte favorabile. Anul acesta, traseul este prin nord, unde terenul este mult mai complicat pentru zbor. Red Bull X-Alps 2015 vine cu un nou traseu, un prolog de o zi în regiunea austriacă Salzkammergut și reguli diferite, iar organizatorii au anunțat că aceasta va fi cea mai dificilă ediție de până acum.
Tomi, încă un an, încă o participare. De ce ai ales această întrecere?
Pentru mine, Red Bull X-Alps nu este o competiție, este un mod de viață, încă din 2003, de când am participat la prima ediție. Într-un fel sau altul simt că acest concept a fost creat special pentru mine. Combinația de parapantă, alergare montană și cățărare este exact pe placul meu. Este o întrecere foarte importantă pentru mine, pentru că iau fiecare etapă în serios și încerc să fac o cursă cât mai bună. Nu există compromisuri și îmi doresc să particip cât îmi va permite organismul. Nu mă văd făcând altceva!
Ești recunoscut pentru determinare și pentru faptul că nu renunți niciodată. De unde această atitudine?
În fiecare dintre noi există spiritul de învingător. Depinde de fiecare cum și-l dezvoltă sau cultivă. Încă din copilărie am fost nevoit să mă descurc singur în multe situații, a trebuit să îmi întrețin familia încă din adolescență și probabil că aceste lucruri m-au responsabilizat și m-au făcut să lupt, să nu renunț niciodată, indiferent de cât de greu mi-a fost, a trebuit să merg înainte. Pentru mine nu există o problemă fără soluție. Trebuie doar să ai răbdare sau să lupți să o găsești.
Cum ai ajuns să parctici sporturile de aventură și, implicit, parapantismul?
De mic am fost pasionat de sport. Îmi plăcea foarte mult să alerg. Muntele este a doua mea casă, așa că de copil mi-am petrecut mult timp pe munte, mai ales că m-am născut și am crescut într-o zonă montană. În 1991 a venit un grup de francezi într-o tabără. Aveau cu ei mai multe parapante. M-au fascinat încă din prima clipă. Mă gândeam numai la cum este să zbori, să guști din libertatea pe care ți-o oferă cerul. Am încercat, mi-a plăcut și înainte de a pleca mi-au donat o parapantă. Așa am început. Am fost mai mult autodidact. Am învățat singur, mai mult din instinct.
Cât de intens te antrenezi și în ce constă pregătirea pentru o astfel de competiție?
Foarte intens. Nu trece nicio zi fără să fac antrenamente. Iarna practic schiul de fond, alerg, dacă zăpada nu este foarte mare, iar de când vine vremea de zbor încep antrenamentul pentru Red Bull X-Alps. În perioada de iarnă insist pe dezvoltarea calității motrice de bază, rezistența, prin antrenamente bazate pe variația volumului și variația intensității; când vremea devine bună de zbor, combin zilnic zborul de distanță cu alergarea de rezistență. Oricum ar fi, nu-mi văd viața fără antrenamente, fără sport.
Spune-ne 5 momente favorite de la Red Bull X-Alps.
Firește, primele ar fi victoriile din 2007 și 2011, când am făcut eforturi uriașe să rămân treaz. Apoi cursa din 2003, când am rămas blocat pe munte la 3000 de metri în sandale și șort, pe lapoviță și ninsoare. Ar mai fi ediția din 2011, când am avut o entorsă în a patra zi de concurs și a trebuit să fac un efort supraomenesc să alerg până la final cu acest handicap, dar și cea din 2009 când am alergat patru ore cu prietenul meu Daniel Pisică (n.red. – care îl însoțește și anul acesta) printr-un labirint de viță de vie. Mai aveam puțin și ne luam la bătaie dacă nu reușeam să găsim calea cea bună.
Cu ce accidentări te-ai confruntat de-a lungul anilor?
Păi, am avut piciorul zdrobit, la un pas de amputare, bazinul rupt, mâna ruptă într-o avalanșă, însă de fiecare dată am trecut cu bine peste probleme. Sunt momente când ești gata să renunți – au fost și la Red Bull X-Alps, dar cel mai important este să depășești durerea fizică și să mergi mai departe.
Cum vezi întrecerea de anul acesta și care e obiectivul tău?
Competiția a devenit din ce în ce mai dură, echipamentele au devenit foarte performante și ușoare, iar în ceea ce mă privește, pot spune că mi-am îmbunătățit partea tehnică și tactică. Ca de fiecare dată, caut victoria, bineînțeles, chiar dacă este un obiectiv foarte greu de atins. Din punctul meu de vedere, numai să te numeri printre cei care reușesc să ajungă la finiș și tot ești un învingător. Cine știe, poate anul acesta îl pot depăși pe Christian Maurer (de trei ori câștigător – n.red.), viața e plină de surprize. Orice ar fi, eu voi fi mulțumit și mă bucur că am atâția prieteni și oameni alături, care mă susțin necondiționat. Când lupt pentru mine, lupt și pentru ei.
