Ştrandul de la Hunedoara: 10 lei intrarea, 10 lei şezlongul
Primăria municipiului Hunedoara supune dezbaterii publice un proiect de hotărâre referitor la tarifele ce urmează să fie practicate la noul ştrand, situat în centrul oraşului.
Edilii se află şi în căutarea unui nume pentru rezultatul investiţiei în valoare de aproape 2 milioane de euro.
Ştrandul urmează să fie deschis cel mai târziu pe 15 iulie, după cum a declarat recent primarul Viorel Arion. Acesta va putea primi simultan 450 de persoane.
Se stă doar pe şezlonguri
Conform variantei de proiect avansată de Primărie, pentru copiii de până la şase ani, intrarea va fi gratuită, însă pentru copiii cu vârste între 1 şi 6 ani va trebui achitată şi contravaloarea şezlongului – 10 lei. Pentru elevi şi studenţi intrarea este taxată cu 5 lei, dar şi aceştia trebuie să plătească închirierea şezlongului tot cu 10 lei. Pentru adulţi, preţul total propus (intrare plus şezlong) este de 20 de lei. Cine vine la ştrand cu maşina, plăteşte 5 lei taxă de parcare. Se pare că Primăria doreşte să organizeze în ştrand şi petreceri nocturne. Tariful de intrare propus este de 15 lei, preţ care creşte la 20 de lei în serile în care sunt invitaţi să concerteze diferiţi artişti. Proiectul este postat pe site-ul Primăriei Hunedoara, unde se aşteaptă şi eventualele sugestii din partea cetăţenilor.
Se caută nume
Contul de facebook al Primăriei Hunedoara este folosit pentru o dezbatere neoficială legată de viitorul ştrand al oraşului, referitoare la găsirea unui nume. Mulţi dintre cei care au postat comentarii preferă ca viitorul nume să aibă în componenţă cuvântul „Corvin”, alţii se rezumă la formulări de genul „Perla Hunedoarei” sau „Perla Cavalerului”. Variantele continuă să apară, iar reprezentanţii Primăriei promit vă le iau în considerare.
Construcţia ştrandului de la Hunedoara a început anul trecut, iar, iniţial, termenul de execuţie plănuit era de 24 de luni. Primarul Viorel Arion a insistat ca acest termen să fie redus la 12 luni. Investiţia se ridică la aproape 2 milioane de euro, Arion spunând că se doreşte ca obiectivul de la Hunedoara să fie, practic, cel mai modern ştrand public din întregul judeţ. Aşa s-a justificat şi în faţa Consiliului Local când a solicitat suplimentarea sumei cu aproape 100.000 de euro pentru cumpărarea şi montarea unei instalaţii de produs valuri într-unul dintre cele trei bazine. Pe acelaşi cont de facebook al Primăriei se anunţă că accesul în bazine se va putea face doar după ce fiecare client va trece pe la duş, iar apa va fi tratată cu substanţe chimice de ultimă oră. În plus, cine urinează în apă va fi dat de gol de una dintre substanţele din apă, care vor face ca aceasta să se coloreze instantaneu în jurul persoanei respective, iar aceasta va fi obligată să suporte costurile schimbării apei din bazin.
2 milioane de euro este suma la care se ridică investiția Primăriei Hunedoara.






