glasul-hd.ro Web analytics

Comorile mai puțin știute ale Hunedoarei

Comori mai puțin știute ale Hunedoarei. Centrul istoric al Orăștiei

Centrul istoric al municipiului Orăștie este format din străzile Bariţiu George, Bălcescu Nicolae, Beriului, Coşbuc George, Creangă Ion, Dobrogeanu-Gherea C., Eminescu Mihai, Goga Octavian, Lazăr Gheorghe, Luminii, Orizontului, Primăverii, Şaguna Andrei, Tolstoi L. N.; Piaţa Victoriei; Str. Viilor; Piaţa Vlaicu Aurel. Aproape toate au fost construite în secolul XVIII-XIX.

„Un oraș mare, împodobit cu tot felul de palate, hanuri și biserici, un oraș dulce”…

Atestat documentar încă din 1224, prin Diploma Andreiană, actualul municipiu își are cu siguranță originile în timpuri mult mai vechi, pentru că la începutul acelui secol al XIII-lea localitatea se găsea „în plin proces de dezvoltare economică și de cristalizare a unor structuri administrative stabile”. Prin urmare, „în mod logic [nici] într-un sfert de veac de transformări Orăștia nu putea să ajungă la stadiul de evoluție cuprins de Bula de aur” (A. E. Dorner, V. Ionaș, I. Lazăr, M. Căstăian, Orăștie 775, Deva, 1999, p. 13).
Există o listă impresionantă de titluri care fac referire sau chiar descriu amănunțit zona și târgul/orașul/municipiul de-a lungul secolelor care au urmat. Nu putem să le amintim aici pe toate și nici nu are sens în contextul în care situl la care ne referim în textul de față cuprinde fronturile stradale de pe 15 străzi și 2 piețe, aspectul actual datând din secolele XVIII-XIX. Merită însă să pomenim câteva lucrări ale unor autori reprezentativi (cel puțin pentru publicul familiarizat cu domeniul istoriografiei). Astfel, Gáspár Heltai afirmă că „Orăștia inițial a început să fie înconjurată cu ziduri, dar din cauza luptelor s-a renunțat”, astfel încât a rămas doar fortificația din centrul localității. Giovan-Andrea Gromo, aproximativ la mijlocul secolului al XVI-lea spune că Broos-ul „oraș săsesc nu prea mare și nici tare, dar înfloritor și cu o viață meșteșugărească, cu o cetate nu prea întărită” (Călători străini despre Țările Române, vol. 2, București, 1970, p. 318).
Aproximativ un secol mai târziu, istoricul, geograful și călătorul turc Evliya Ḉelebi preciza că Szászváros-ul era „un oraș mare, împodobit cu tot felul de palate, hanuri și biserici, încât era un oraș frumos, cu vii și grădini, cu târg și bazar. Când a fost ars s-au găsit în el atâtea bogății și provizii, încât ostașii islamici s-au îmbogățit și s-au îmbelșugat”( Călători străini despre Țările Române, vol. 6, București, 1976, p. 543).
La ora actuală însă, cel mai impresionat aspect este dat de modificările aduse atât construcțiilor dar mai ales fațadelor la sfârșitul secolului al XIX-lea și chiar începutul secolului XX, când și la Orăștie se impune în arhitectură stilul Seccession, prin care sunt introduse „în această artă elementele modernității, precum fierul sticla și cimentul, propunând elemente decorative și structurale marcate de forme vegetale sinuoase sau forme liniare” (Art Nouveau, ed. Laura Pamfil, București, 2009, p. 10). Se mai păstrează și azi câteva balcoane de fier forjat, cel puțin două bow-window-uri, fațate mai mult sau mai puțin spectaculoase și niște porți istorice. Cea mai reprezentativă clădire, din acest punct de vedere rămâne așa-numita „Casă Vulcu”, despre care poate vom vorbi cu altă ocazie.

Alte obiective în zonă

În primul rând trebuie văzut Muzeul de Etnografie și Artă Populară, situat în centrul istoric mai sus amintit, mai precis în Piața Aurel Vlaicu, la numărul 1. Sediul actual al muzeului a fost în trecut clădirea Primăriei orașului. Apoi nu trebuie evitată nici vechea fortificație a Orăștiei, chiar dacă momentan zidurile și turnurile sunt în totalitate demantelate (fără metereze, creneluri sau acoperișuri), unele parțial prăbușite iar altele dispărute în totalitate, ca urmare a construcțiilor realizate în secolele XVIII-XIX. În interiorul cetății se pot observa ruinele unei biserici de tip rotondă, construită în urmă cu o mie de ani dar descoperită abia în campania de săpături arheologice din 1992. Rotonda este situată în apropierea bisericilor lutherană și reformată, iar peste zidul cetății se găsește sinagoga datând din secolul XVIII, în prezent restaurată și utilizată ca spațiu expozițional.

Daniel I. Iancu