glasul-hd.ro Web analytics



Comorile mai puțin știute ale Hunedoarei

Statuile – menhir de la Baia de Criș

Printre exponatele importante din patrimoniul Muzeului Civilizaţiei Dacice și Romane din Deva se regăsesc și patru statui-menhir și un menhir simplu, toate descoperite în zona localităţii Baia de Criș. Ele sunt prezentate publicului în cadrul Lapidariului, colecţie aflată în vecinătatea Palatului Magna Curia, sediul central, din Deva, al Muzeului Civilizaţiei Dacice și Romane.
Menhirul, o „piatră lungă”, este definit drept un „monument (funerar sau de cult) megalitic, format din blocuri de piatră necioplită, izolate sau grupate în aliniamente, în cercuri sau semicercuri, și care este întâlnit mai ales în Bretagne și sudul Angliei” (Dicţionarul explicativ al limbii române, Chișinău, 2007). Spre deosebire de menhirii simpli, statuile-menhir „sunt reprezentări umane, la care diferite detalii anatomice sunt ușor de recunoscut și la fel pot fi recunoscute și detalii de îmbrăcăminte, dar toate pe un întreg pe care îl reprezintă blocul alungit de rocă, mai mult sau mai puţin, uneori chiar deloc, umanizat” (Ioan Chintăuan, Statui menhir din România. Încadrarea în tipologia europeană, Cluj-Napoca, 2009).
Din acest punct de vedere, piesele deţinute de instituţia muzeală din Deva sunt cele mai numeroase de pe teritoriul României: patru. Un alt aspect inedit este dat de faptul că descoperirea lor se încadrează pe un interval cronologic ce depășește un secol. Dacă primele trei statui-menhir au fost descoperite și făcute cunoscute de către Téglás Gábor (primul director al muzeului devean) la începutul deceniului nouă al secolului XIX, următoarele două piese au ieșit la iveală abia în anul 2000, când, în cursul unor lucrări de decopertare efectuate la cariera de cărbune de la Ţebea, muncitorii au descoperit mai multe piese litice.
„Relatările lucrătorilor din carieră menţionează o statuie, un bloc mare, fasonat, o piatră sculptată sub forma unui cap uman, precum și o lespede fasonată având multe semne și scriere. Dintre acestea, doar primele două piese au fost recuperate” de către echipa de arheologi trimisă la faţa locului (Nicolae Cătălin Rișcuţa, O nouă descoperire arheologică la Baia de Criș – jud. Hunedoara, în „Thraco-dacica”, nr. 1-2, 2001).

Capetele, sculptate separat

Realizate dintr-o gresie de provenienţă locală, cu un conţinut ridicat de oxizi de fier, ceea ce le oferă o culoare ușor brun-roșcată, statuile-menhir sunt, de fapt, „blocuri de piatră care în urma prelucrării au primit forma corpului uman. Privite frontal, statuile au umeri largi, silueta îngustânduse în zona mijlocului, pentru ca baza să fie mai lată. Pe grosime, partea superioară este mai îngustă, în vreme ce partea inferioară, pentru a oferi mai multă stabilitate, este mai groasă… Toate elementele figurate sunt lucrate în relief nu prea pronunţat, iar muchiile acestor reprezentări sunt rotunjite… Statuile nu prezintă greșeli sau ezitări în execuţie, ceea ce denotă că au fost lucrate de o mână formată pentru această activitate specializată” (Nicolae Cătălin Rișcuţa, studiul citat).
Printre elementele figurate pe statuile-menhir se regăsesc detalii anatomice, de vestimentaţie, accesorii și podoabe, unelte, arme sau însemne de rang. Cel mai bine sunt redate mâinile, însă este semnificativ faptul că la toate aceste statui capul nu este reprodus. Dar „nu poate fi vorba despre o spargere a capului”, întrucât suprafeţele nu prezintă asperităţi specifice unor rupturi. Mai mult, acele zone sunt lucrate îngrijit, unii specialiști considerând acele suprafeţe drept suport pentru capete sculptate separat.
Pentru a putea înţelege statuile-menhir de la Baia de Criș, ele trebuie admirate în cadrul expoziţiei Lapidarium de la MCDR Deva. Datele tehnice oferite în exces nu fac decât să reducă din spectacolul vizual oferit unui vizitator mai mult sau mai puţin interesat de menhirii din preistorie, mai precis de perioada situată între sfârșitul neoliticului și începutul epocii bronzului.

Daniel IANCU

Back to top button