Ce înseamnă dependența de jocuri de noroc: „Pe lângă lucrurile materiale pierdute din cauza jocurilor de noroc, am pierdut și o perioadă frumoasă din viața mea, pe care nimeni nu mi-o va mai da înapoi
Cătălin Pascu, un hunedorean de 27 de ani, a fost un împătimit al jocurilor de noroc. Și-a vândut lucrurile din casă, inclusiv mașina pe care a primit-o în dar de ziua lui. De doi ani însă, nu s-a mai apropiat de vreo sală de jocuri. Între timp a devenit tătic, iar acest lucru l-a făcut să renunțe la acest viciu. Tânărul povestește, pentru „Glasul Hunedoarei”, cât de greu i-a fost să treacă peste această perioadă și cum vede viața, acum, după cel mai negru episod din viața sa.
Cătălin, spune-ne, cum și când ai început să frecventezi locurile cu jocuri de noroc?
Când eram în liceu. Dintr-o simplă curiozitate, exact cum e și cu fumatul. Am încercat azi, am încercat mâine și tot așa. Și iată-mă ajuns într-o dependență morbidă, dacă-mi permiți să folosesc termenii aceștia. Ajungi într-un stadiu în care pur și simplu nu te poți opri. Revenind la cum am început. În liceu, aveam niște colegi care deja încercaseră senzațiile acestui viciu. Am terminat un liceu de elită din Deva, eram doar copii buni în clasă. Adică nu duceam lipsă de bani sau de alte cele. Și eu provin dintr-o familie bună, nu am dus lipsă de nimic. Mereu aveam bani pentru „păcănele” și ruletă. Aveam banii de buzunar de acasă. Acest „simț” s-a dezvoltat mai bine și mai mult în momentul în care am plecat la facultate în Cluj-Napoca. Acolo am dat de gustul vieții de noapte. Oraș mare, posibilități mari, săli de joc din metru-n metru.
Ai ajuns în Cluj la facultate. Acolo de unde aveai bani pentru astfel de vicii?
Păi, îmi dădeau părinții, adică nu era asta o grijă prea mare. Cum am mai spus, provin dintr-o familie bună. Banii nu au fost o problemă la mine. Ai mei erau încântați că am mers la facultate, deși inițial nu voiam. Îmi doream să îmi deschid o afacere aici în Deva, dar m-am gândit că vreau să experimentez viața. Să văd lucruri noi, oameni noi, dar mai ales viața de noapte. Bineînțeles că pe la cursuri nu prea dădeam. După o noapte de distracție prin cluburi și alte nebunii, cine se mai putea trezi pentru cursuri și seminarii. Am noroc prin simplul fapt că am urmat un domeniu care-mi place și anume, marketing și publicitate și aveam cât de cât habar de domeniu. Din păcate din cauza vieții agitate și la gândul de a aduna cât mai mulți bani pentru a putea da lovitura la jocurile de noroc nu mai aveam concentrarea necesară pentru a avea note bune. În mintea mea se crease un precedent prin care credeam că dacă voi continua să joc, voi câștiga potul cel mare, exact ca în filmele americane, în Las Vegas. Eram orbit de acest gând. Aveam o sală de jocuri chiar lângă blocul unde am locuit pe perioada studenției. Eram seară de seară la acea sală de jocuri. Deja lumea mă știa pe acolo. La început pariam pe sume mici, că mă gândeam că o să rămân fără bani și nu am cum să le tot cer la ai mei. Asta în măsura în care îmi trimiteau bani azi și eu mâine nu mai aveam nimic. E un microb de care poți să scapi sau poate să te urmărească toată viața. Aveam 20 de ani și credeam că toată lumea e a mea.
Spuneai că viciul tău pentru jocuri de noroc a crescut. Când nu îți mai ajungeau banii, ce făceai?
Dacă îți vine să crezi, am ajuns să îmi vând din lucruri. Pentru început mi-am vândut din haine. Îmi permiteam să îmi cumpăr haine de la magazinele mari, de firmă. Mi-am vândut până și parfumurile. Ai mei nu știau niciun moment ce se petrece, pentru că simulam totul foarte bine și de multe ori, îi mințeam că eu sunt acasă în pat citeam sau scriam, și eu eram te miri pe unde. Apoi mi-am vândut telefonul și laptopul, iar părinților le-am spus că mi s-au furat. Cum am mai spus, la sălile de joc, cunoști fel de fel de persoane dubioase. Am cunoscut și eu niște băieți de la care am luat bani împrumut. Am luat o dată o sumă mică, i-am returnat la timp și nu a fost nicio problemă. Tot așa până când, într-o seară am pierdut tot ce aveam și nu mai aveam cum să mai joc. Am luat de la acele persoane dubioase bani cu dobândă. Am împrumutat cam 300 de euro. Dobânda era de 50 la sută, cu fiecare întârziere. La final am ajuns să le dau vreo 1.500 de euro înapoi. Nu știam cum să fac rost de acei bani, alor mei nu le puteam cere această sumă că nu o puteam justifica. Am ajuns să primesc și amenințări cu bătaia, cu moartea. A trebuit să îmi vând mașina primită de ziua mea ca să pot achita datoriile către cămătari din cauza „păcănelelor” și a ruletei.
Și acum ce faci, mai joci?
De doi ani nu am mai intrat într-o sală de jocuri. De când am devenit tătic, am devenit un om mai responsabil. Am un loc de muncă bun în Cluj-Napoca, o soție frumoasă și înțelegătoare care-mi cunoaște trecutul și am un băiețel, de care sunt tare mândru. Cred că fiecare dintre noi a avut o perioadă întunecată în viața lui, iar a mea a fost asta, cu jocurile de noroc. Eu am renunțat la partea asta, când, am început să primesc amenințări cu moartea atât pentru mine, cât și pentru familia mea. Am vândut cam tot ce aveam de preț să-mi achit datoriile pe care le făcusem la cămătari. Asta mereu am să o privesc ca fiind experiența ce m-a făcut să devin om, dar care m-a și ruinat. De ce spun asta? Pentru că m-a ruinat și moral și material. În această perioadă am făcut tot ce se poate face, petreceri, alcool, droguri. Au fost în viața mea, doi ani și jumătate negri, zbuciumați, în care mereu am privit peste umăr să văd dacă nu cumva mă urmărește cineva. Deși eram perfect conștient că nu e bine să joci, o făceam mai mereu.
Ce sfaturi ai pentru cei care, poate, au urmat sau urmează aceeași cale?
Eu nu sunt în măsură să dau sfaturi nimănui, însă trebuie să se gândească la faptul că vor ajunge să piardă lucruri în viață, vor ajunge să piardă oameni, se vor distruge singuri. Atât fizic,cât și din punct de vedere mental. Eu pot spune că sunt printre cei norocoși, că nu mai simt nevoia să joc, însă alții nu se pot stăpâni. Din păcate nu există dezintoxicare cum e pentru țigări și alcool. Pentru acest viciu trebuie să existe dorință de dezintoxicare la nivel mental.
