Secretele romanilor se descoperă mai uşor la Ulpia Traiana – Sarmizegetusa

Câţiva litri de benzină, vreo 20 de lei în buzunar şi câteva ore libere. De atât ai nevoie ca să îţi dai seama cam cum arăta un oraş roman. Nu trebuie să schimbi trenuri, nici să urci dealuri pentru asta. Trebuie doar să iei drumul spre Haţeg, apoi cel spre Oţelu Roşu şi să te opreşti în centrul comunei Sarmizegetusa.

Dacă treci pe DN 68 dinspre Haţeg spre Caransebeş, de îndată ce ajungi în centrul comunei amintite, pe stânga, la doar câţiva metri de drum vezi câteva coloane şi „pietre vechi”. Intri în parcarea de la intrarea în situl arheologic, iar aici nu te întâmpină nimic de sorginte romană. Cele două birturi nu seamănă absolut deloc cu nimic antic, iar muzica ce urlă din-năuntrul lor… Ignori muzica spunându-ţi că e bine, totuşi, că ai de unde să-ţi cumperi un ceai cald.

Mic, într-un amfiteatru, cândva, şi mai mare

Un singur ghid mai e la Ulpia Traiana – Gheorghe Băieştean. Lucrează de lunea până sâmbăta inclusiv, de la 09.00 până la lăsarea întunericului. Stă şi peste program pentru grupurile organizate şi vine de acasă, când poate, chiar şi duminica. Gică Băieştean mărturiseşte că are două variante de ghidaj: una de o oră şi jumătate pentru turiştii grăbiţi, şi una de cel puţin trei ore pentru cei cu adevărat interesaţi.

De la ghid afli că „pietrele” pe care le-ai văzut din drum sunt, de fapt, urmele templului lui Liber Pater, sanctuarul zeilor Aesculap şi Hygia şi basilica de templu. După câţiva paşi de la intrare, pe dreapta ţi se înfăţişează urmele cazarmei gladiatorilor, lângă ele fiind fundaţia templului zeiţei Nemesis, iar în spatele lor apare, încă impresionant, amfiteatrul. Zidurile sale sunt şi acum foarte groase şi se mai înalţă până la 3 – 4 metri deasupra solului. În arena sa, lungă de 80 de metri şi lată de 60 începi să te simţi mic. În tribune încă se mai văd scaune de piatră inscripţionate cu numele potentaţilor vremii. Ei aveau locurile lor rezervate în primele rânduri ale tribunelor.

Sunt mai bine conservate sub pământ

Amfiteatrul nu se potriveşte deloc cu casele contemporane care au ajuns foarte aproape de edificiu. De fapt, jumătate din întreaga aşezare este acum ocupată de casele şi grădinile din sat. La ieşirea estică din amfiteatru te întâmpină un câmp frumos şi verde. Este una dintre multele zone pe care arheologii nu au apucat să le cerceteze şi pe care localnicii le lucrează cu plugurile de mai bine de 100 de ani. Arheologii le-ar scoate la lumină, dar se tem că, odată decopertată zona, nu s-ar găsi banii necesari pentru conservarea lor. În plus, şi săpăturile arheologice costă, iar bani nu sunt.Turul sitului continuă spre sud. Pe stânga apar alte fundaţii impresionante de temple (Templul mare şi Templul zeului Sylvanus), iar lângă ele sunt urmele din piatră ale atelierului de sticlărie. Drumeagul ce merge spre for trece pe lângă o livadă cu pruni. Dacă n-ai avea ghidul lângă tine, n-ai putea să crezi că sub acea livadă se află una dintre cele două therme publice ale oraşului. În secolul al XlX-lea arheologii maghiari le-au săpat, le-au publicat şi le-au reacoperit cu pământ. Arheologii ultimelor decenii au tot săpat, dar aproape nicio săpătură nu a fost urmată şi de lucrări de conservare. „Piatra” folosită de romani este marmură de Bucova, mai poroasă şi mai puţin rezistentă la ploaie. Bucăţile de marmură care au mai rezistat au fost luate de turişti acasă. Până şi profesorii care veneau cu grupurile nu se pot abţine să nu ia ceva acasă. De exemplu, pavajul de marmură al pasajului de trecere din forul civil spre cel religios încă mai exista în 1996. Acum nu mai e.

O metropolă a Antichităţii

Un pic mai sus, pe stânga drumeagului, apare Palatul Procuratorului. Este „decopertat” doar pe jumătate, poate chiar mai puţin, dar se văd, lângă el, urmele hambarelor uriaşe pentru acele vremuri, unde se adunau rezervele de cereale, precum şi compartimentarea birourilor funcţionarilor din palat. Aici se află alte therme, cele personale, ale procuratorului. O parte a edificiului se ascunde sub pământ, într-o altă grădină a unui alt localnic din Sarmizegetusa. Lângă palat se înalţă un val de pământ. Sub el se află zidul oraşului, înalt de şase metri, care împrejmuia oraşul propriu-zis. În oraşul roman nici nu-ţi dai seama când intri. Capitala romană, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa – pe numele ei complet, avea 33 de hectare între zidurile zonei civile, plus 60 – 80 de hectare în afara acestora, fapt pentru care era considerată o aşezare de dimensiuni medii, la nivelul întregului Imperiu Roman, şi „metropola” provinciei. Numărul estimat al populaţiei este de 20.000 – 30.000, însă Gheorghe Băieştean este convins că aici au trăit 50.000 de oameni.

Urmele statuilor aurite

Aproape de for, câteva coloane stau răsturnate lângă un colţ al pătratului de piatră, în dreapta lor, mai aproape de intrarea în for, patru pătrate de piatră alcătuiesc „locus grome”, un fel de „kilometru zero” al aşezării, punctul din care se calculau toate distanţele oraşului. Intrarea în for era cândva monumentală, cu patru piloni, inscripţii şi fântâni. În interiorul forului grămezi de bolovani adunate pe toate cele patru laturi îţi dau doar de bănuit că pe acele locuri s-ar fi aflat cândva statui ale împăraţilor care au avut un rol important în viaţa comunităţii de aici. Trebuie să fi fost statui dintre cele mai frumoase, unele acoperite cu foiţă de aur, pentru că aici era capitala uneia dintre cele mai bogate zone cucerite de romani. În centru intrigă o grămadă şi mai mare de „bolovani”. Sub fostul miez al statuii principale sunt două gropi, varniţe săpate de localnici, cel mai probabil în secolul al XlX-lea, când aceştia au luat marmura din for şi au transformat-o în var.

Pe latura sudică a forului se mai văd foarte bine cele două încăperi ale visteriei Curiei, urme ale Basilicii şi ale clădirilor funcţionarilor importanţi. Din forul civil se trece apoi în forul religios. Dincolo de forul religios un şopru făcut mai în grabă adăposteşte bazinul anticei pieţe de peşte. În el era păstrat peştele viu pentru a fi vândut doritorilor. „Şi aici, s-au dat bani pentru săpătură dar nu s-a făcut vreun proiect pentru captarea apei, astfel încât să nu se distrugă bazinul” spune ghidul, iar povestea merge tot aşa pentru mai toate punctele interesante ale capitalei romane a Daciei.

Tarife şi un pont:

Biletul de intrare – 2 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari, 10 lei pentru adulţi

Taxa foto – 15 lei

Taxa video – 35 de lei

Taxa de ghidaj – 50 de lei

Majoritatea obiectivelor importante de la Ulpia Traiana au acum panouri informative, unele beneficiind chiar şi de reprezentări grafice ale formelor originale, însă un ghidaj de specialitate v-ar ajuta să vă daţi seama mult mai bine cât de fermecătoare era capitala Daciei Romane.        

Bonus: Muzeul din clădire

La Ulpia Traiana Sarmizegetusa e musai de văzut şi Muzeul Arheologic Sarmizegetusa, adăpostit de clădirea situată peste drum de situl în sine. Aici te aşteaptă sute de exponate spectaculoase descoperite în anticul oraş roman, explicate detaliat, plus elemente de reenactment istoric, cum ar fi armele şi echipamentele soldaţilor romani, ori diferite unelte, refăcute acum, dar după tehnicile din urmă cu 2000 de ani.