glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

În urmă cu 229 de ani moţii „aprindeau” Transilvania pentru că le-a fost luat dreptul să comercializeze ţuica pe care o produceau. În anul 2013 guvernul majorează acciza la un nivel absolut prohibitiv. Totuşi, ţăranii tac şi îndură. Să se fi obişnuit românii cu jugul pe care-l poartă de 23 de ani, impus de o clasă politică cu un comportament din ce în ce mai feudal? Este clar că românii au devenit imuni la orice abuz al puterii, preferând să rezolve problemele la nivel individual, decât să se revolte pentru nedreptăţile impuse de întreaga clasă politică. Fie de dreapta sau de stânga, politicienii sunt tot o apă şi un pământ, doctrina practic nu contează, măsurile economice şi sociale nu sunt adoptate în funcţie de orientarea politică, ci de sistemul de relaţii şi interesele acestuia. Încet dar sigur, România se întoarce în epoca feudală. Despre democraţie aproape că nu se mai poate vorbi atâta timp cât românii sunt împărţiţi în două categorii: scârbiţi şi politicieni oportunişti. Prima categorie este formată din acei oameni care s-au săturat, s-au resemnat sau nu înţeleg ce se întâmplă cu ei. Aceştia nu au nicio iniţiativă, nu încearcă să schimbe nimic, fiind convinşi de inutilitatea oricărei lupte împotriva sistemului. Probabil că au dreptate, pentru că sistemul este atât de bine pus la punct încât va fi greu de învins în lipsa unor „atacuri” concentrate din mai multe părţi. În a doua categorie stau politicienii, mici sau mari, de stânga sau de dreapta. Ei sunt cei care veşnic se vor orienta să le fie bine. Sunt exponenţii sistemului, oameni capabili să sară în orice barcă care pluteşte pe val. Oameni fără coloană vertebrală care pot fi găsiţi peste tot, în toate partidele politice. Sunt acei veşnic consilieri care nu fac nimic. De la trepăduşii care duc geanta preşedintelui, până la însuşi „el lider maximo”, politicienii vor avea impresia că li se cuvine totul, inclusiv dragostea şi respectul concetăţenilor, bucuroşi să se sacrifice, să muncească, să plătească impozite pentru ei. Singurele lor obligaţii sunt să tragă sforile, să încaseze şpaga şi să distribuie după bunul lor plac banii adunaţi din taxele şi impozitele plătite de „muritorii de rând”. Dacă pe lângă această împărţire între oamenii care muncesc şi plătesc şi feudalii care huzuresc de pe urma lor mai adăugăm şi rolul tot mai radical al unei biserici obediente puterii, ne facem o imagine a României feudale de la începutul mileniului trei. Democraţia este doar o vorbă în vânt în condiţiile în care putem observa o dizolvare a opoziţiei sau o aglutinare de oportunişti fără loc în noile partide care se vor o alternativă la putere. Baronul local este de multă vreme deja în fruntea bucatelor, el face regulile, el împarte banii, iar în jur, după bunul său plac, îi pedepseşte sau îi răsplăteşte pe vasali după cât au fost de cuminţi.

Loading...

Vezi și

Close