Credința, Speranța și Curajul – cele trei Grații ale Omenirii, gânduri de Paști în vremea covidulului.
Duminica trecută creștinii ortodocși au avut Floriile, iar cei catolici, reformați și protestanți Paștile. Pentru întreaga creștinătate duminica ce a trecut a fost încărcată de spiritualitate, de simbolistică.
Ideal ar fi ca întreaga lume creștină să ajungă să împărtășească Învierea Domnului în comun să nu mai existe acest decalaj, poate în curând vom ajunge să celebrăm împreună an de an, nu doar ocazional.
Scriu abia astăzi pentru că am vrut să trăiesc fiecare zi a acestei perioade, să o simt, să o înțeleg, fiind o altfel de celebrare, inedită, interesantă, ciudată, ieșită din tiparele cu care eram obișnuiți. Azi, după ce am lăsat ca emoția Învierii Domnului să mă cuprindă, după ce lucrurile s-au așezat în sufletul meu pot să scriu obiectiv și detașat despre aceste trăiri.
Sunt de confesiune romano-catolică, așa că tocmai celebrat Paștele. Este drept, nu am putut să merg să mă întâlnesc cu comunitatea de la biserica de unde merg de obicei, însă am avut șansa să particip la slujba de la Vatican, să fiu în frumoasa biserică Sf. Petru, să particip la slujba oficiată de Sfântul Părinte, să îi ascult predica și mesajul pascal. Pot să spun că am avut aceleași trăiri ca atunci când merg la biserica din parohie. În timpul ritualului de împărtășanie am trăit aceleași momente pe care le trăiesc cu ocazia fiecărei slujbe. M-am rugat în același fel ca la orice altă slujbă. Lipsa enoriașilor din comunitate a fost compensată de oficierea slujbei de către însuși Papa, de ascultare, atunci când a fost rostit, a cuvântului său.
Am trăit spiritualitatea momentului cu aceeași intensitate ca în fiecare an, pentru că la fel ca în fiecare an l-am lăsat pe Hristos să învie în sufletul meu, după ce un an întreg, păcătuind l-am ucis, dar ca în fiecare an am găsit și acum mântuirea, poate anul acesta mai mult ca în oricare alt an. Am lăsat speranța și curajul să îmi călăuzească spiritul. Speranța și Curajul despre care Sfântul Părinte vorbea în Noaptea Învierii.
Speranța și Curajul de a crede ieșind din orice tipare ale ritualului, dar respectând ritualul, interesante momente, interesante trăiri, inedite și înălțătoare. Acum mai mult ca oricând Speranța și Curajul sunt cele care ne vor călăuzi în această interesantă încercare a vieții. Să avem speranța că vom izbândi și curajul să ieșim din tipare. Au lipsit unele lucruri, însă au fost compensate de altele. Am spus Aleluia, Hristos a înviat, am aprins lumânări, am mâncat în familie, am ciocnit ouă, am deschis cadouri. Tot ceea ce făceam de regulă de Paști. Am făcut curățenie în casă, am făcut mâncare, am vopsit ouă, am făcut baia obișnuită, m-am coafat, îmbrăcat, parfumat, mi-am pus pantofii cu toc, tot ceea ce făceam în fiecare an în pregătirea Paștelui, a Nopții Învierii. Bucuria Învierii este în sufletul nostru, asta nu o poate îngrădi, lua niciun decret, nicio ordonanță militară.
Credința, speranța și curajul sunt în noi, niciun decret, nicio ordonanță militară nu vor putea lua asta. Iar dacă avem credința, speranța și curaj Hristos va învia în fiecare dintre noi. De acest Paște am trăit această experiență, interesantă, ciudată, unică, dar la fel de puternică ca în fiecare an, pentru că am credință, speranță și curaj ca în fiecare an, indiferent de împrejurări să îl las pe Hristos să învie în sufletul meu. Asta nu îmi poate lua nimeni și sunt atât de încăpățânată, încât în orice condiții, Hristos în fiecare an va învia în sufletul meu.
Dar Învierea ne poate fi luată de lipsa de credință, de frica din noi. Cu credință, speranță și curaj, Hristos a înviat, va învia atât timp cât în noi e credință, speranță și curaj, așa cum în catacombele romane la începuturi Hristos a înviat. Credința, speranța și curajul nu ne poate fi luat!
Paștele ne este luat când nu mai avem credință, speranță și curaj, iar asta ne este luat doar dacă noi vrem, altfel nimeni nu le poate lua.
Hristos a înviat! Hristos va învia și duminica aceasta, cu speranță, credință și curaj!
