glasul-hd.ro Web analytics


Editorial

Editorial Horațiu C. N. Damian

Preluat de pe Facebook Horațiu C. N. Damian

Mă distrează când aud cum dau unii cu indignarea pentru „sclavii din Germania”, „sclavii șparanghelului”, „sclavii sezonieri”. Pentru că acuză și fac mare caz de demnitate sclavii veritabili, vero, cei care altădată se lăsau călcați în picioare și căcați pe cap de mafia mizerabilului Ceaușescu.

Sezonierii de acum merg în țări civilizate să culeagă diverse recolte PE BANI. Munca nu e ușoară, nu e picnic, nu e ușor în agricultură. Dar muncitorii sezonieri vor fi plătiți, vor putea să cîștige, unii și 2000 de euro pe lună, bani pe care nu aveau cum să-i facă stând în țară.

În schimb, în vremurile bune, olteanul mizerabil Ceaușescu și mafia lui oltenească (Burtică, Pacoste, Ștefan Andrei, clanul Bărbulescu- indivizi pe care abia i-ai fi crezut dați jos din copaci, dacă nu ți-ai aminti instant că în Oltenia nu cresc copaci) ne ducea pe toți la munci agricole. Nu în Germania, Italia sau Anglia ci aici, nu departe, în România pe care mizerabilul Ceaușescu și mafia lui oltenească o luaseră pe persoană fizică, de parcă ar fi fost proprietatea lui mă-sa și a lui ta-su, sau a mamei Căcîna ancestrale de la care toți oltenii se trag.

Așa de bine organizaseră Ceaușescu și neamul lui țara pe care o luaseră în proprietate, că recolta nu era strânsă de țărani- care nu mai erau proprietari. Nu, recolta o strângeau militarii și orășenii. Cei din urmă erau duși cu camioanele ordinare și, de fapt, nu cu camioanele, ci în remorcile de transportat sfecla. O cam sfecliserăm cu toți, numai demnitate nu se poate spune că dovedeam. Noi, școlarii, nu beneficiam de onoarea de a fi luați în remorcă, noi mergeam pe jos, aliniați pe rânduri, ca prizonierii din GULAG duși la tăiat lemne în Siberia. Nici adulții, nici noi, școlarii, nu primeam bani pentru ce făceam. Existau niște norme draconice, pe care, dacă nu le îndeplineam, primeam picioare în cur de la niște paznici cu mult mai puține clase decât noi- că, deh, așa era în timpul lui Ceaușescu, lumpenproletarii erau la putere.

Și ce să vezi, azi foștii sclavi ai lui Ceaușescu se revoltă de așa-zisa sclavie a muncitorilor sezonieri din Germania. Ei, cei care n-au avut pic de demnitate sub tirania olteanului, ei fac azi paradă de demnitate- vezi Doamne, străinii e răi, Ceaușescu a fost patriot. Am uitat să vă spun, sclavii lui Ceaușescu sunt foarte mândri de sclavia lor fără demnitate din trecut. Sunt unii care nostalgizează despre cât de bune erau vremurile când îi duceau argații olteanului la muncă forțată pă remorcă, fie ploae fie vânt și vai, ce bine mai ierea. Și dintre cei ai generației mele, destul de mulți regretă practica agricolă și picioarele în cur primite de la semi-analfabeții care ne păzeau.

Ar fi prea ușor să-i dăm cu sindromul Stockholm, dar adevărul e că toți demnii ăștia care vituperează contra sclaviei agricole de azi (inclusiv acel dubios așa-zis lider sindical din Germania, cu nume maghiar și moacă de activist stângist de la noi) nu ar spune nimic rău despre munca forțată la care ne obliga tiranul oltean. Da, noi am fost sclavi ai olteanului Ceaușescu, la fel cum alți români, înaintea noastră au fost sclavii rumîni ai altor tirani olteni- ai mizerabilului criminal Mihai Pseudo-viteazu sau ai și mai mizerabilului Tică Pseudo-sfântul Brâncoveanu. Noi am fost cei fără o minimă demnitate și fără bun simț, nu cei care pleacă azi la muncă în Occident.

Și cine mai face paradă de demnitate? Păi sclavii securistului măsliniu de la trustul Antenelor. Și sclavii celuilalt dubios conectat la toate proiectele bănoase ale SRI de la Rîmaru tv. Ambii dîn Sudul care l-a dat lumii pă geniul Carpaților și unde oamenii crește ca brazii. De înalți. Dacă îi iei la bani mărunți, vei vedea că latră într-o veselie tot mizerabilii care au pus pe picioare mafia mizerabilului Ceaușescu și urmașii lor, oameni de nimic și fără absolut nici o demnitate, dar care fac mare caz de ea întocmai ca și curva care vrea să-i convingă pe toți că e fecioară.

Olteanul Ponta propune o măsură în perfect acord cu civilizația concentraționară oltenească a lui Ceaușescu, Mihai Pătrașcu, Brîncovanu Costandin ș.a.: să-i ținem pe toți în țară, să nu irosim forța de muncă românească la străini, comorile țării noastre să rămână la noi, tovarăși. De ce să meargă iștia să muncească onest și pe bani în afară, când ar putea rămâne săraci în mizerie, stând și nefăcând nimic în România? Și mai propune Ponta să interzicem exportul de medicamente și aparate medicale românești, de produse agricole- măsuri care au reușit să ne facă odioși inclusiv în ochii sorei noastre latine Italia, sau a sorei noastre întru ortodoxie Grecia. Măsuri care țin de trogloditismul oltenesc al lui Ceaușescu și al continuatorilor săi, dar care sunt catastrofale și iată de ce.

În România, criza economică nu le va da culegătorilor noștri prea multe debușee pe care să-și valorifice potențialul. Ce să facă? Să stea pe bătătură și să nu câștige nimic, să lâncezească în sărăcie, să se îmbete, să-și bată nevasta și să se ducă în sat la bătaie? Nu, ei preferă să facă o muncă cinstită, de pe urma căreia trimit bani acasă. Apoi: seceta a cam compromis agricultura României; cel puțin 60% din culturile de cereale sunt grav afectate. Nici în timpurile bune România nu e capabilă să-și hrănească locuitorii. Acum, cu atât mai puțin. Plus: vaccinurile și medicamentele care să combată  nu sunt rodul inteligenței românești (care o fi existând, nu zic nu, dar cam lipsește cu desăvârșire). Vom reuși să scăpăm de foamete și de  printr-un efort internațional, deschizându-ne către lume, făcând comerț cu ea- nu prin trogloditism oltenesc à la Ceaușescu.

Back to top button
Close
Close