glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Ce-ar fi să te muți la țară? by Andy Hertz

Andy Hertz, românul care a dat Londra pentru liniștea vieții la țară

Preluat de pe grupul de Facebook Mutat la țară – viața fără ceas 

„M-am oprit pentru o clipă și am privit departe în tăcere, apoi am făcut acea poză, pe 12 septembrie 2016, undeva pe drum spre Piatra Corbului, Roșia Montană. Veneam direct din oraș și habar nu aveam că era prima mea zi într-o viață nouă!

Și acum mai e și Țițu  Am pus aici și poza cu ea, făcută ieri la Deva, la cumpărături, apoi cea cu mașina, făcută tot ieri, când am ajuns înapoi acasă (greu la deal pe zăpadă), și una de azi. De ce? Pentru că Țițu nu e ruptă de lume și mulți mă întreabă despre asta. Ea deși trăiește zi de zi la munte, într-un cătun din Apuseni, va merge la teatru, va merge la înot, va merge la facultate, sper eu, la Timișoara, Cluj, Frankfurt sau Londra, unde va vrea ea și s-o putea, ca să vadă lumea largă. Apoi, să vină înapoi dacă o vrea și când o vrea, la căsuța și izvorul ei, știind între ce și ce va alege, că dacă nu știi prea multe, orice ai face sau oriunde ai fi, îți pare că e greu. Să învețe și să știe și ce are, și ce poate, și ce n-are, și ce contează, și ce nu contează, și ce e frumos prin lume 

Spuneam în altă postare: „ …în iunie 2019 s-a născut Serena, fetița mea, care respiră aer de munte, doarme pe târnaț și bea lăptic venit din legume proaspete de grădină și din apă de izvor. Câteodată, când e timpul potrivit, o plimb prin curte și îi arăt munții de peste vale, ori livada din care nu peste mult timp va mânca mere, pere, nuci, prune, piersici, alune și cireșe. Chiar dacă ea doarme în brațele mele, îi șoptesc că pământul acesta e cuibul nostru sfânt și cea mai de preț moștenire materială pe care o poate primi, fără ierbicide și fără gropi cu gunoaie, un loc iubit, iar dacă nu vom reuși să oprim măcelul venit prin poluare, aceasta va fi unul dintre cele mai curate locuri de pe Pământ în care-și va putea hrăni trupul și sufletul, și copiii, loc care mă hrănește acum pe mine și pe mama ei, și de multe ori pe prietenii noștri. O voi învăța să-l păstreze ca pe o oază de viață, iar de va porni prin lumea largă (că bine ar fi s-o vadă, să-ncerce, să învețe și apoi să aleagă ea), să știe mereu că se va putea întoarce, pentru o vreme sau pentru totdeauna, la izvorul ei curat!”

De asta Țițu, aici în cătun, în căsuța din lemn, ascultă și Maria Tănase, și Frank Sinatra. Nu doar una sau alta. Asta-i fain în secolul 21, și de asta-i mai fain acum ca oricând la țară!

Fii și tu ca Țițu!

Prin mutarea la tara, pe lângă multe altele, semănăm puișori verzi, iar ei vor semăna semințe care vor duce oxigen și verdeață peste lume. Îi lăsăm doar să înțeleagă natura, să le fie dor ea atunci când vor fi plecați, …până când se vor întoarce, la ea, la ei, la noi, acasă!

Chiar dacă mai târziu cu 3 zile, așa știu eu să spun La mulți ani România, trăind acasă, în inima ta!

Mulțumesc pentru că sunteți aici! E tare fain să fim împreună în același gând!

PS. 1. Sunt sigur că există astăzi zeci de mii de oameni pe care dacă i-ați întreba: -Ce-ar fi să te muți la țară? ar răspunde: -Măi, să știi că nu m-am gândit la asta! Bună idee! 

PS. 2. www.mutatlatara.ro „