Sare-n ochi
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a aruncat în spațiul public o întrebare legitimă, care dacă nu ar fi venit de la el nu ar fi stârnit atâta vâlvă în cercurile românești. În perspectiva centenarului Marii Uniri se pune o întrebare firească. Ce a făcut România pentru Transilvania în acești 100 de ani, ca noi ardelenii, indiferent de etnie, să avem motive de mare bucurie? Pe de altă parte, este justificată temerea lui Hunor că în lipsa unor realizări prin care statul român să le arate ardelenilor că merită să sărbătorească centenarul, toate manifestările vor degenera în propagandă naționalistă ieftină, menită să justifice necesitatea și legitimitatea actului unirii. Totul cu scopul ca românii ardeleni să nu se mai întrebe dacă actul de la 1 Decembrie 1918 a fost cu adevărat benefic pentru regiunile intracarpatice.
România nu a făcut prea multe pentru Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș. Din contră, atât în perioada monarhiei, cât mai ales în cea comunistă s-a încercat permanent distrugerea economiei, culturii și spiritului transilvănean. Fondurile publice colectate din regiunile industrializate ale Transilvaniei au fost direcționate spre zonele sărace și înapoiate ale României, oprind astfel dezvoltarea regiunilor alipite după 1918. Regiunile intracarpatice au fost înțesate cu funcționari publici trimiși din „regat” și odată cu ei infestate cu virusul peșcheșului, al șmecheriilor și al lenei. Sașii au fost vânduți Germaniei ca niște mărfuri de către Ceaușescu. Castelele, orașele și satele construite de aceștia au fost lăsate în paragină sau mai rău, colonizate cu țigani care le-au distrus. Monumentele arhitecturale au fost lăsate să se dărâme. Mii de palate au fost făcute, în cel mai fericit caz, sedii de CAP și lăsate să se ruineze. Doar în ultimii ani, românii și-au dat seama că pot să facă bani frumoși din exploatarea castelelor și conacelor transilvănene și au început să le renoveze, acolo unde mai au ce renova.
Din punct de vedere cultural sau spiritual, dezastrul din ultima sută de ani e și mai evident. S-a încercat anihilarea oricăror tendințe de manifestare a spiritului ardelenesc. Biserica Unită cu Roma, cea care a susținut Școala Ardeleană și prin ea a promovat latinitatea limbii române și cultura românească, a fost scoasă în afara legii. Preoții au fost batjocoriți și aruncați în temniță. Nici după căderea comunismului, atitudinea statului român față de Biserica Greco-Catolică nu a fost foarte favorabilă. Din istoria României lipsesc pasaje importante ale istoriei Transilvaniei, iar liderii politici și militari transilvăneni sunt aproape necunoscuți, fiind practic șterși din istoria oficială. Nici măcar Iancu de Hunedoara și Matia Corvin, singurele figuri medievale cu vocație europeană, din întreaga istorie a României, nu sunt puși la locul lor în istorie. Ca să nu mai vorbim despre atâția principi transilvăneni care și-au adus o contribuție esențială în dezvoltarea și răspândirea culturii române, prin editarea de manuale școlare în limba română sau înființarea de școli românești pe teritoriul Transilvaniei și chiar dincolo de Carpați. O soartă crudă au avut și liderii, români, ai Partidului Național și ai Partidului Social Democrat din Transilvania, care au fost promotorii unirii din 1918 și sutele de preoți greco-catolici care au luptat pentru același ideal, arestați și exterminați în închisorile comuniste la nici trei decenii de la alipirea Transilvaniei la vechiul Regat. Până și cardinalul Iuliu Hossu, simbolul unirii, cel care a citit public Proclamația de la Alba Iulia, a fost arestat și umilit de statul român. Timp de 100 de ani istoria Transilvaniei a fost un subiect TABU pentru București, pentru că doar ținuți în ignoranță și bombardați cu propagandă naționalistă, românilor ardeleni le-a putut fi scoasă din minte și din suflet apartenența la o regiune multiculturală, cândva una dintre cele mai bogate și mai apreciate ale Europei. Practic, în ultima sută de ani, România nu a făcut decât să mute Transilvania din Europa în Fanar. Și pentru asta are pretenția să-i mulțumim.
Sa va fie rusine ! Credeti ca doar in Transilvania si Banat au suferit oamenii in comunism ,ca doar de acolo s-a furat , au fost deportati oameni Au ajuns in inchisori. In 1989 Bucurestenii am sarit in apararea fratilor nostri din Timisoara . Nu speram sa-l dam jos pe ceausescu , eram in fata tancurilor si asteptam sa treaca din clipa in clipa peste noi dar preferam sa murim si noi ca si fraatii nostri . ASA V-AM CONSIDERAT. Dragoste cu sila nu se poate !duceti-va la sarbi ,austrieci ,unguri sau turci daca v-a fost mai bine sub ocupatia lor.
Domnule Stefan ati omis cateva lucruri pe care o sa le mentionez eu: 1. REFORMA AGRARA din 1921 in urma careia cca 1.5-2 milioane de familii taranesti (indiferent de etnie) au primit pamant. In Transilvania, 63% din cei împroprietăriți în urma reformei agrare aveau naționalitate română, în timp ce 37% aveau o altă naționalitate (maghiari, germani, saxoni, cehi, bulgari, tigani, ruteni, israeliti si alte nationalitati). Majoritatea celor care au fost împroprietăriți și nu aveau origine română erau fosti soldați din armata austro-ungara. Legea din 30 iulie 1921 pentru reforma agrară din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş prevedea ca cei expropiati trebuiau sa primeasca un pret pentru terenurile expropiate (Art. 48 “Preţul cu care se plăteşte pământul expropriat se fixează în prima instanţă de Comisiunea judeţeană pentru expropriere, iar în a doua şi ultima instanţă de Curtea de apel”). Dupa aceasta reforma, România s-a situat pe primul loc în lume la producția de floarea soarelui si multe decenii a fost in top 10 mondial la producția de floarea soarelui și ulei din floarea soarelui. De asemenea, ocupa locuri fruntase la productia de porumb si grau; 2. Prin acordarea de credite, statul roman a sprijinit înființarea unor INTREPRINDERI METALURGICE si CONSTRUCTOARE de MASINI cum ar fi Malaxa (Bucuresti), I.A.R (Brasov), Uzinele Titan etc.; 3. AVIOANELE IAR 80 și IAR 81 ocupau locul 3 în Europa, respectiv locul 4 în lume d.p.d.v. al vitezei și altitudinii. 4. Datorită rezervelor mari de petrol și investițiilor făcute în industria petrolieră, in perioada interbelica, România s-a clasat pe primul loc în Europa și pe locul șase în lume din punct de vedere al PRODUCTIEI DE PETROL (1936) și pe locul doi la PRODUCTIA de GAZE NATURALE (1937); România se situa pe primele locuri și la PRODUCTIA de AUR, ocupând locul doi în Europa după Suedia; 5. S-a triplat numărul BANCILOR din România, până la 556, cu un capital de 2,4 miliarde de lei.În vechiul Regat existau în 1913, 197 de instituţii bancare, cu un capital de 215,8 milioane de lei, la care se adăugau Casa de Economii şi Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni (acestea se vor uni şi numi CEC, în 1932).
Băncile private din Transilvania, printre care şi Banca Albina, cu capital românesc, „au cunoscut o dezvoltare concomitentă cu aceea, generală, a provinciei în corpul naţional al statului român”; 6. În perioada interbelică România a avut una din cele mai mari CRESTERI ECONOMICE din lume (aproximativ 5.5%/an). Acestea si multe alte realizari au dus la cresterea nivelului de trai al intregii populatii a Romaniei, deci si a transilvanenilor.
Părerea lui dl. Kelemen Hunor este o nimica toată față de rechizitoriul acestui român hunedorean. Ardelean fiind și maghiar, siarta a făcut că, am trăit, în total, vreun sfert de veac în Regat și printre regățeni. Deci, îi cunosc prea bine. Dacă politicienii interbelici sin Regat erau democrați adevărați și nu cu concepții imperialiste, și se țineau de promisiuni, România Mare propășea cu pași mari de civilizație. Dar cu “Bizanț după Bizanț” (N. Iorga), supremație și naționalism ieftin nu s-a putut mai mult. Dl. Ștefan Ciocan ARE PERFECTĂ DREPTATE ! Din păcate…
Ne facem bagajele! Va lasam pe voi sa-i platiti impozite lui Dragnea!
Ce au zis moldovenii (Moldova a fost denumită Basarabia de Rusia țaristă) la aniversarea de 100 de ani al anexării ruse:
În 1912, când se celebrau cei 100 ani de la anexarea rusească, Făclia Țării scria că “Țărișoara noastră este cuprinsă de întuneric ca și o sută de ani în urmă” (https://ro.wikipedia.org/wiki/Basarabia)
Și se apropie aniversarea de 100 de ani al anexării Ardealului (+ Partium, Banat) la România… Noi (maghiarii ardeleni) ce să zicem?
Dl Ciocan are dreptul la parerea sa si are dreptul sa se exprime…Cred totusi ca EXAGEREAZA…..Da, in 1918 (si concret cel putin pana in 1920) Transilvania a fost ocupata militar, s-au trimis functionari din regat, etc…….Dar asta a fost ceva sezonier…Sa nu uitam ca MANIU a fost de mai multe ori primministru al Romaniei, Boc de asemenea ii ardelean, etc……Biserica greco-catolica a fost distrusa de COMUNISTI nu de romanii din regat…..Aceasta biserica profund romaneasca este biserica martira a comunismului…..FARA a fi MALITIOS, dar in 1945, partidul comunist roman avea mai putin de 1850 de membri iar majoritatea erau unguri si evrei (repet fara malitiozitate)…E drept ca dupa 1989 neocomunistul ilici si BOR nu i-au permis sa renasca………..Deci dl Ciocan nu ar trebui sa CONFUNDE comunismul cu statul roman……
Totusi noi romanii nu trebuie sa discutam (sau sa punem in discutie) unitatea statului roman…..Au trecut MULTE secole pentru ca aceasta unitate sa se realizeze si multe generatii s-au sacrificat (sau au fost jertfite) pentru aceasta unitate……
TOTUSI si-n TRANSILVANIA exista zone sarace: Covasna, Harghita, Bistrita, chiar si Alba, partial MM si nu numai…..Nu am inceput cu Cv si HR pentru a ofensa……….Deci rationamentul d-lui nu prea ii COERENT……In plus un stat pentru a exista are nevoie de institutii nationale (armata, politie, servicii secrete,educatie, etc……)….
In concluzie, dl Ciocan omite cam multe aspecte…..
Este de plans pozitzia Mihaelei Ungureanu, caracterizeaza, in general, atitudinea regatzenilor.
Prezentatzi-va ideile si parerile cu mai multa dragoste, apropiata de realitatzi, cu mai multa intzelegere fattza de totzi ce locuiesc in tzara. Incercatzi fara dusmanie !
Dragi moderatori, Păcat că mi-ați ras răspunsul scris cu multă empatie la articolul d-lui Ștefan Ciocan, “Sare-n ochi”! Din păcate, are perfectă dreptate ! Ca și Iuliu Maniu în cele enumerate în Memorandumul adresat regelui Carol al II-lea în anul de grație 1938.
Domnul Ştefan CIOCAN, autorul articolului din Glasul Hunedoarei a omis cateva lucruri pe care o sa le mentionez eu: 1. REFORMA AGRARA din 1921 in urma careia cca 1.5-2 milioane de familii taranesti (indiferent de etnie) au primit pamant. In Transilvania, 63% din cei împroprietăriți în urma reformei agrare aveau naționalitate română, în timp ce 37% aveau o altă naționalitate (maghiari, germani, saxoni, cehi, bulgari, tigani, ruteni, israeliti si alte nationalitati). Majoritatea celor care au fost împroprietăriți și nu aveau origine română erau fosti soldați din armata austro-ungara. Legea din 30 iulie 1921 pentru reforma agrară din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş prevedea ca cei expropiati trebuiau sa primeasca un pret pentru terenurile expropiate (Art. 48 “Preţul cu care se plăteşte pământul expropriat se fixează în prima instanţă de Comisiunea judeţeană pentru expropriere, iar în a doua şi ultima instanţă de Curtea de apel”). Dupa aceasta reforma, România s-a situat pe primul loc în lume la producția de floarea soarelui si multe decenii a fost in top 10 mondial la producția de floarea soarelui și ulei din floarea soarelui. De asemenea, ocupa locuri fruntase la productia de porumb si grau; 2. Prin acordarea de credite, statul roman a sprijinit înființarea unor INTREPRINDERI METALURGICE si CONSTRUCTOARE de MASINI cum ar fi Malaxa (Bucuresti), I.A.R (Brasov), Uzinele Titan etc.; 3. AVIOANELE IAR 80 și IAR 81 ocupau locul 3 în Europa, respectiv locul 4 în lume d.p.d.v. al vitezei și altitudinii. 4. Datorită rezervelor mari de petrol și investițiilor făcute în industria petrolieră, in perioada interbelica, România s-a clasat pe primul loc în Europa și pe locul șase în lume din punct de vedere al PRODUCTIEI DE PETROL (1936) și pe locul doi la PRODUCTIA de GAZE NATURALE (1937); 5. România se situa pe primele locuri și la PRODUCTIA de AUR, ocupând locul doi în Europa după Suedia; 6. S-a triplat numărul BANCILOR din România, până la 556, cu un capital de 2,4 miliarde de lei. În vechiul Regat existau în 1913, 197 de instituţii bancare, cu un capital de 215,8 milioane de lei, la care se adăugau Casa de Economii şi Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni (in 1932, acestea se vor uni şi se vor numi CEC).
Băncile private din Transilvania, printre care şi Banca Albina, cu capital românesc, „au cunoscut o dezvoltare concomitentă cu aceea, generală, a provinciei în corpul naţional al statului român”; 6. În perioada interbelică România a avut una din cele mai mari CRESTERI ECONOMICE din lume (aproximativ 5,5%/an). Acestea si multe alte realizari au dus la cresterea nivelului de trai al intregii populatii a Romaniei, deci si a transilvanenilor. 7. Pentru ceea ce s-a intamplat in perioada comunista nu vad de ce trebuie acuzati regatenii si/sau Romania, ca stat atata timp cat atrocitati s-au produs in toate statele foste comuniste. REPOSTEZ acest comentariu astazi, 10 august deoarece cel postat ieri seara imi apare ca el nu a fost aprobat de catre redactia ziarului Glasul Hunedoarei.
Nu ne e rusine, da’ chiar deloc si sa nu se uite, Timisoara era deja libera de conunism inca din 17-18 decembrie; si unde ati sarit voi in apararea Ardealului si Banatului, prin 21 decembrie, vorba aia, “dupa ploaie chepeneag”. Ati dorit probabil s-o confoscati si pe asta, revoltaa legitima si asa cei mai multi revolutionari de budoar, vreo 10000, sunt din Bucuresti. Mai exact revolutionari de carton, ca de obicei!
Mihaela Ungureanu
Atat ai inteles din tot articolul?Pacat…daca atat poti judeca, e clar de ce a pus Dzeu carpatii intre noi…
Si nu plecam nicaieri…aici e casa noastra..a NOASTRA! nu stam in chirie la voi ca sa ne goniti cand vreti voi…
Daca majoritatea romana s-ar comporta corect cu minoritatea maghiara, nu cred ca ar mai exista probleme mari. Din pacate politicienii romani, in mare parte (nu chiar toti), tot timpul cand vin alegerile si nu numai, joaca cartile nationaliste si extremiste, si de acolo provine in mare parte toata fustrarea minoritatii maghiare din Transilvania. Cat timp aceasta situatie persista, romanii n-ar trebui sa astepte ca noi ungurii, sa nu fim suparati de faptul ca Transilvania a fost lipita de Romania. Sunt de parerea ca, daca Transilvania devenea independenta in 1918, acum noi transilvanenii (romani si unguri si sasi) am avea un nivel de trai similar cu cel Elvetian, dar se pare ca majoritatea mai bine mananca mamaliga zi si noapte, incat sa se gandeasca din punct de vedere economic.
Ciocan esti un nesimtit! Iti dau un singur exemplu despre ce a facut Romania dupa Marea Unire: Legea Agrara prin care taranii ardeleni au primit pamant dupa despagubirea optantilor. Esti un tradator oligofren probabil platit de ungurime.