Bucureștiul sub ocupație germană (II)

În anul 1916, bucureștenii primeau „cadou” de Moș Nicolae armatele Puterilor Centrale conduse de feldmareșalul August von Mackensen. Armata română, comandată de generalul Constantin Prezan, nu a putut să oprească ofensiva germanilor și după aproape o săptămână de lupte crâncene Bucureștiul cădea în mâinile inamicului. Capitala avea să fie eliberată doi ani mai târziu, după capitularea Puterilor Centrale.

La scurt timp după ce s-a legalizat ocuparea orașului, aproximativ 300 de soldați germani şi-au făcut apariția pe Calea Victoriei, mărșăluind dinspre șoseaua Târgoviștei pentru a lua sub control punctele vitale ale Capitalei și a asigura intrarea în siguranță a grosului trupelor invadatoare.

Pretențiile ridicate de ocupanți

La ora 14:30 un sublocotenent și 10 soldați au ocupat Prefectura Capitalei, subofițerul cerând să i se înmâneze un „Protocol” prin care să se ateste că el este primul soldat german care a intrat în „cetatea București”. Apariția pe străzile orașului a patrulelor germane a surprins pe mulți bucureșteni, unii nu și-au putut reveni din uluială și durere, căzând la pat, alții au plâns de-a binelea și nu a fost român căruia să nu i se fi scăldat ochii în lacrimi. La 15:30 feldmareșalul von Mackensen a intrat în Capitala României, escortat de un regiment mixt de cavalerie și infanterie. El a reprezentat pe toată durata ocupației autoritatea militară supremă în calitate de Şef al Marelui cartier al grupului de armate reunite (Ober-Kommando Mackensen). A fost primit la Palatul regal de o serie de personalități române rămase în București din ordin, pentru a gira activitatea diferitelor ministere și servicii în timpul ocupației. Al. Tzigara-Samurcaş, care reprezenta Casa Regală şi Domeniile Coroanei, i-a oferit ca locuință, feldmareșalului, reședința regală dar acesta a refuzat,  preferând Casa Neitani din strada Valter Mărăcineanu. Din primele ore, suita lui Mackensen a început să acţioneze  pentru a asigura grosului trupelor ce urmau să intre în București în zilele următoare rații de alimente şi încartiruire. Colonelul de intendență Keve poate fi socotit pe drept prima oficialitate care a ridicat pretenții de natură economică asupra Capitalei. El a ordonat ca zilnic să i se pună la dispoziție de către autoritățile române pentru fiecare soldat din cei 50.000 care vor trece prin București, afluind spre front, câte o pâine și jumătate de litru de vin, cafea, ceai, orez, zahăr, untură, „și câte altele”. În caz contrar primarul orașului va fi executat în primele 24 de ore. La auzul amenințării, Emil Petrescu a replicat: „O viaţă am. Ce voi putea da voi da, ce nu, nu.”  Încercând să intervină în discuție, pentru a dezamorsa conflictul, Al. Marghiloman, preşedintele Crucii Roșii – Române,  a fost apostrofat de către acelaşi general: „Nu uitați că noi suntem învingători și aţi făcut să curgă mult sânge german”. Totodată oraşul a fost supus la o dare de un miliard de lei, care la scurt timp a fost redusă la cinci sute de milioane, văzându-se imposibilitatea de a fi plătită.

 Un Crăciun cu jaf în locul darurilor

În prima lună de ocupație, bucureștenilor li s-a oferit imaginea a ceea ce va însemna pentru mult timp regimul de ocupație al inamicului: Sute şi mii de convoaie de care, furgoane, căruţe, treceau zi şi noapte. Erau pline cu trofeele pe care le adunau în marşul lor victorios. Tronuri țărănești, velințe, cufere preţioase,  scurteici, scaune fantezii, pirostrii, cazane, plăpumi sărăcăcioase, portrete în ulei, plăpumi de atlas peste care zăceau porci vii sau tăiați, găini, raţe, urmate de cirezi întregi de oi, vaci elvețiene, cai etc. Trupele inamice cărând după ele prada adunată de prin satele și orașele românești prin care au  trecut, ajunse la București se dedau la tot felul de jafuri și siluiri, terorizând Capitala.

Se inaugura astfel o perioadă lungă în care bucureştenii  aveau să suporte, pe lângă o nemiloasă și apăsătoare exploatare economică, şi un regim de teroare, persecuţii și umilinţe greu de înţeles şi  de explicat. În oraş soldaţii inamici, individual sau în grupuri, rechiziţionau de prin prăvălii (inclusiv farmacii și drogherii) tot ce le plăcea: se fura pe stradă, mai ales ceasornicele erau smulse cu forța de bulgari,  găinile şi porcii fiind predilecţia germanilor. Autoritățile germane de ocupație nu interveneau decât într-o măsură foarte mică, şi doar pentru a-i tempera pe bulgarii care adeseori torturau pentru a intra în posesia bunurilor ce le doreau, considerând că acest lucru reprezenta dreptul de pradă al soldatului asupra teritoriului ocupat. Când, la 16 decembrie 1916, generalul de infanterie Tulff von Tscheppe und Weidenbach s-a instalat în București în calitate de guvernator militar al României ocupate, mulţi cetăţeni au crezut că situaţia va intra pe un făgaş cât de cât normal, că nu mai sunt lăsați la discreția oricărui soldat.  Nici nu bănuiau că abia atunci începea adevăratul jaf,  jaful organizat oficial, în locul jafului individual. (Următorul episod, peste o săptămână).