Petru Groza, inventatorul „mineriadelor”

Primul şef de guvern care a asmuțit românii împotriva românilor, ca să justifice „lupta de clasă”, a fost hunedoreanul Petru Groza (foto). Acesta a înăbușit în sânge o amplă manifestație anticomunistă și de susținere a monarhiei, ce a avut loc în 8 noiembrie 1945, de ziua Regelui Mihai.

Guvernul bolșevic condus de hunedoreanul Petru Groza a aplicat, încă din 1945,  strategia „mineriadelor”, atât de dragă lui Ion Iliescu.

Comunismul, un regim criminal

Manifestarea pașnică promonarhistă și anticomunistă organizată în București în ziua de Sfinții Mihail și Gavrilă a fost reprimată cu ajutorul unor grupuri de muncitori „indignați”, scoși în stradă să lupte împotriva conaționalilor pașnici, dar cu altă opinie politică. Un număr de 11 tineri au fost omorâţi de către „echipele” de proletari, iar alte câteva sute arestaţi și încarceraţi la Jilava. Grupul de arestați avea să fie obiectul șantajului cu care a fost convins Regele Mihai, la 30 decembrie 1947, să abdice.

Înăbușirea democrației – realizată de români, contra românilor

Istoricul Filip Lucian Iorga descrie evenimentul din 8 noiembrie 1945: „Manifestanţii paşnici, elevi, studenţi, veterani de război, intelectuali, funcţionari, au venit în Piaţa Palatului în primul rând ca patrioţi şi ca regalişti, şi abia apoi ca membri de partid. Sigur, foarte mulţi dintre ei erau membri ai celor două mari partide democratice româneşti, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc.

Manifestaţia nu a fost însă una de partid, ci una naţională, regalistă şi anticomunistă. Pentru a reprima manifestaţia, guvernul Petru Groza (al cărui ministru de Interne era comunistul Teohari Georgescu) a trimis mai multe camioane cu muncitori.

Represiunea s-a soldat cu 11 morţi, sute de răniţi şi numeroase arestări. Mitingul din 8 noiembrie 1945 a fost prima mare manifestaţie anticomunistă din România şi ultima manifestare de masă pentru apărarea libertăţilor cetăţeneşti şi a democraţiei, înaintea instaurării regimului comunist.

La 8 noiembrie 1945, studenţimea democrată a României şi-a manifestat dragostea pentru tânărul Rege Mihai, împreună cu care străbătuse un război dureros şi în care îşi investea speranţele într-un viitor liber şi prosper.

Înăbuşind atunci curajul şi generozitatea unei generaţii, comuniştii au început lunga represiune de o jumătate de secol, care a mutilat fiinţa naţională şi a închis orizonturile oricăror speranţe”.

Manifestația promonarhistă, rădăcina abdicării regelui

Doi ani mai târziu, în 30 decembrie 1947, Regele Mihai era pus în fața unui act de abdicare gata redactat, pe care Petru Groza a cerut să-l semneze. La refuzul suveranului, care susținea că ar fi nevoie de un referendum pentru schimbarea formei de guvernământ a țării din monarhie constituțională în republică și că nu-și va părăsi tronul decât dacă poporul îi cere acest lucru, ca argument ultim, delegația comunistă a amenințat cu împușcarea imediată a 1.100 de tineri (în majoritate studenți) ce se aflau în închisori încă de la manifestația din 8 noiembrie 1945. Astfel, Regele a fost constrâns să semneze, spunând: „Nu va curge sânge din cauza mea!”. După semnarea actului, Familiei Regale i s-a pus în vedere să nu încerce să ia legătura cu nimeni și să plece cât mai repede la Castelul Peleș, unde o „comisie de inventariere” numită de guvernul comunist avea să ia în primire toate proprietățile regale. Se poate observa că data loviturii de stat a fost atent aleasă de comuniștii români și sprijinitorii lor, în perioada de sărbătoare dintre Crăciun și Anul Nou, într-un moment cu vreme de iarnă, când atenția majorității populației României era îndreptată spre sărbători.