Ţara Haţegului, leagănul ortodoxiei româneşti. Bisericile de secol XIV împânzesc poalele Retezatului
Unul dintre punctele de atracţie ale Ţării Haţegului sunt nenumăratele relicve ale începutului ortodoxiei în spaţiul românesc.
„Bisericile de la Sântămăria Orlea, Ostrov, Colţ, Strei şi mai ales cea de la Densuş depăşesc ca importanţă spirituală mănăstirile Moldovei, pentru că atestă vechimea credinţei ortodoxe pe meleagurile româneşti”, afirmă profesorul Dorin Alicu, cercetător la Muzeul Transilvaniei din Cluj. Continuitatea vieţii spirituale a oamenilor din aceste locuri stă la originea unei civilizaţii unice în spaţiul actual al României. După retragerea Aureliană, la poalele Retezatului a rămas, se pare, un puternic centru cultural şi religios, format din populaţia romană şi cea autohtonă. Numai aşa este explicabilă adevărata erupţie de credinţă întâlnită pe aceste meleaguri la sfârşitul secolului al XII-lea, când familii înstărite din regiune, cnezi şi voievozi locali, ctitoresc primele lăcaşuri sfinte, unele chiar pe locul unor temple romane.
Prima casă a Domnului
Între două braţe de râu, care coboară din Retezat, în 1284 exista deja satul Ostrov, atestat prima dată prin biserica sa, construită pe ruinele unei aşezări romane care avea menirea de a păzi drumul lui Traian, ce unea Ulpia Traiana Sarmizegetusa cu Sarmizegetusa Regia. La 1360, aici este cunoscut primul protopop din istoria românilor, Petru de Ostrov, care era şi preşedintele camerei juzilor. În această biserică avea loc judecarea celor care comiteau delicte, având pe lângă menirea sacră, religioasă, şi rol de tribunal, cea mai veche instanţă de judecată cunoscută în România. Biserica a fost pictată în secolul al XIV-lea de un pictor nomad, venit pe aceste meleaguri se pare din sudul Dunării, de origine slav, după cum atestă icoanele lucrate de el. Biserica a fost construită din pietre romane, şi pavată cu cărămidă romană. Ulterior, a fost tencuită şi pictată atât în exterior, cât şi în interior. Din pictura exterioară s-a păstrat foarte puţin în decursul timpului. În biserică se păstrează o icoană foarte frumoasă „Hodighitria – Icoana maicii Domnului Îndrumătoarea”, una dintre cele mai frumoase picturi medievale din ţară, fiind din păcate destul de afectată de timp şi răutăţile oamenilor. Partea de miazănoapte a fost distrusă odată cu incursiunea ungurilor în Transilvania, generalul Bucov a demolat numeroase biserici, printre care se pare că şi pe cea din Ostrov. Unul dintre clopotele bisericii datează de la 1643, fiind cel mai vechi din Transilvania. În biserică se află câteva morminte ale familiei cneazului de Ostrov, ctitor al lăcaşului de cult. Este de remarcat faptul că biserica este înconjurată cu blocuri de piatră reprezentând monumente funerare romane. Pe unele dintre acestea se pot citi şi acum inscripţii latine.
Primele ctitorii ortodoxe
Cnejii din ţara Haţegului, de origine română, au avut un rol important în construirea bisericilor şi mănăstirilor din zonă. Prima mănăstire din ţară se pare că a fost ctitorită de cneazul Cânde, lângă una dintre cetăţile sale aflate la poalele Retezatului. Mănăstirea şi cetatea Colţ sunt înconjurate de fascinante povestiri şi un mister aparte. Castelul, subiect al romanului „Castelul din Carpaţi” al lui Jules Verne, avea rol de refugiu, a fost construit în jurul anului 1280. În prejma anului 1310, la poalele stâncii unde se afla castelul, cneazul Cânde ridică Biserica Mănăstirii Colţ. De la început, biserica a fost ortodoxă. A fost construită cu elemente caracteristice bisericilor din zona Haţegului: acoperiş piramidal al turnului din piatră, contraforturi, arce cu material din piatră făţuită. Chiliile călugărilor se aflau în turn şi se pare că viaţa monahală a început aici odată cu edificarea bisericii. Pictura interioară a fost făcută în jurul anului 1350 de acelaşi pictor Ştefan, care a pictat şi biserica din Densuş. Apar câteva elemente etnografice specifice zonei Haţegului, elemente comice, oarecum în contradicţie cu doctrina bisericească, ceea ce demonstrează că meşterul zugrav era localnic sau cunoştea foarte bine etnologia zonei. Din punct de vedere tehnic, pictura este cu totul originală, gletul care constituie suportul acesteia fiind armat cu coajă de copac, ace de brad, sâmburi de cireş sălbatic şi nu cu câlţi, aşa cum se obişnuieşte. După 1870, atât biserica, cât şi castelul au fost părăsite din cauza maghiarizării familiilor nobiliare din zonă şi trecerea acestora la catolicism. În toamna anului 1994, ieromonahul – părinte Calinic Teslevici, venit de la Mănăstirea Bodrog din judeţul Arad, a găsit biserica în ruine. În naos era o uriaşă groapă de gunoi, iar în altar era loc de refugiu pentru caprele sătenilor. Biserica a fost refăcută în totalitate astăzi fiind din nou reluată aici viaţa monahală. Din pereţii bisericii s-au păstrat foarte puţine fragmente, doar turla şi altarul erau întregi, dar pictura, deşi păstrată, era foarte degradată. În zonă se află şi bisericile de la Strei – localitate situată între Călan şi Haţeg – construită la începutul secolului al XIV – lea, iar la doar cinci kilometri de Haţeg biserica reformată de secol XIV de la Sântămăria Orlea şi castelul familiei Kendefi din aceeaşi localitate.
Punctul central al zonei este oraşul Haţeg, o localitate aflată pe Drumul Naţional 66 la aproximativ 45 de kilometri de Deva, pe drumul care leagă reşedinţa judeţului Hunedoara de Petroşani. Accesul în zonă se poate face şi prin Defileul Jiului dinspre Târgu Jiu. (distanţa Haţeg – Tg. Jiu este de 100 km), sau pe D.N. 68 de la Caransebeş. Gara care deserveşte oraşul Haţeg se află în Subcetate la 5 km de oraş. Se poate ajunge cu trenul pe relaţia Petroşani – Simeria.
