glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Gata cu alegerile! Gata cu politica! A început Euro 2016, un campionat cu 24 de echipe de pe bătrânul continent, un campionat disputat în Franța, un campionat în care autoritățile sunt cu ochii în patru din cauza alertelor teroriste. Ceea ce este mai important, echipa României este acolo, iar băieții lui Anghel Iordănescu au început în cel mai românesc stil cu putință. Am jucat mai bine ca niciodată, dar am pierdut ca întotdeauna. Bineînțeles că, din nou, ne-am amăgit și, tot în purul stil mioritic, ne-am declarat mulțumiți că nu ne-am făcut de râs, dar că băieții au luptat și au fost egalii „Cocoșului Galic”. Nimic mai fals! Scorul a fost 2 – 1 pentru francezi. Deci nu am fost egalii lor, ci am fost învinși de ei. La nici un capitol nu i-am dominat. E drept că am avut două ocazii mari, pe care însă le-am ratat cu seninătate şi am înscris în urma unui penalti, cu ușurință acordat de arbitru, poate în compensare pentru faultul la portar nefluierat la primul gol al francezilor. Dar, Franța nu a arătat ca o echipă care să forțeze. A jucat pragmatic, și-a asigurat victoria la pas. Pentru că la viteza de joc pe care au arătat-o și la traseele pe care le-au desenat, de asemenea într-o viteză uluitoare, cred că un forcing franțuzesc ar fi fost fatal pentru noi. Așa că, ar fi bine să nu ne îmbătăm cu apă rece, mai ales că vine meciul cu Elveția, o echipă pragmatică, care la rândul ei nu s-a forțat cu Albania. O echipă robustă, care ne va da mult de furcă, dar care nu este de neînvins. Cu o condiție! Să luăm meciul în serios și să nu ne culcăm pe laurii „osanalelor” ridicate de presa și publicul din România, după înfrângerea cu Franța. Suntem pe locul trei în grupă și orice pas greșit ne trimite înapoi la București. Pentru că o înfrângere cu Elveția înseamnă ca echipa din țara cantoanelor să acumuleze patru puncte, ceea ce îi asigură ieșirea din grupe, iar o altă victorie, previzibilă, a Franței cu Albania, închide practic socotelile în prima serie a Campionatului European. Miza pentru tricolori este uriașă, la fel și pentru elvețieni. Dar de data asta, presiunea este pe noi. Pentru noi, jocul de miercuri este unul pentru rămânerea în cărți  sau nimic.  Dacă batem Elveția, nu suntem sigur calificați, dar ne rămâne șansa de a ne bate pentru un loc în optimi. E drept că și de pe locul trei avem șansa să ajungem acolo, dar asta nu ar demonstra că avem o echipă redutabilă, ci o echipă norocoasă.

Campionatul european a început la timp, ca o ploaie binefăcătoare care șterge urmele pârjolului. Regele fotbal a luat locul sordidei politici în interesele românilor. Și cum noi ne pricepem la fel de bine la ambele „sporturi”, sunt convins că vor curge comentariile și părerile despre fotbal, la fel cum au curs și despre alegerile locale. Poate cu mai puțină patimă și fără atâta polarizare. Dar la ce am citit despre meciul cu Franța, cu la fel de multă lipsă de luciditate și realism.

Back to top button