glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Cât de prost trebuie să fie un primar care, în vâltoarea luptei anticorupție, se hazardează să facă investiții la suprapreț și să se mai și laude cu ele? Soția edilului din Petroșani, proaspătul coleg de partid al primarului Devei, se odihnește la umbra gratiilor, tocmai pentru că nu i-a ajuns să-și tragă comisioane din banul public și a mai și „cotcodăcit”. Că hoțul nu e hoț destul, dacă nu se și laudă cu furăciunile lui și dacă nu le prezintă publicului ca pe o faptă demnă de toată lauda. Dar primarul din Deva se pare că nu învață nimic din greșelile altora. Într-o perioadă în care nume grele din zona administrației publice, începând cu edilul capitalei, Sorin Oprescu, și terminând cu președintele Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu, sunt ridicați cu mascați și conduși în dubă, Petru Mărginean își permite să arunce banii devenilor pe investiții pe cât de inutile, pe atât de scumpe. Rețelele infracționale prin care sunt sifonați banii publici sunt atât de bine puse la punct, încât mulți dintre beneficiarii sistemului mafiot se cred intangibili. Serviciile secrete și procurorii DNA sunt nevoiți să găsească de multe ori breșe în aceste rețele infracționale care au ,,proceduri” extrem de alambicate de dare și primire a șpăgii. Sistemul corupției, care funcționa încă de pe vremea lui Ion Iliescu, începe să se gripeze. Problema este că odată cu el se gripează un întreg sistem administrativ, ancorat în rețele de corupție. Timp de 25 de ani, primarii și-au cumpărat posturile cu bani grei, plătiți pe voturile unei populații sărace și mult prea legate de ,,pomana” electorală. Odată ajunși în fruntea ,,bucatelor”, politicienii nu au făcut altceva decât să fure ca să își amortizeze investiția pentru ocuparea postului, să își asigure banii necesari cumpărării unui nou mandat și, în primul rând, să se căpătuiască atât ei, cât și familiile lor. Cercul vicios în care a intrat banul public a făcut din firmele de construcții niște rețele perfecte de stors și dirijat banul public, astfel încât agenda comunităților locale a început să fie făcută de acestea. Strategiile de dezvoltare și creșterea calității serviciilor publice, care să facă mai bună viața oamenilor din comunitate, nu sunt prioritare pentru clasa politică, fie ei edili sau lideri de partid. Este evident că atunci când vine vorba despre investițiile plătite din buzunarul contribuabililor, toate materialele costă mult mai mult decât atunci când sunt plătite din fonduri private. Diferența rămâne în buzunarul funcționarilor sau a primarilor. Dacă ne uităm doar în curtea devenilor, vom constata că s-au cumpărat ,,capcane” pentru șoferi, cu prețuri uriașe față de cele afișate la magazinele virtuale, sau că locurile de joacă din municipiu au costat de câte două sau trei ori mai mult decât unele similare făcute în Sibiu ori Brașov. De asemenea, primarul Petru Mărginean intenționează să ridice la un preț uriaș blocuri modulare, după modelul celor pentru care Radu Mazăre s-a ales cu un dosar penal. Și cele ale lui Mărginean vor costa chiar mai mult decât ale lui Mazăre. Astea și multe altele, sunt punctele slabe ale unui edil care are nevoie de bani pentru a câștiga un nou mandat. Ar face orice pentru asta! Dacă nu rămâne la putere, riscă să piardă totul. Niciodată nu se știe ce găsește printre acte următorul primar și ce face cu neregulile constatate. De aceea, primarii disperați că au făcut fărădelegi pe care trebuie să le ascundă și ahtiați după încă un mandat vor face orice ca să rămână la putere. Orice! Chiar și pușcărie!

 

One Comment

  1. ai dreptate cu primarul asta al Devei, se vede si pe mutra lui de bandit cit este de mafiot,lasa sa o tina tot asa si va da mina cu Molot

Back to top button